Blogul proletarului de tranzitie

January 20, 2016

Depersonalizarea

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:19 pm

Exista doua categorii de oameni care au dus viata la extreme. Pana la periferia existentei, daca e s-o numesc astfel. Primii sunt aia care traiesc dincolo de emotii, intr-o detasare absoluta. De pilda aia care te suna sa-ti toarne in ureche reclame stupide sau promotii de orice gen. Sau aia care te trag de maneca atunci cand calci pe iarba sau fumezi in spatii publice. Respectivii stiu la ce se expun, mai ales din conjunctia cu publicul romanesc: la raspunsuri in batjocura, la blesteme care variaza intre postmodern si ancestral, la includerea parintilor intr-o mistica negativa, pupulata cu balacareli care te lasa masca. Stiu la ce se expun si totusi continua sa-si enunte ideile. Din principiu. Sau, daca e vorba de o meserie ingrata, continua s-o practice, chiar atunci cand ea produce un venit care e imposibil sa contrabalanseze, ori macar sa atenueze, invectiva.

De continuat, continua fiindca emotiile lor sunt nule. Si le-au transferat intr-o zona de unde nu le mai recupereaza decat somnul ori hipnoza. Rezultatul sunt niste indivizi care se plimba printre noi, ceilalti, dar care nu mai seamana pe dinauntru cu restul lumii. Rostesc cuvinte fara sa le mai cantareasca; isi saruta copiii la culcare cu acelasi entuziasm cu care perie blana cainelui si au energia cotidiana a mamiferelor tropicale in sezonul secetei. Functioneaza, dar nu in graficul speciei proprii.

Categoria cealalta e a oamenilor care si-au adus emotiile in prim plan. Tot restul a devenit secundar, umbrit de auto-centrism si auto-constientizare. Oamenii astia, indiferent ca ii intalnesti in parc ori la un spectacol, rareori ajung sa-si umple creierul cu altceva decat cu amenintari la adresa sigurantei si sanitatii personale. Oameni care nu se pot bucura de nimic si care, paradoxal, sunt oameni dedicati emotiilor. Diferenta e interpretarea acestor emotii: intermitenta, neobosita, nediluata.

Daca ii vezi la un spectacol, vei sti ca bucuria scenei le e mereu umbrita de gandul insului de pe scaunul dinainte, care se misca haotic si susoteste. Daca se afla intr-un parc, cautarea linistii le e intotdeauna obstructionata de imaginile, zgomotele ori mirosurile din jur, percepute mereu ca avand o agresivitate iesita din comun. Cuvintele care le sunt adresate sunt analizate de zeci de ori dupa aceea, deconstruite cu insistenta in cautarea unui mesaj ascuns, in cautarea unui semn de prietenie ori de inamicitie. Nu rarori oamenii astia te opresc sa-ti ceara explicatii vizavi de discutii vechi si uitate. Fiindca, in ceea ce-i priveste, ele nu sunt nici vechi si nici uitate.

Ambele categorii de mai sus sunt, dupa mine, exemplele cele mai coerente ale depersonalizarii din societatea de azi. E o miscare in afara propriei persoane, o expulzare a constiintei de sine intr-un spatiu impropriu. Cei fara emotii renunta programatic la constiinta de sine. Hiper-emotivii o pun sub tirul reflexiei pana o fac tandari. Si unii si altii au devenit niste masini; au iesit din unghiul destinului.

Intre unii si ceilalti, noi, restul, mergand invariabil spre extremele cu pricina.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: