Blogul proletarului de tranzitie

October 31, 2016

Teze (sase)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:29 pm

Explic la clasa termenii de contingenta vs. necesitate. Adica faptul ca suntem pure intamplari: noi, prietenii nostri, cunoscutii nostri, faptul ca lucram impreuna acum ori maine la ora H sau niciodata. Intervine un tip: Adica faptul ca eu sint prezent acum, aici, nu-i o chestie necesara? Ca eu asa credeam. Daca e pur accident, o intind! – Ai dreptate, zic, dar te pun absent cu ne-ce-si-ta-te. – Nu-i corect, imi spune, asta contrazice ce spuneati inainte. – Ai dreptate, zic. Dar si dreptatea asta e tot o intamplare. Toate dreptatile din lume sunt intamplatoare.

Lumea se posomoraste. E clar ca daca ideea de dreptate nu e absoluta si universala, ceva nu e in regula.

– E deprimanta chestia asta cu accidentul si intamplarea care se aplica la toate! zice altul. – Mie, zic, mi se pare mai deprimanta exactitatea: ca spatiul si timpul functioneaza independent de noi. Ca niste legi universale. Nu poti face nimic in viata asta fara ca sa ti-o traga spatiul, timpul, fizica si geometria peste bot. – Cum, si dumneavoastra v-au tras-o? – Da, ma, si mie. Pent’ ca nu mai e nici un respect, nicaieri!

Lumea rade. Am repus lucrurile in ordine. Filosofia de acum e mai putin deprimanta ca cea de-acum un minut. Poate chiar asta e cheia intelegerii universului: in ce moment vrei sa te apuci de asa ceva. Sau sa te lasi.

*
O studenta il face pe Kierkegaard “nesimtit.” Si-a parasit iubita, pe Regine Olsen, la o zi dupa logodna. A trimis-o la plimbare, altfel spus. Iar ea s-a intors implorandu-l sa reia relatia, lucru care l-a intaratat si mai tare, drept pentru care a gonit-o de-a binelea.

– Stiu si eu? zic. Poate c-a fost, dimpotriva, uman. Si-a dat seama ca o sa fie un sot execrabil si a intrerupt relatia la timp.

– Pai nu-si putea da seama mai devreme?

– Mai devreme n-avea nici un inel pe deget. E impresionant ce greutate au unele obiecte, altminteri nesemnificative, atunci cand trec din lumea simbolica in lumea reala. Inainte de schimbul asta de inele, Kierkegaard era un tanar indragostit, surazator, plin de sperante. Dupa ce-a luat inelul pe deget, a devenit un tip obosit si scarbit de sine insusi. Asa incepe filosofia.

Privesc revolta fetei si ma gandesc ce noroc a avut Kierkegaard ca miscarea feminista a inceput mai tarziu. Altminteri, nu cred ca mai apuca sa scrie vreun rand. Decat, poate, semnaturi pe diverse CEC-uri si unul-doua poeme cri(p)tice.

Advertisements

October 28, 2016

Ecou amanat

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:38 pm

Când stai pe mal, sub streșini de răchită
Și apa-n loc nu vrea ca să rămână
Fugind din pumnii tăi ca dintr-o sită
Să ai un vers mereu la îndemână.

Când cauți omul peste totul, și omul
I-ascuns privirii sub o stea străină
Iar tot ce vezi e monstrul, lepra, gnomul,
Să ai un vers mereu la îndemână.

Când te desparți de cineva pe care
C-o viață l-ai plăti ca să revină
Dar nu mai e; și rostul firii moare,
Să ai un vers mereu la îndemână.

Când ai uitat ce lumea nu-nțelege
Și nu vrei să-nțelegi ce alții-ngână,
Singur zidești și patimă și lege
Să ai un vers mereu la îndemână.

Când ai în juru-ți, pretutindeni, gratii
Și printre ele, albă, nici o mână,
Când libertatea-ți dai, la schimb, armatei,
Să ai un vers mereu la îndemână.

Și mai încolo, când povara lumii
De ne-ndurat va fi, și glasul humii
Te va-mbia spre templul ei de lut

Să nu pleci până munca-ți nu-i deplină
Și nu i-ai scris urmașului tăcut,
Știut, văzut, născut
Ori nenăscut

Să aib-un vers mereu la îndemână.

October 19, 2016

Nervi

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:48 pm

Am auzit repetat, daca nu in dezbaterile electorale, cel putin in comentariile legate de acestea, termenul fascism de nenumarate ori atunci cand adversarii incearca sa defineasca sistemul de guvernare Trump. Ma intreb daca americanii rezoneaza la fel de puternic cu termenul asta pe cat rezoneaza romanii in termenul de comunism. O pseudo-problema in ambele cazuri.

Sunt aproape convins, ca orice om inteligent stie ca nu vor mai exista niciodata, nici comunism, nici fascism. Nici macar in tarile inclinate, candva, spre asa ceva, cum ar fi statele Estului european si ale Asiei Extreme. Cel putin nu din punct de vedere terminologic ori ideologic. S-a inteles azi, de toata lumea, ca se pot practica bine mersi si comunismul si fascismul sub masca unor partide democratice. Tot ceea ce ai nevoie sa ca sa fii totalitar e o trupa de oameni care sa fie dispusi sa-ti indeplineasca ordinele si un popor care sa renunte, treptat si benevol, la drepturile sale. In rest, poti sa te numesti mama democratiilor, asa cum se pretin Statele Unite.

Institutiile de control al individului sunt, astazi, in mod paradoxal, garantia unui sistem capitalist functional. Bancile, agentiile imobiliare, companiile de telecomunicatii au invatat sa traiasca in perfecta comuniune cu politia, fiscul si agentiile secrete. Ultimele, adevarate surse ale terorii pentru traitorii din Est, sunt mentionate cu totala indiferenta in Vest, unde lumea le pricepe ca pe o necesitate a progresului. Toate elementele astea sunt pilonii societatii pseudo-democratice in care toata lumea are raspunderi fara sa aiba aproape nici un drept. Ar trebui ca, uitandu-te in jur, sa te amuze repetarea obsedanta a termenilor de comunism si de fascism. Epoca noastra a trecut demult barierele normelor simple care veneau la pachet cu extremismul.

Securitatea, de pilda, n-au inventat-o nici Dej, nici Ceausescu, si nici n-a trebuit ca ei sa moara pentru ca si ea sa dispara. Genul asta de institutie care ti se uita peste umar la fiecare pas exista de vreo doua milenii, de pe vremea Imperiului Roman si este, prin definitie, o institutie im-pe-ri-a-lis-ta. Adica adaptata nevoilor unei tari foarte intinse, cu servicii care includeau totul, de la curierat pana la asasinat. Faptul ca si tarile mici au preluat acest model nu e decat reafirmarea unei calitati intrinseci a naturii umane: puterea e un lucru care trebuie pastrat indiferent de loc si de timp. Ori asta nu se poate face decat prin aliante, santaj, dosare, aruncatul cu bani in stanga si-n dreapta, exact lucrurile pentru care un serviciu secret e ideal. Votul e chiar ultima garantie a puterii, chestie lamurita odata cu demolarea democratiei ateniene.

In momentul de fata nu mai ai nevoie sa te declari comunist ori fascist si sa-i tai omului accesul la institutiile democratice prin programul tau politic. E de ajuns sa cumperi institutiile respective. Sau sa ti le subordonezi. Practic, la ce sa risti antipatia maselor asumandu-ti extremismul, cand poti foarte bine sa te numesti de centru si, odata ajuns la putere, se elimini rand pe rand toate formele de control asupra propriei vieti pe care le mai are individul?

Aci, in inima democratiei, mi-e de ajuns sa ma uit odata la statele de plata trecute, unde intre brut si net e o diferenta enorma, si sa ma intreb cum dracu s-a ajuns la asa ceva. De unde vin toate taxele alea imposibile, de unde vine deducerea pe care sindicatul mi-o aplica fara ca eu sa fac parte din sindicat, de unde vine contributia cutare si redirectionarea cutare? Si cum se poate sa nu pot modifica nimic, absolut nimic, din acest curs al propriilor venituri? Mergand mai departe, cum e posibil sa n-am nimic de spus in materie de optiuni simple, precum plata telefonului, unde mi se baga pe gat servicii pe care nu le-am utilizat niciodata, ori cursurile pe care le face fiu-meu la scoala? Cum e posibil sa nu pot interveni in stergerea unor facturi a caror inaplicabilitate am demonstrat-o deja? Cum e posibil ca in paralel cu viata mea obisnuita, diurna, sa existe o viata a unui alt B.T care sa se masoare in cifre, cheltuieli si venituri, intr-un cuantum de creditare sau de discreditare in functie de care maine pot sau nu sa-mi cumpar ceva, sa ma mut in alta parte, sa ma decid pentru un alt serviciu? Cum se poate ca indiferent cat acopar, financiar, in stanga si-n dreapta, datoriile sa depaseasca, mereu, sumele platite?

Pai mie, care traiesc intr-un autentic regim al nesigurantei si al terorii fiscale, imi vorbesc unii si altii despre riscul comunismului si al fascismului? Baga-i-as in portul Marsiliei cu discursul lor cu tot. Ca sa nu mai zic ce se-ntampla maine daca vine vreun mare dictator al istoriei si-mi sterge datoriile inventate de masinariile statului american, ca ma tem ca se duce dracului Kant cu tot imperativul lui moral.

Si ia cu el si idealurile copilariei mele. Duca-se, asta e!

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.