Blogul proletarului de tranzitie

December 29, 2016

Teze (de final de an)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:11 pm

Ideea “verificarii” ministirilor: practic, potrivit acesteia, nimeni n-ar mai fi niciodata potrivit cu o asemenea pozitie. Toti au studii indoielnice, toti au competente insuficient probate, toti au neamuri cu probleme. Dar institutia “verificarii” exista. Presedintii, insa, nu sunt verificati; nici parlamentarii; nici primarii, prefectii, sefii de consilii. Ceea ce inseamna, practic, a lua intr-o eprubeta o mostra de namol in cautarea apei. E natural? La noi e natural, pentru ca romanii sunt inventatori de meserii si atributiuni care nu exista. La fel cum sunt mari mesteri in metode de-a le eluda.

*
Casatoria, spunea Socrate, e mereu un obiect de regret atunci cand atingi o varsta. Exact asa e votul in Romania: un pas susceptibil de a fi regretat, dar nu dupa ani de zile, ci aproape imediat. Tocmai asta explica si absenta, din ce in ce mai mare, de la urne. Amintirea unei erori vechi e, undeva, la nivelul nostalgiei, pe cand amintirea unei prostii recente e de-a dreptul enervanta. De ce sa te auto-deprimi in halul asta?

*
Absolut nemotivata agitatia ca de doua saptamani Romania n-are prim-ministru. De doi ani stam fara presedinte, si inca n-am observat sa fie vreo problema. Viata merge inainte.

*
“Romanii[…] Faptul ca acest popor si aceasta tara ar apartine orbitei culturale latine este pura fantasmagorie. Singura, limba romanica nu poate face acest lucru. Spiritul este cel important, si el nu e in nici o privinta latin. Printre oamenii cultivati el este greco-bizantin [iar] ca masa, poporul roman da impresia ca ar fi complet de acelasi spirit cu rusii meridionali.[…] Cine acuza aici lipsa ordinii si a onestitatii, sa se gandeasca la acest lucru: pe fundalul stepei asiatice, scrupulozitatea in sensul german apare realmente ca ridicola. Lucrurile merg si altfel, si chiar mai bine. La fel, coruptia este expresia normala ori macar primitiva a circumstantei ca amabilitatea, asadar ceva omenesc, personal, e mai importanta decat niste consideratii obiective.” (Hermann von Keyserling, Analiza spectrala a Europei, 1928, p.277-280)

*
[In Bucuresti] un poet mi-a povestit despre birjarii eunuci, foarte des intalniti acolo, care apartin unei secte (n.m: a scopitilor) deosebit de religioase, si care sunt oameni admirabili, mai onesti si mai ordonati decat toti ceilalti. E posibil (spune respectivul) ca faptul sa depinda de castrare.” (H. von Keyserling, Analiza spectrala a Europei, 1928, p.281-282)

Advertisements

December 15, 2016

Julitura si justificarea

Filed under: Idei personale — proletaru @ 4:20 pm

In colegiul unde functionez, cat oi mai functiona, se organizeaza de doua sapatamani tot soiul de dezbateri complicate pe tema sigurantei personale in institutiile academice. Mai e educatia un loc sigur de munca, sau nu mai e? – suna intrebarea pusa de colegul Jonathan Helwink intr-un articol (http://thefederalist.com/2016/11/16/safe-spaces-make-world-more-dangerous/) care a generat comentariile astea, si de fapt tot soiul de conversatii filosofice, sociologice si pshiologice. O intrebare legitima, daca stai sa te gandesti bine, care vine intr-un moment destul de potrivit si e numai buna sa anime spiritele. Si animatu-le-a, caci de zile intregi, prin campus, sali de clasa, cancelarii si secretariate se discuta aprins daca adevarul e individual sau e un bun comun, daca exista obiectivitate au ba, daca sofistii au dreptate sau Platon e mai tare. Ce mai incolo si-ncoace, filosofie cu staif.

La cursul de mitologie de marti, vine un student sa-mi multumeasca pentru, ma rog, prestatia mea didactica de ansamblu, dar si sa-mi spuna ca acum cateva saptamani, dupa alegeri, discutia pe teme politice pe care am avut-o cu clasa a fost cea mai echilibrata la care a asistat. -Mda, admit, ne-am descurcat destul de bine, nu ne-am iesit din fire. Desi era cat p-aci! -Pai, zice studentul, zic c-a iesit bine pentru ca am fost la o alta dezbatere luna trecuta, care s-a terminat cu incaierare. -Cum domnule? intreb. -Pai uite asa, zice, am fost la un curs de Sociologie unde instructorul a tinut s-o dea in politichie, si lucrurile au scapat de sub control. Unul i-a zis altuia “cioara,” un altul l-a admonestat pe un mexican ca fiind “aztec imputit” si gata paranghelia. Raman siderat. -Si tu? zic. Pai, zice omul, nici eu n-am scapat. M-a taxat unul de “chinezoi,” drept pentru care am dat unde-am nimerit. -Si profesorul? -O, pe asta abia l-am scos din niste maini de “democrati,” care tocmai il incingeau ca la carte. -Cine-i, dom’ne, profesorul cu pricina? imi revin eu, cu greu. -Pai cutare.

