Blogul proletarului de tranzitie

July 25, 2015

Cind e violul viol?

Filed under: Idei personale — proletaru @ 4:43 am

De o saptamina si mai bine toate televiziunile romanesti sint acaparate de discutii asupra agresiunilor sexuale. Lucrurile intimplate recent intr-un sat din Vaslui in care un grup de tineri au violat o fata de 18 ani, au polarizat toate spiritele. Personal, aveam senzatia ca discutiile astea tin mai degraba de resortul unor anumite televiziuni, dar constat ca si canalele politice le-au preluat si fac din ele o arma de lupta ba impotriva guvernului, ba impotriva justitiei mostenite de la “epoca Basescu,” ba impotriva unor incongruente in materie de activitate a Parchetului. Care incongruente se vad cu ochiul liber: zilnic sint arestati politicieni, motivat ori ba, in timp ce culpabilii de drept comun sint lasati bine mersi, liberi pe strazi.

Cred ca noi, romanii (bine, chestiunea e extensibila si asupra citorva vecini), avem trei mari probleme. Prima e discutia prelungita asupra unei teme numai atunci cind ea ne serveste scopurilor proprii, neglijind cu buna stiinta restul temelor importante. A doua problema e “optica de orasean,” mai exact incapacitatea civilizatiei urbane a se conecta, efectiv, la realitatea satului romanesc. A treia e, realmente, neintelegerea termenului de viol in sens legal. Sau, ma rog, refuzul acceptiunii legale a termenului.

Prima problema e limpede, e vizibila in mod cotidian, in toata presa. Subiectele se aleg cu aplomb numai din ceea ce poate naste controverse si discutii interminabile garnisite cu dezvaluiri “exceptionale”, “cutremuratoare”, “socante,” s.a.m.d. Daca ceva vinde, e subiect. Daca genereaza rumoare, e trend. Restul informatiilor, chiar importante, insa dintr-un alt registru, sint lasate in mod deliberat pe-afara pentru ca “nu e cerere.” Ca si cind stirile s-ar putea vreodata, intr-o lume logica, administra dupa legea cererii si ofertei.

Chestiunea secunda le-ar putea fi explicata cu mai mare usurinta acelora care si-au petrecut, in copilarie ori adolescenta, vacantele la tara. Una e orasul, cu institutiile lui, cu supermarket-urile, cu tumultul lui, cu zecile de mii de indivizi care roiesc care-ncotro, indemnati de activitati zilnice, cu organizarea si agendele sale si alta e patriarhatul rural. La tara, unde aproape totul stagneaza, evolutia e dictata numai de certurile si prieteniile locale, aflate mereu intr-un soi de miscare circulara. In acest spatiu inchis, legaturile din indivizi au alte legi. Fiecare cunoaste pe fiecare; fiecare se cearta ori face pace cu fiecare; disolutiile dintre familii sint dictate, de multe ori, de-un capriciu – la fel si atasamentele. La tara adolescentii nu se leaga intre ei cu fiorul acela al studierii partenerului, al “dating”-ului, al declaratiilor de dragoste, al plimbarilor la mall sau pe debarcader. Sint emotii care nu se traiesc niciodata, senzatii care le ramin necunoscute majoritatii tinerilor. La tara etichetarile sint reguli de viata; birfa e norma sociala. Se bea puternic, se racneste, se face ordine in functie de umori personale dar nimeni, nimeni nu e luat cu adevarat in serios. Iar in ceea ce priveste relatiile sexuale – v-o spune unul care si-a petrecut, din ’79 pina prin ’94, toate vacantele la tara – exista un mecanism al apropierilor care e, virtualmente, inaplicabil orasenilor. Altfel spus, la tara o relatie sexuala e un amestec de abordari fruste, negociere si inconstienta.

Finalmente, a treia si cea mai grava problema, e modul romanesc – si aici generalizez, nu fara temei, cred! – de a privi violul. Tehnic vorbind, violul are loc atunci cind se depaseste granita refuzului. Atunci cind, desi ti se spune “nu,” tu continui. Indiferent de victima ori de agresor, indiferent de trecutul ori de relatia lor, atunci cind in comunicare exista refuz, orice trece dincolo de refuz e agresiune. Ei, romanii nu vad situatia la modul asta. Logica aia pitecantropica a satenilor din Vaslui e, totusi, o proiectie microcosmica a logicii mega-dimensionale romanesti. Va garantez ca indiferent de ceea ce vedeti la televizor, de cit de revoltati se declara toti, barbati ori femei, de situatia respectiva, in mintea lor, cel putin odata, se naste urmatoarea idee: “hai, ma, ca ceva-ceva a facut fata aia!… O intelegere a fost, un acord s-a pus la punct. Sigur ca aia au exagerat, ca nu trebuiau sa faca ce-au facut, dar fata aia a acceptat niste lucruri…” Sint judecate, astfel, trecutul fetei, personalitatea ei, ignoranta ei, chestii care, de fapt, n-ar trebui judecate deloc. Intr-o tara realmente civilizata, in raport cu violul, judecatile subiective care vizeaza persoana fie nu exista, fie cad pe ultimul loc. Pe primul loc ramane fapta, fortarea limitei, depasirea masurii.

Oricum, nu va faceti iluzii; cu sau fara prezentarea cazului astuia in mod excesiv la toate televiziunile, mentalitatea tot n-o sa se schimbe. E nevoie de un alt cod genetic. Insa ceea ce s-ar putea schimba ar fi articolul din Constitutie care prevede pedepsele pentru infractiunea de viol. Cred ca altfel am discuta, la o pedeapsa dubla ori tripla, despre dialectica acelui “nu” peste care astazi se trece atit de usor.

Sau atit de natural, in scumpa noastra patrie.

Advertisements

July 18, 2015

Talk-show-uri de weekend

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:30 am

In week-end, la canalele de stiri romanesti, emisiunile care predomina sint fie cele axate pe viata secreta (vorba vine!) a vedetelor din showbiz, fie pe analiza psihologica a diversilor politicieni, fie pe astrologie si pe dezvaluirea planurilor pe care le are Universul cu citiva indivizi din primele rinduri ale peisajului monden. E interesant sa vezi cum aceleasi moderatoare care se ocupa in timpul saptaminii cu nemiloase interogatorii politice, manuiesc cu aceeasi dexteritate verbul si atunci cind vine vorba, de pilda, de scandalurile tiganesti ori de imbracamintea primei doamne. Te intrebi, perplex, cum se pot implica aceste distinse fiinte in discutiile de asemenea natura dupa ce tocmai le-ai vazut tragindu-i cu fermitate la raspundere pe politicienii din stinga ori din dreapta axului politic romanesc (in functie de filiatiunea postului TV, fireste). Sau, mai degraba, cum rezista s-o faca?

Raspunsul e simplu: moderatoarelor cu pricina le este perfect indiferenta tema emisiunii ori schema derularii acesteia. Daca li se cere sa agite spiritele in platou, asta fac, urmarind apoi cu aplomb cum invitatii isi adreseaza unii altora invective. Daca, dimpotriva, li se cere sa faca o emisiune “linistita” in care un invitat sa se desfasoare in detrimentul altuia, explicandu-si pina la refuz convingerile, se supun tot asa, fara rezerve. Observati ca nu e nimic “politically correct” in aceste emisiuni: CNA-ul nu are astfel de regulamente. Nici publicul. Se poate, cu siguranta, trage concluzia ca nu exista vreo moderatoare de televiziune care sa se implice in economia show-ului pe care il conduce, ori macar sa fie minimal interesanta de dialectica propriei emisiuni. Ultima moderatoare care a facut chestia asta s-a imbolnavit de nervi si a stat o vreme pe tusa (e vorba de o doamna Stancu, mi se pare, de la Antena 3). O proportie debordanta de moderatori TV functioneaza dupa sistemul: venim, vorbim, incasam! Ceea ce cade pe un plan insignifiant e tema emisiunii, invitatii, mecanismul dialogului.

In mod normal as spune ca publicul care se confrunta cu astfel de emisiuni este exploatat in mod nepermis. Numai ca nu e asa. Publicului ii convin lucrurile care se deruleaza inaintea lui si, daca ar putea, ar sustine emisiuni si mai lipsite de logica, si mai dezlantuite, iar din partea moderatorilor ar cere cit mai putin tact profesional. Rolul moderatorului de azi, contrar definitiei, e sub nivelul rolului pe care il are un arbitru de lupte libere. Moderatorul televiziunii romanesti curente incurajeaza fronda, da apa la moara atacurilor la persoana si accepta, binecuvintator, aberatiile celor din studio.

Bine, domnule, toate ca toate, dar ajungi sa te intrebi ce se intimpla cu feminitatea doamenlor si domnisoarelor care patroneaza ingaduitor tembelismul conjugat al multor ocupanti de platou facindu-si, cu ghilimelele de rigoare, meseria? Cum poate spiritul feminin, prin definitie sensibil si suav, sa faca fata unor asemenea incercari? Va spun eu: nu poate. Tocmai de aceea le recomand celor care si-au propus sa cucereasca jurnaliste TV, realizatoare de emisiuni ori asistente de platou sa se abtina, pentru propria lor siguranta. Orice femeie a trecut prin educatia spartana a televiziunilor romanesti a devenit, fara doar si poate, acel soi de faun inacrit caruia oricit te-ai stradui, sub lampile incandescente ale alcovului, nu poti sa-i gasesti sexul.

July 14, 2015

Micro-opinii (XIII)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 4:58 am

Pasaj dintr-o carte: “…si ea i se darui cu totul.” Te opresti si stii ca ai inainte nu cliseul prin definitie, ci ineptia suprema. Nici o femeie nu se daruie cu totul; rezervele ei sint mai mari decit rezervele celui mai timorat barbat. Intrebarile ei sint, mereu, capitale. Gindurile ei sint acolo dar, mai ales, altundeva. Te intrebi daca insasi prezenta ei fizica e chiar in intregime linga tine. Insa in ceea ce priveste acea darnicie sexuala care ar trebui sa inmagazineze totul, e cazul sa ne imaginam ca nu e vorba decit de un rol jucat, ce-i drept, foarte bine.

Singura varianta in care propozitia are valoare de adevar si in care o femeie poate preda tot ceea ce-i apartine tipului cu care se culca e aceea in care femeia, prin definitie, nu poseda mare lucru. Daruieste, prin urmare, intr-un gest de capitulare absoluta, tot mizilicul psiho-fiziologic de care dispune.

Ei, nici chiar asa, domnule!

*

Trebuie sa ma mut din vechea locuinta intr-una noua pe care s-o si ocup in intregime pina in data de intii august cind imi expira chiria in cea veche. Teoretic, am cincisprezece zile la dispozitie s-o fac. Practic, mi-e aproape imposibil. Mi-ar fi fost, probabil, mai usor daca n-as fi avut la dispozitie decit o zi; inchiriam un camion si la sfirsitul zilei imi dadeam ultima suflare, de efort, agitatie si nervi. Dar o mutare defalcata pe zile e altceva: inseamna o infinitate de posibilitati; un numar de optiuni care, pe masura ce timpul trece, se divizeaza in defavoarea ta. E, daca vreti, cel mai bun mod de a explica paradoxul lui Zenon.

Pe Zenon il inteleg din ce in ce mai bine: e imposibil sa te muti. Exista mereu un interval pe care trebuie sa-l acoperi printr-o miscare progresiva intr-un timp finit. Posibilitatile de miscare sint multiple, timpul nu. Cind intervalul de timp destinat miscarii s-a epuizat, numarul de miscari posibile ramine inca infinit. La fel, in plimbarea dintr-un apartament in altul vor ramine mereu o seama de chestiuni care se cer facute si care nu se vor face niciodata. Vor fi lucruri care se vor uita, distruge ori amplasa gresit. Vor fi lucruri trecute cu vederea sau lucruri reluate inutil. Timpul e, mereu, in defavoarea miscarii noastre pentru ca timpul e un dat. Miscarea e o variabila. Nu exista miscare optima, repetabila ori identica cu o alta dintr-un acelasi set de miscari.

Sofistii, daca ma gindesc bine, au fost prima si ultima mea dragoste; ei m-au apropiat de filosofie si tot ei m-au despartit de ea. Dupa doctoratul asupra scolii sofiste n-am mai deschis nici o carte de filosofie.

Poate o sa deschid una dupa ce ma mut. Da’ cum fac sa ma mut?

Next Page »

Blog at WordPress.com.