Blogul proletarului de tranzitie

November 30, 2015

Libertate si eroare

Filed under: Idei personale — proletaru @ 9:20 pm

O tampenie a parintilor asa-zisi liberi, din Bucuresti si de pe aiurea care ma urmareste si acum. E vorba de imaginea copiilor adusi la protestele din Piata Universitatii, inzestrati cu cate-o pancarta cu diverse mesaje ori invatati sa spuna in fata camerelor de filmat ca au iesit la protest pentru o tara mai buna, fara coruptie, fara lideri penali s.a.m.d. E cea mai crunta forma de manipulare a unei fiinte care nu merita lucrul asta.

Cred, sincer, ca gestul in sine e in deplina contradictie cu pretentia parintilor de a isi creste copiii in libertate. Prima ingradire a libertatii e atunci cand ii dai copilului tau un text de-a gata si-l pui pe acesta sa-l recite inaintea altora. A doua ingradire a libertatii e doctrina in sine.

Tot ceea ce-i servesti unui copil, de la inceputul vietii sale si pana la adolescenta, se cheama educatie. Personal, nu cunosc nici o forma de educatie acceptabila care sa promoveze introducerea copilului intr-o multime care striga si huiduie. Nu cunosc, de asemenea, nici de unde poate izvori libertatea unui copil dotat cu o pancarta si cu niste fraze de-a gata care trebuiesc rostite inaintea televiziunilor. Orice parinte care vrea sa ma convinga de utilitatea gestului, nu va gasi in mine un fan. Daca va vrea sa argumenteze ca hotararea apartine copilului, isi va leza propria autoritate parentala: un copil nu se poate informa, revolta si decide activitati in legatura cu raspunderi care revin unui adult. Daca hotararea apartine adultului, cu siguranta nu e o optiune viabila pentru un prescolar ori un scolar al claselor mici.

Sigur, se poate argumenta ca un copil nu are libertate oricum, de vreme ce adultii hotarasc pentru el din capul locului. E corect, dar cu o limita. Copilul are un set de libertati ce ii revin in ceea ce priveste lumea si varsta proprie. Daca nu delegam un copil pentru a ne judeca el noua comportamentul si competentele sociale fiindca judecata nu e in raport cu experienta sa, mi se pare corect sa nu-i delegam nici activitati care ne revin. Sa iasa in piata, cu alte cuvinte, aia care stiu pentru ce se iese in piata si pentru ce nu se mai polate tolera un politician inept!

Un luptator pentru libertate care nu stie pentru ce lupta e un manipulat. E un manipulat si un luptator pentru libertate care nu intelege exact sensul cuvantului, sau care nu stie ce inseamna libertatea individuala. La fel, un copil care nu stie pentru ce scandeaza in piata, laolalta cu o multime de necunoscuti din care cel putin un sfert apar la randul lor nedumeriti cu privire la scopul revoltei, e victima tragica a unui parinte care nu-si intelege rostul. Ori de astfel de parinti s-au plans destui inaintasi de-ai nostri.

Se vor plange, asadar, si urmasii?

Advertisements

November 24, 2015

Sinteza zilei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:52 pm

Sper, realmente, ca nici unul din tipii care isi fac veacul la “Sinteza zilei,” emisiunea brand-name a celor de la Antena 3, nu va fi suspectat vreodata de vreo activitate financiara oneroasa. Ar insemna dezastrul postului. Lumea care i-a asezat pe jurnalistii de aici pe un piedestal de probitate morala si de devotament pentru dreptate s-ar razbuna crunt, chiar si numai in cazul unei calomnii. Ratingurile ar scadea la nivelul celor pe care le are azi Realitatea Plus, canalul frate al unui canal TV care numai de frati nu mai are nevoie, ci de o masca de oxigen. Sau de cineva care s-o deconecteze pe cea existenta, finalmente, de la sursa.

De ce ar scadea rating-urile intr-un asemenea hal? E simplu: pentru ca Antena 3 a depasit conditia normalitatii si pentru ca publicul fidel traieste, deja, intr-o lume paralela, unde pedepsele si rasplatile sunt mult peste nivelul uzual. Nu e ironie, cu atat mai mult cu cat ii simpatizez realmente pe cativa de-acolo, gen Ciuvica ori Radu Tudor, insi care inca mai articuleaza niste constructii logice. Cand zic ca s-a depasit conditia normalitatii ma refer la faptul ca ceea ce se petrece seara de seara in studioul ala intra la categoria absurdului.

Nimic din “Sinteza zilei” nu mai pastreaza vreo proportie, totul e hiperbola. Daca vreun ins din societatea publica trebuie lapidat, respectivul nu e desfiintat pur si simplu in doua minute cu arsenalul jurnalistic aferent. Dimpotriva, e demolat sistematic, intr-un ceas si mai bine, cu o suita de imagini comentate, intrebari retorice, aluzii si invective din care nimic nu e lasat pe-afara: gesturi, mimica, aspect fizic, cuvinte spuse si nespuse dar subintelese, neamuri si prieteni. Daca, dimpotriva, cineva trebuie laudat, e ca la “Cantarea Romaniei.” Fiecare invitat spune, pe rand, o tirada din care trebuie sa reiasa ca insul cu pricina are calitatile unui far calauzitor in haos si e cel mai bun dintre noi. Cuvintele ajung, in aceste conditii, sa nu mai aiba nici inteles. Cand auzi de atatea ori termenii de reper, umanitate, solidaritate, sacrificiu, destin, s.a.m.d, deja nu mai insemna nimic.

Uneori tiradele se intrerup gutural; pare ca e momentul lacrimilor, imprejurare in care se face apel la Mircea Badea pentru a descreti fruntile. Evident, chestiunea e fortata, la fel ca si motoarele care au propulsat-o pana acolo, si glumele n-au cum sa se potriveasca. Cu toate ca Badea are ceva umor – am impresia ca cei care il audiaza la radio reusesc sa-l inregistreze cu ceva mai mare acuratete decat in emisiunile TV. Atata numai ca pe platoul “Sintezei” omul, laolalta cu ceilalti invitati, e silit sa devina altcineva: un personaj la inaltimea momentului. Chiar daca momentul e imaginar.

Aceasta solemnitate inventata ii urmareste ca un blestem pe realizatori. Ajunge sa ti se faca mila, efectiv, imaginandu-ti ca Mihai Gadea sau Oana Stancu trebuie sa circule si ei de colo-colo prin Bucuresti, pe la cumparaturi sau pe bulevarde, prin mijlocul unei societati de mojici si de ticalosi. Ajungi sa tremuri la gandul ca admiratorii manipulati ai vreunui individ proaspat bestelit de ei in emisiune le-ar putea adresa vreun cuvant necuviincios. Ajungi in pragul crizei de nervi numai reflectand la marea de vulgaritate prin care acesti campioni ai Daciadei redivivus trebuie sa treaca pentru a-si face emisiunile. Ii simti deasupra celorlalti, ii stii deasupra celorlalti, vrei sa-i vezi deasupra celorlalti.

De aia zic: sa nu cumva sa se afle ca vreunul din supra-oamenii de la “Sinteza zilei” are vreun venit nedeclarat. Ura romanului onest aruncat din spatiul hiperbolei lacrimogene taman la liziera Colentinei n-ar cunoaste margini.

November 22, 2015

Texte

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:22 pm

O emisiune-interviu cu Andrei Plesu pe TVR 3. Intrebat ce mai scrie in ultimul timp, autorul spune ca a renuntat la tratate. Risca sa nu-si mai gaseasca cititori; cei de azi nu mai au nici rabdare, nici cumulul de cunostinte necesare pentru a parcurge texte de specialitate. Prin urmare ce scrieti?, il intreaba reporterul. Niste texte mai aplicate, mai condensate, e raspunsul. Niste texte care sa mearga pe intrebarile fundamentale ale cititorului. In regula. Singurul inconvenient e ca raspunsul asta vine la cinci minute dupa ce Andrei Plesu ii cere publicului sa inceteze a-l mai interpela cu pretentia rezolvarilor. “Domnule, eu n-am solutii. Nu e treaba mea sa dau solutii!” Cu alte cuvinte, ultimul sistem de texte al filosofului e sa mearga la intrebari si sa mai adauge si dumnealui una. Fara solutii, fiindca deocamdata nu exista. Inca le cautam.

Personal, pot sa fiu de acord ca nu exista solutii. Adica pot fi de acord cu incapacitatea noastra, a romanilor, de a le identifica. Natiunea asta formeaza o categorie analitica aparte. Noi ne-am priceput cu totii (si subsemnatul nu se dezminte) sa vedem solutiile problemelor celorlalti, ba chiar sa le si dam respectivilor niste sfaturi utile, la o adica. Pentru problemele noastre n-am gasit, inca, rezolvari, si nici n-o sa ne apucam acuma, mai ales ca traim in paradoxul paradoxurilor: restul lumii, specialisti mai mari decat noi in auto-rezolvarea dilemelor proprii, par sa fie actualmente mai inecati in probleme decat noi, nepriceputii. Totusi, cand vine vorba despre literatura, cred ca lucrurile stau putin altfel.

In literatura mi se pare util sa-i indici omului cel putin o sugestie de unde sa-si inceapa investigatia. Un exemplu, o ipoteza, ceva care sa fie mai mult decat problema in sine. Sunt convins ca si Andrei Plesu gandea la fel pana acum zece-cincisprezece ani, de cand a trecut la un gen literar ceva mai facil si nu mai are chef sa-si dezvolte teoriile in extenso. A vazut si el cum merg lucrurile, cum bate vantul. Cat de culta e societatea imediatului si cam ce nevoi are. S-a dat “dupa piata,” cum ar veni.

Personal, indiferent de public, sunt adeptul textelor care sa mearga catre intrebari retorice. Adica inspre ceva cu raspuns la indemana. Explorezi o situatie, ii dezvalui o fata mai putin cunoscuta (sau, in orice caz, mai putin utilizata in discutiile generale) dupa care il lasi pe om sa se descurce cu gandurile pe care i le-ai provocat. Andrei Plesu nu mai are chef nici de asta. Se limiteaza la a expune faptele pe fata si pe dos, dupa care ii serveste omului o ambiguitate din care respectivul trebuie sa iasa. Iar daca n-are chef sa iasa, treaba lui. Andrei Plesu si-a facut datoria, a semnalat ceea ce era de semnalat.

Problema – si asta ramane indiferent de pregatirea si rabdarea celor care citesc – e ca de semnalat semnaleaza, in momentul de fata, toti. Absolut toata patura jurnalistica din Romania, de la ziaristii de can-can si pana la analistii care isi petrec, literalmente, viata in studiourile televiziunilor, toti astia sunt artisti ai semnalelor. Toti indica situatii de care trebuie sa tinem seama; unii mai pe subiect, altii mai pe langa. Indiferent cum o luam, Romania e plina de “semnalisti,” de sefi de gara ce pasesc incruntati dincolo de aburul locomotivelor cu fanionul in mana. O fi avand tara asta nevoie de multe, dar nu de tragatori de semnale. D-astia are destui.

Asteptam, prin urmare, ca Andrei Plesu sa se reprofileze din nou. Sa scrie ceva sub tratate, dar deasupra simplelor semnalizari literare. Mai ales ca are cu ce.

Next Page »

Blog at WordPress.com.