Blogul proletarului de tranzitie

February 20, 2016

Caragiale

Filed under: Idei personale — proletaru @ 9:45 pm

“Câine ! Știi tu, în imbecilitatea ta, ce este libertatea opiniunilor? De atâtea mii de ani îmi ești prieten credincios… toate te-am putut învăța, toate! Te-am învățat să joci domino și șah; dar încă nu te-am putut face să înțelegi aceste mari cuvinte: libertatea opiniunilor! Ascultă bine.

Libertatea opiniunilor este principiul cel mare, pe care, după atâtea lupte de veacuri, l-a instaurat omenirea ca fundament al vieții sale sociale. Acestui principiu sfânt datorăm în cea mai mare parte bunul trai particular și liniștea publică. A-mi spune părerea este dreptul cel mai sacru ce-l am eu, individ gânditor, în mijlocul semenilor mei. Omul este regele creațiunii: acest suveran este gelos de coroana lui, care e gândirea, și tot atâta de sceptrul lui, care este expresia. Dar, ca toate principiile sacre, și principiul acesta nu-i scutit de o bubuliță — mică, ce-i drept, însă nu tocmai atât de mică încât să treacă neluată în seamă.

Regele creațiunii, reușind să-și recapete sceptrul, și l-a exercitat cu atât de adâncă convingere de la o vreme, încât a ajuns să creadă că dreptul lui îi este chiar o datorie. De unde, mai-nainte, orice rege al creațiunii, afară de rare excepții de bravură, trebuia să-și ascundă bine coroana sub căciulă și să-și înghită sceptrul, astăzi toți regii creațiunii se cred datori a-și purta fățiș coroana în cele mai mărunte împrejurări ale vieții și a face continuu semne de suveranitate cu sceptrul lor.[…]

Ce splendid cortegiu și ce larmă haotică, în care nu se mai distinge nici o figură și nici un glas, în care nu mai poți ști cine merită să fie salutat de tine cu o respectuoasă mișcare din coadă, sau lătrat ca un caraghios !

[…]Nu, câine ! Eu mă închin principiului sacru al libertății opiniunilor, dar în ruptul capului nu pot admite și obligativitatea lor.” (Epoca, III, nr. 353, 17 ianuarie 1897)

“<<Românul>> era un organ de publicitate pe care toată lumea se obișnuise să-l creadă ca având mare autoritate, ca fiind stindardul unui însemnat grup politic. De la o vreme încoace bătrânul organ din nenorocire s-a cam poticnit; cu o pornire foarte juvenilă și caracteristică, el face, și reușește a dovedi că acele păreri publice în privința autorității sale erau cu mult prea exagerate. El face un apel la toți partizanii și amicii săi, și-i convoacă a se aduna să arate cu prezența lor că urmează „a-l stima și a-l iubi”. Pentru colorit local, convocarea se face la ziua aniversară a mișcării de la 1848. De unde se aștepta lumea să vadă o adunare impunătoare, lucrul se reduce la un conciliabil de vechi prietini și de câțiva debutanți politici, nemulțumiți pentru cauze regionale: socoteală rotundă, 26 de onorabili și vreo 2 venerabili.

Cam puțintel, dar fie ! Ponderantur non numerantur. Așteaptă lumea să iasă gazeta, să vedem ce s-a hotărât, pe care teren constituțional venerabilul general și-așează oastea. Când colo, ce fusese ? Dumnealor erau toți revoltați. De ce ? Nu se știe. Și ce au de gând să facă ? Să chibzuiască.

Prea bine, onorabili domni, chibzuiți; chibzuiala e lucru foarte bun, numai atâta că ea cere mai mult sânge rece și cumpăt decât pot avea revoltații de orice vârstă; așa că dacă d-voastră chibzuiați de cu vreme, nu vă expuneați a da în ziua de 9 iunie o dovadă patentă că părerile lumii despre autoritatea d-voastră trebuiesc mărginite la niște proporții regretabil de reduse.” (Voința națională, II, nr. 274, 19 iunie 1885)

“Orice cuvânt am rosti, mai înainte ori mai târziu ajungem a înțelege numai adevărul. „Tiran” era odinioară o numire, ce onora pe acela care o purta; „demagog” era odinioară un titlu la respectul concetățenilor; „liberal” era odinioară un cuvânt plin de farmec. Astăzi a fi „liberal” este o virtute foarte problematică. De la anul 1848 până în zilele noastre liberalii au izbutit a discredita liberalismul, și acesta e meritul pentru care trebuie să le fim recunoscători, deoarece, cu ajutorul bunului Dumnezeu, nu mai avem nevoie decât de câțiva ani, pentru ca nimeni să nu mai fie dispus a trece de „liberal.” (Timpul, III, 29 martie 1878)

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: