Blogul proletarului de tranzitie

December 15, 2016

Julitura si justificarea

Filed under: Idei personale — proletaru @ 4:20 pm

In colegiul unde functionez, cat oi mai functiona, se organizeaza de doua sapatamani tot soiul de dezbateri complicate pe tema sigurantei personale in institutiile academice. Mai e educatia un loc sigur de munca, sau nu mai e? – suna intrebarea pusa de colegul Jonathan Helwink intr-un articol (http://thefederalist.com/2016/11/16/safe-spaces-make-world-more-dangerous/) care a generat comentariile astea, si de fapt tot soiul de conversatii filosofice, sociologice si pshiologice. O intrebare legitima, daca stai sa te gandesti bine, care vine intr-un moment destul de potrivit si e numai buna sa anime spiritele. Si animatu-le-a, caci de zile intregi, prin campus, sali de clasa, cancelarii si secretariate se discuta aprins daca adevarul e individual sau e un bun comun, daca exista obiectivitate au ba, daca sofistii au dreptate sau Platon e mai tare. Ce mai incolo si-ncoace, filosofie cu staif.

La cursul de mitologie de marti, vine un student sa-mi multumeasca pentru, ma rog, prestatia mea didactica de ansamblu, dar si sa-mi spuna ca acum cateva saptamani, dupa alegeri, discutia pe teme politice pe care am avut-o cu clasa a fost cea mai echilibrata la care a asistat. -Mda, admit, ne-am descurcat destul de bine, nu ne-am iesit din fire. Desi era cat p-aci! -Pai, zice studentul, zic c-a iesit bine pentru ca am fost la o alta dezbatere luna trecuta, care s-a terminat cu incaierare. -Cum domnule? intreb. -Pai uite asa, zice, am fost la un curs de Sociologie unde instructorul a tinut s-o dea in politichie, si lucrurile au scapat de sub control. Unul i-a zis altuia “cioara,” un altul l-a admonestat pe un mexican ca fiind “aztec imputit” si gata paranghelia. Raman siderat. -Si tu? zic. Pai, zice omul, nici eu n-am scapat. M-a taxat unul de “chinezoi,” drept pentru care am dat unde-am nimerit. -Si profesorul? -O, pe asta abia l-am scos din niste maini de “democrati,” care tocmai il incingeau ca la carte. -Cine-i, dom’ne, profesorul cu pricina? imi revin eu, cu greu. -Pai cutare.

Abia atunci am facut legatura. Si intelegerea mea asupra naturii umane a devenit, nu mai complexa, dar mai ve-ri-fi-ca-ta. Omul cu pricina nu era nimeni altul decat J. Helwink, autorul intrebarii daca locul de munca academic mai e sigur ori ba. Cu diferenta ca in textul respectiv nu scrie exact cum s-a intamplat de-a fost generata intrebarea asta. Ea s-a generat si gata, a fost, asa, o emanatie a naturii. Ca FSN-ul la Revolutie. Nu zice nimeni ca intr-un moment de grea cumpana (a se citi grava incompetenta), autorul a facut niste gargara politica intr-o clasa unde diversitatea, pe de o parte, si ignoranta, pe de alta, si-au spus cuvantul. A provoca niste studenti de 18-19-20 de ani, cu o cultura relativ mediocra daca nu cu totul nula, pentru care politica se reduce la o simpatie de imagine si la apararea unor drepturi individuale, la o asa-zisa dezbatere asupra valorilor “democratice” versus valori “republicane” nici n-are cum sa se finalizeze la remiza. Finalizarea e la pumni si picioare. Si omul si-a luat plata pentru eroarea respectiva.

Numai ca – si aici venim la natura umana, care isi spune cuvantul – cel cu orgoliul ranit si reputatia sifonate, chiar daca lucrurile s-au pastrat sub relativa tacere, trebuie cumva sa-si recupereze stima de sine. Cum anume? E momentul ala in care constiinta se pune pe cautat. Cauta o solutie de legitimare a intamplarilor, fie si sa n-aiba ele nici o justificare. Si cauta, fireste, o solutie care sa-l disculpe pe cel in cauza, punand in joc toate argumentele rationale care ar face cumva reabilitarea posibila. Iar colegul Helwink, trebuie s-o recunosc, are darul teoretizarii. Vreme de doua saptamani am crezut, efectiv, ca omul a asteptat sa treaca animozitatea alegerilor pentru a pune problema discrepantelor de idei din mediul academic. Si pentru a cauta si un raspuns. Pe cand el nu voia decat sa-si scuze prostia si sa-si traga colegii pe teritoriul dezbaterilor generale. Fiecare participant benevol la aceasta disputa urma sa devina, practic, un punct suplimentar in procentajul de linistire de sine pe care-l cauta Helwink. Devenea un sprijin, un marcaj inventat pe un traseu care nu duce, altminteri, nicaieri.

Chiar, cate dezbateri filosofice din spatiul intelectual al acestei lumi or fi pornit din pura necesitate a lamuririi unor dileme si cate vor fi fost demarate numai pentru ca unul sa se simta reabilitat dupa vreo porcarie oarecare? Tema de cercetare.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: