Blogul proletarului de tranzitie

July 4, 2015

Timp. Nu putin, ci prea mult.

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:13 am

Vizita recenta facuta in Romania m-a facut sa reflectez si mai adinc la problema timpului. In “Fizica” aristotelica, timpul este exprimat ca o succesiune a miscarilor din natura. Ca o evolutie, daca vrem sa fim mai exacti. Transformarile suferite de indivizi si de regnul animal sint, insa, din alt registru. Ceea ce se petrece cu omul e o depreciere constanta a facultatilor cu care e inzestrat: infatisare, perceptie, gindire. Iar ceea ce credem ca il imbogateste de-a lungul vremii, si anume experienta celor traite, e, in ultima instanta, o functie inutila. E dificil de exprimat, greu de utilizat in situatii noi si cel mai adesea e irelevanta. Un balast.

E inevitabil sa nu ajungi la concluzia ca nu cistigam nimic odata cu trecerea timpului. Dimpotriva, ne pierdem echilibrul si toate calitatile primordiale. De altminteri asta a si fost primul gind care mi-a trecut prin cap acum doua saptamini cind mi-am revazut, dupa douazeci de ani de ani de la terminarea liceului, colegii de generatie. Ne-am privit cu surpriza dar, mai ales, cu suspiciune. Toata amprenta intervalului scurs deasupra noastra s-a tradus in trasaturi greu de asociat cu persoanele care am fost cindva. Surpriza se intelege de la sine, dar cu mult mai de inteles, cu mult mai onesta e suspiciunea: ce anume s-a putut intimpla in toti anii astia cu noi, astfel incit sa devenim fizic ceea ce-am devenit?

Intrebarea e retorica. Si nu se refera, fireste, la intimplarile prin care vom fi trecut noi insine, ci la felul in care viata a trecut prin noi. Viata e, fara nici o indoiala, un virus care s-a insinuat in fiecare om, transformindu-l. Unii i-au rezistat mai bine, altii mai prost. La inceput, cind sistemul imunitar e mai solid, ii rezisti mai bine. Te lupti cu ea, o infrunti si adesea ai senzatia ca ai pus-o la punct. Cu timpul, imunitatea cedeaza, si viata isi intra pe deplin in drepturi. Iti decide miscarile, gindurile, infatisarea, e dictatorul tau propriu si personal. E boala dusa pe picioare pina la capat, atunci cind pricepi ca armonia universala nu exista. Daca ar fi existat, asa cum pretindea Pitagora, douazeci de ani de tinerete n-ar fi fost echivalati, in contrapondere, de patruzeci ori cincizeci de batrinete. Sint de acord ca aici intra in discutie si falsul progres al medicinei curente care prelungeste fara nici o utilitate viata omului, dar si fara asta cred ca putem lua fara rezerve in discutie acea maturitate care se dezvolta, tumoral, in detrimentul tineretii.

Asadar gindul care mi-a venit in minte la intilnirea de douazeci de ani de la terminarea liceului a fost acela ca traiesc, de douazeci de ani incoace, o batrinete care se va perpetua, cel mai probabil, pentru alti douazeci-treizeci-patruzeci de ani. Saizeci de ani de batrinete. Concluzia revederii a fost ca nu va mai dura mult pina cind visul monstruos al omenirii contemporane va lua fiinta.

O suta de ani de batrinete.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: