Blogul proletarului de tranzitie

August 11, 2015

Trecutul

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:04 am

Taica-meu era un nostalgic. De fiecare data cind ajungeam prin locurile pe unde-si petrecuse copilaria, tinea sa-mi precizeze: aici si aici s-a intimplat evenimentul cutare; pe valea asta am mers cu vacile; acolo am jucat fotbal; dincolo am inotat; aici veneam la film (era locul unde se oprea caravana cinematografica); mai incolo era o padure unde stringeam ciuperci, s.a.m.d. Toate aceste povesti eu mi le ilustram aproape imediat in minte, cu prezenta omului de linga mine transpusa intr-o fotografie alb-negru in care un copil facea toate lucrurile alea. Mecanismul povestii actiona, instantaneu, resortul imaginatiei, ceea ce facea efectiv posibil si pentru mine sa vizitez locurile respective in forma lor elementara, ideala.

Imaginatia insa avea serios de lucru, pentru ca locurile se transformasera complet intre timp, atinse fie de paragina, fie de constructii ori defrisari de tot felul. Dar se descurca. Mai tirziu, revenind in partile propriei mele copilarii, am incercat sa fac acelasi lucru: sa ma reconectez topometric cu starile unui timp pierdut. Am constatat insa ca imi era aproape imposibil. Imaginatia nu mai avea fervoarea de odinioara. Transformarile din jur, cele pe care nostalgia tatei reusea sa le eludeze, erau pentru mine de netrecut. O scoala darimata, niste gradini peste care se trecuse cu excavatorul, niste copaci pusi la pamint deveneau tot atitea echivalente ale unor bariere inamovibile in reconectarea mea cu trecutul.

O vreme, am regretat aceasta destindere a mintii care, in loc sa lucreze cu indirjire la recompunerea istoriei traite, prefera sa judece numai datul, ca intr-un joc matematic in care toate optiunile simple de permutare iti sint facute imposibile. Ca sa-ti creasca perspicacitatea, adica. Evident ca eu nu de perspicacitate aveam nevoie, ci de lentoare. De lenevia instinctelor, de iluzie, de visare, spuneti-i cum vreti. Pina intr-un tirziu cind mi-am dat seama ca si mintea, si acest fals progres in numele caruia se transforma lucrurile din jur, lucrau totusi in favoarea mea. De ce?

E simplu: revizitarea copilariei la maturitate e un risc. Practic, ceea ce trebuie sa cauti, ca si adult, sunt lucrurile noi; ceva care sa-ti incurajeze o stare prezenta, nu resortul unor duiosii straine. Copilaria revizitata iti arata ca anamneza e imposibila, ca unica devenire la care ai acces e una comuna, fatala in cele din urma, si ca te-ai angajat, in definitiv, pe un drum fara intoarcere. Asa se nasc depresiile, din neintelegerea realitatii imediate si din inchipuirea unei realitati alternative in care tu, personal, insemni ceva in dialectica lumii. Intotdeauna visul se va intoarce impotriva ta. Cind revii pe pamint esti nepregatit pentru tot ceea ce te poate intimpina, indiferent ca e un scurt-circuit planetar ori tipul cu amenzile pentru parcare. Esti un copil batrin si nefericit.

Si totusi, tata a facut exceptie de la regula asta. Nu degeaba tinea, in mica biblioteca din noptiera, si o carte de povesti. Credea in Fratii Grimm.

Advertisements

2 Comments »

  1. Cu asta m-ai lovit rau de tot!

    Comment by margarina2 — August 11, 2015 @ 7:21 am | Reply


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: