Blogul proletarului de tranzitie

October 19, 2016

Nervi

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:48 pm

Am auzit repetat, daca nu in dezbaterile electorale, cel putin in comentariile legate de acestea, termenul fascism de nenumarate ori atunci cand adversarii incearca sa defineasca sistemul de guvernare Trump. Ma intreb daca americanii rezoneaza la fel de puternic cu termenul asta pe cat rezoneaza romanii in termenul de comunism. O pseudo-problema in ambele cazuri.

Sunt aproape convins, ca orice om inteligent stie ca nu vor mai exista niciodata, nici comunism, nici fascism. Nici macar in tarile inclinate, candva, spre asa ceva, cum ar fi statele Estului european si ale Asiei Extreme. Cel putin nu din punct de vedere terminologic ori ideologic. S-a inteles azi, de toata lumea, ca se pot practica bine mersi si comunismul si fascismul sub masca unor partide democratice. Tot ceea ce ai nevoie sa ca sa fii totalitar e o trupa de oameni care sa fie dispusi sa-ti indeplineasca ordinele si un popor care sa renunte, treptat si benevol, la drepturile sale. In rest, poti sa te numesti mama democratiilor, asa cum se pretin Statele Unite.

Institutiile de control al individului sunt, astazi, in mod paradoxal, garantia unui sistem capitalist functional. Bancile, agentiile imobiliare, companiile de telecomunicatii au invatat sa traiasca in perfecta comuniune cu politia, fiscul si agentiile secrete. Ultimele, adevarate surse ale terorii pentru traitorii din Est, sunt mentionate cu totala indiferenta in Vest, unde lumea le pricepe ca pe o necesitate a progresului. Toate elementele astea sunt pilonii societatii pseudo-democratice in care toata lumea are raspunderi fara sa aiba aproape nici un drept. Ar trebui ca, uitandu-te in jur, sa te amuze repetarea obsedanta a termenilor de comunism si de fascism. Epoca noastra a trecut demult barierele normelor simple care veneau la pachet cu extremismul.

Securitatea, de pilda, n-au inventat-o nici Dej, nici Ceausescu, si nici n-a trebuit ca ei sa moara pentru ca si ea sa dispara. Genul asta de institutie care ti se uita peste umar la fiecare pas exista de vreo doua milenii, de pe vremea Imperiului Roman si este, prin definitie, o institutie im-pe-ri-a-lis-ta. Adica adaptata nevoilor unei tari foarte intinse, cu servicii care includeau totul, de la curierat pana la asasinat. Faptul ca si tarile mici au preluat acest model nu e decat reafirmarea unei calitati intrinseci a naturii umane: puterea e un lucru care trebuie pastrat indiferent de loc si de timp. Ori asta nu se poate face decat prin aliante, santaj, dosare, aruncatul cu bani in stanga si-n dreapta, exact lucrurile pentru care un serviciu secret e ideal. Votul e chiar ultima garantie a puterii, chestie lamurita odata cu demolarea democratiei ateniene.

In momentul de fata nu mai ai nevoie sa te declari comunist ori fascist si sa-i tai omului accesul la institutiile democratice prin programul tau politic. E de ajuns sa cumperi institutiile respective. Sau sa ti le subordonezi. Practic, la ce sa risti antipatia maselor asumandu-ti extremismul, cand poti foarte bine sa te numesti de centru si, odata ajuns la putere, se elimini rand pe rand toate formele de control asupra propriei vieti pe care le mai are individul?

Aci, in inima democratiei, mi-e de ajuns sa ma uit odata la statele de plata trecute, unde intre brut si net e o diferenta enorma, si sa ma intreb cum dracu s-a ajuns la asa ceva. De unde vin toate taxele alea imposibile, de unde vine deducerea pe care sindicatul mi-o aplica fara ca eu sa fac parte din sindicat, de unde vine contributia cutare si redirectionarea cutare? Si cum se poate sa nu pot modifica nimic, absolut nimic, din acest curs al propriilor venituri? Mergand mai departe, cum e posibil sa n-am nimic de spus in materie de optiuni simple, precum plata telefonului, unde mi se baga pe gat servicii pe care nu le-am utilizat niciodata, ori cursurile pe care le face fiu-meu la scoala? Cum e posibil sa nu pot interveni in stergerea unor facturi a caror inaplicabilitate am demonstrat-o deja? Cum e posibil ca in paralel cu viata mea obisnuita, diurna, sa existe o viata a unui alt B.T care sa se masoare in cifre, cheltuieli si venituri, intr-un cuantum de creditare sau de discreditare in functie de care maine pot sau nu sa-mi cumpar ceva, sa ma mut in alta parte, sa ma decid pentru un alt serviciu? Cum se poate ca indiferent cat acopar, financiar, in stanga si-n dreapta, datoriile sa depaseasca, mereu, sumele platite?

Pai mie, care traiesc intr-un autentic regim al nesigurantei si al terorii fiscale, imi vorbesc unii si altii despre riscul comunismului si al fascismului? Baga-i-as in portul Marsiliei cu discursul lor cu tot. Ca sa nu mai zic ce se-ntampla maine daca vine vreun mare dictator al istoriei si-mi sterge datoriile inventate de masinariile statului american, ca ma tem ca se duce dracului Kant cu tot imperativul lui moral.

Si ia cu el si idealurile copilariei mele. Duca-se, asta e!

Advertisements

2 Comments »

  1. Asta cred ca o stii:
    http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/renasterea/1948/BCUCLUJ_FP_279724_1948_026_021_022.pdf

    Iar eu, umil, urasc cu sau fara Kant, imperativul trebuie. Haide sa haidem. Nu?

    Comment by Garlic — October 26, 2016 @ 6:19 pm | Reply

    • Am dat-o jos. Revista, nu colectia de imperative. Good stuff.

      Comment by proletaru — October 28, 2016 @ 5:24 pm | Reply


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: