Blogul proletarului de tranzitie

November 22, 2016

Teze (sapte)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:54 pm

Klaus Iohannis, primul om care e probabil ca si-a plagiat autobiografia (sau, ma rog, a folosit un “ghostwriter” care sa puna in cuvinte oarecum vii o existenta oarecum nula), a fost cenzurat in China. Toate frazele despre comunism au fost excluse din traducere. O eroare, dupa parerea mea. Tot ce trebuiau sa faca chinezii era sa publice textul in ritmul in care vorbeste Iohannis, adica punand punct dupa fiecare cuvant. In felul ala o fraza de genul: “Si eu si colegii mei ii detestam pur si simplu pe comunisti” devenea mult mai putin primejdioasa. Ia imaginati-va: Si. Eu. Si. Colegii. Mei. Ii. Detestam. Pur. Si. Simplu. Pe. Comunisti. Ei? Ei.

*
In colegiile din Chicago au inceput sa se organizeze tot soiul de dezbateri privind viitorul sumbru care se prevede odata cu investirea lui Trump pe functie. Se folosesc tot mai des cuvinte de genul: dictatura, fascism, totalitarism. Ceea ce n-ar fi o problema, daca lumea ar avea proprietatea termenilor. Numai ca termenii respectivi ii depasesc pe majoritatea americanilor. Dar n-are a face, pentru ca si chestiile astea, vorba lui Marin Sorescu, “trebuiau sa poarte un nume.”

Il intreb pe unul din colegi, profesor, ca atare, care e in opinia lui cel mai rau lucru care se poate intampla odata cu debutul guvernarii Trump. Ma priveste serios si enunta, rar si raspicat, verdictul: Ne intoarcem in America anilor ’60: rasism, razboi si nesiguranta. – Pai, zic, credeam ca s-a depasit momentul rasismului, cit despre razboi, nu cred ca e suficient un singur ins ca sa-l declanseze. Unde mai pui ca nesiguranta a fost si pana acum. – Domnule, nu stii nimic. Rasismul nu e depasit. – Sa admitem. Pe de alta parte, daca nu e depasit, cum se face ca Obama a avut doua mandate? Adica toti rasistii l-au votat de doua ori? – Obama a fost un experiment. L-au promovat ca sa-l poata compromite. De-acum incolo n-are sa mai fie nici un presedinte negru in America. Si nici o femeie presedinte.

Raman aproape siderat de revelatiile respective. – Cine a tras, domnule, sforile astea? intreb. – The powers that be! (Cei de la varf!), spune tipul cu un aer misterios. – Am inteles. Dar atunci, pe cale de consecinta logica, de vreme ce “aia” au puterea sa faca toate astea, nu se exclude de la sine evolutia din anii ’60 si pana acum? Practic, n-avem cum sa ne intoarcem in anii ’60 fiindca n-am plecat niciodata de acolo! Inseamna ca toate fenomenele astea, democratie, egalitate, actiune afirmativa, corectitudine politica, Obama, au fost niste iluzii.

Tipul imi arunca o privire exasperata si face stanga-mprejur. L-am enervat. I-am pus la indoiala viziunea consolidata. Trebuia sa-mi tin gura, mai ales ca tot n-am reusit sa ma lamuresc: ne intoarcem sau nu ne intoarcem in anii ’60?

Macar sa stiu daca sa-mi iau niste kimono-uri d-alea inflorate si sa descarc integrala Jimi Hendrix.

Advertisements

November 9, 2016

Staz, ma, linistiti!

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:23 pm

Cateva mesaje alarmate din Romania (fie primite de subsemnatul pe Facebook, fie citite prin presa online), un milion, probabil, de chipuri inlacrimate in fotografiile reprezentandu-i pe electorii d-nei Clinton si autobuzele de dimineata pline de conversatii infrigurate sunt, practic, sinteza unei nopti electorale albe in care republicanul si-a adjudecat, cum se zice, victoria. Lumea e suprinsa, poate cei mai surprinsi fiind chiar sustinatorii candidatului in sine, fiindca pasul de-acum e nu numai neasteptat dar aproape revolutionar. Un tip fara calitati politice evidente, cu reactii imprevizibile, cu gafe semnificative la activ va pasi cu aplomb pragul Casei Albe.

Sincer, nu ma numar printre deprimatii zilei. In primul rand fiindca nu mai astept nimic de la politica (dovada ca nici nu m-am obosit sa ma inregistrez pentru a vota) si in al doilea rand pentru ca majoritatea revoltelor mele privind societatea americana s-au legat de politica execrabila practicata de fostul (de pe-acum) presedinte vizavi de job-urile din fieful lui electoral, Illinois, vizavi de asigurarile de sanatate si de situatia externa. Probabil ca destui au vazut lucrurile ca mine, dovada fiind ca Trump are suporteri de toate rasele si preocuparile, de-a lungul si de-a latul tarii.

Daca sunt curios in legatura cu ceva, e cat de departe vor merge disperatii zilei: vor emigra in Est (Vestul, precum prevestea odinioara Oswald Spengler, a disparut deja!), se vor sinucide, ca fanii de pe Maracana din 1950 sau vor lua strazile cu asalt. Cunoscandu-i, totusi, destul de bine pe americani, cred ca se vor refugia, ca si pana acum, in bautura si sport. Apogeul unei adevarate societati de consum e, pana la urma, in consumatie. Se vor aduna in baruri si vor discuta, interminabil, despre viitor. Despre trecut n-au cum. Extrapolandu-mi, nepermis, fireste, experienta academica de aici, pot afirma fara teama ca 90 la suta din americani nu cunosc istorie, nici macar pe aceea proprie, nici chiar pe aceea recenta. Prin urmare nu poate fi vorba despre discutii asupra trecutului.

In ce priveste viitorul, o sa fac o previziune chiar acuma, pe loc: cui i-a fost bine pana acum, ii va fi mai putin bine, iar cui i-a fost rau, ii va fi si mai rau. Si asta n-are chiar nici o legatura cu Trump ci doar cu o irepresibila logica existentiala: imbatranim, obosim, ne acrim, ne plafonam. Lumea va merge inainte iar noi vom sta locului. Si fiindca tot veni vorba de stat, cred ca singura diferenta pe care o poate face republicanul e sa se intereseze cum merg treburile acasa la el. Adica se ocupe ceva mai mult de astia dinauntrul tarii. Ca de cei din afara s-au ocupat, invariabil si pe socoteala celor dinauntru, ultimii 20 si ceva de presedinti.

November 8, 2016

George Lesnea – Poemul al treilea

Filed under: De la lume adunate — proletaru @ 11:35 pm

Ascult cum nu știu cine îmi dă mereu de veste,
Că-i pe aproape ceasul de stingere’n trecut,
Când fără de toiagul și coiful din poveste,
Eu de pe lumea asta m’oi face năvăzut.

Așa cum cade frunza sau picurul de ploaie,
Cum se destramă fulgul sau contenește-un vânt,
Cum iarba sub povara unui gândac se’ndoaie,
Așa și eu voi trece de aici de pe pământ.

Și n’am putut pricepe nici cerul și nici lutul,
N’am ințeles ce spune un greier sau un spic,
Necontenit din suflet mi-am prăpădit avutul,
Din multele strădanii nu s’a ales nimic.

Spun bun-rămas acestor odihnitoare stele
Și arborilor mândri și blândului mohor,
Spun bun-rămas și mie, și amintirii mele,
Spun bun-rămas țărânii sub care-am să scobor.

Duc dincolo de mine minunile clipitei,
Duc viermilor luceferi ce sparg singurătăți,
Le duc și frumusețea și zâmbetul iubitei
Și gandul plin de lacrimi și de eternități.

Duc dincolo de mine tăceri de lună nouă
Și tinere miresme de câmpuri în plamâni;
Vă mulțumesc, picioare; și vouă, ochi, și vouă,
Că v’am muncit atâta, iertați-mă, voi, mâni.

Vă mulțumesc, amurguri ce răsunați pe ape,
Cu gureșele păsări și zumzete de stup.
Mă ierte și groparul ce s’o căzni să-mi sape,
Cu bine vouă, oameni… adio ție, trup.

Mi-s zilele uitate ca ploile prin lacuri,
În zare tinerețea-i părăginit cireș.
Pamant, îți cer iertare c’am poposit din veacuri,
Îmi cer iertare mie că viața-mi a dat greș.

…Mai zăbovind pierd anii, sorb soare bun și proaspăt,
Ucid în colțul gurii câte-un suspin amar,
Căci din nimic, pe lume, am fost chemat ca oaspăt
Și fără coiful magic, din lume-am să dispar …

(Revista Fundatiilor Regale, August, 1938)

Blog at WordPress.com.