Abia atunci am facut legatura. Si intelegerea mea asupra naturii umane a devenit, nu mai complexa, dar mai ve-ri-fi-ca-ta. Omul cu pricina nu era nimeni altul decat J. Helwink, autorul intrebarii daca locul de munca academic mai e sigur ori ba. Cu diferenta ca in textul respectiv nu scrie exact cum s-a intamplat de-a fost generata intrebarea asta. Ea s-a generat si gata, a fost, asa, o emanatie a naturii. Ca FSN-ul la Revolutie. Nu zice nimeni ca intr-un moment de grea cumpana (a se citi grava incompetenta), autorul a facut niste gargara politica intr-o clasa unde diversitatea, pe de o parte, si ignoranta, pe de alta, si-au spus cuvantul. A provoca niste studenti de 18-19-20 de ani, cu o cultura relativ mediocra daca nu cu totul nula, pentru care politica se reduce la o simpatie de imagine si la apararea unor drepturi individuale, la o asa-zisa dezbatere asupra valorilor “democratice” versus valori “republicane” nici n-are cum sa se finalizeze la remiza. Finalizarea e la pumni si picioare. Si omul si-a luat plata pentru eroarea respectiva.

Numai ca – si aici venim la natura umana, care isi spune cuvantul – cel cu orgoliul ranit si reputatia sifonate, chiar daca lucrurile s-au pastrat sub relativa tacere, trebuie cumva sa-si recupereze stima de sine. Cum anume? E momentul ala in care constiinta se pune pe cautat. Cauta o solutie de legitimare a intamplarilor, fie si sa n-aiba ele nici o justificare. Si cauta, fireste, o solutie care sa-l disculpe pe cel in cauza, punand in joc toate argumentele rationale care ar face cumva reabilitarea posibila. Iar colegul Helwink, trebuie s-o recunosc, are darul teoretizarii. Vreme de doua saptamani am crezut, efectiv, ca omul a asteptat sa treaca animozitatea alegerilor pentru a pune problema discrepantelor de idei din mediul academic. Si pentru a cauta si un raspuns. Pe cand el nu voia decat sa-si scuze prostia si sa-si traga colegii pe teritoriul dezbaterilor generale. Fiecare participant benevol la aceasta disputa urma sa devina, practic, un punct suplimentar in procentajul de linistire de sine pe care-l cauta Helwink. Devenea un sprijin, un marcaj inventat pe un traseu care nu duce, altminteri, nicaieri.

Chiar, cate dezbateri filosofice din spatiul intelectual al acestei lumi or fi pornit din pura necesitate a lamuririi unor dileme si cate vor fi fost demarate numai pentru ca unul sa se simta reabilitat dupa vreo porcarie oarecare? Tema de cercetare.

December 1, 2016

Tezele din Decembrie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:04 pm

Au inceput sarbatorile. Zilele de 1 si 2 decembrie vor fi libere. Ele urmeaza sa fie recuperate de poporul roman, la alegere, in datile urmatoare: 24 decembrie, 31 decembrie, 1 ianuarie, 1 si 2 mai ori cu ocazia Pastelui ortodox. Si catolic. Si in fiecare weekend inceput de vinerea de la ora unu PM. Sau doispe.

Adevarul e ca la sarbatori nationale, nici ungurii nu stau rau. Au trei sau patru oficiale. Si cateva memorial-simbolice. Plus astea noi: ziua inaltarii gardului la granita cu Siria si ale ratificarii tratatului bilateral cu Rusia. Ca sa nu mai punem si momentul de reculegere de 24 de ore tinut la fiecare 4 iunie ale anului, invariabil.

*
Reduta memorialisticii din nordul Balcanilor: toate sarbatorile sunt niste prilejuri lacramoase de a-ti aminti de niste chestii paralele. Fabuloase, dar paralele. Ceva in genul: pe vremea asta, in ’88, stateam la coada. La paine, teoretic, dar nu neaparat. Erau minus sase grade. Si abia asteptam sa se termine coada ca sa ma instalez la urmatoarea, la ulei, ca sa pot ajunge acasa sa mai prind jumatate de ora de curent. Sau: eram in armata, la defilare, si mi-am pierdut bocancii. Sau, ma rog, mi i-au furat unii din mers. In orice caz, niste chestii proverbiale. Exceptia e ca trebuie sa fii in compania tot a unuia de prin Balcani ca sa te asiguri ca sint receptionate si adjudecate la adevarata lor valoare. Americanilor degeaba le povestesti. Nu-nteleg.

Le-am ilustrat catorva studenti un paradox dintr-una din scolile copilariei mele: profesorul de muzica avea palma mult mai grea decat profesorul de sport. Prin urmare, a gresi un “sol” era o situatie mult mai grava decat a taia curbele la alergarea in jurul terenului de sport. De fapt, capacitatea maestrului de muzica era incomparabila chiar cu a unor domni alminteri solizi, din corpul didactic: puteai sa uiti ecuatii, sa sari peste formule chimice, sa maninci, la o enumerare, un continent intreg. Era insa elementar, vital, sa intonezi cu gratie “Crai nou,” oricat erai de afon, pentru ca altminteri putea deveni foarte complicat sa mai mergi in linie dreapta.

N-au inteles studentii paradoxul, fiindca la final, m-au intrebat ce inseamna chestia aia, palma grea? Heavy hand, adica.

*
Anecdota filosofica. Un caine intra intr-un bar cu o figura amarata si ii cere barmanului o vodca. Ala, auzind patrupedul vorbitor, se balbaie, se agita, se da de ceasul mortii, numai de meserie nu-si vede. Cainele il admonesteaza placid: hai dom’ne, ca numai d-astea n-am eu chef acuma! Tocmai mi-am pierdut slujba, m-au dat afara. Barmanul isi revine cat de cat si, dupa ce toarna bautura, ii spune cainelui ca e providential. – Domnule, zice, te ajut eu, iti gasesc de lucru. Si chiar o sa fie ca lumea, pentru ca se intampla sa cunosc pe cineva de la circ. – La circ? zice cainele. Pai ce sa fac eu, dom’ne, la circ, daca eu sunt zugrav?

Create a free website or blog at WordPress.com.