Blogul proletarului de tranzitie

May 2, 2015

Disensiunea romaneasca a fiintei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:49 am

Mircea Vulcanescu, Ultimul cuvant. E vorba de cele doua pledoarii sustinute in apararea sa, in procesul din ’46 si apoi in cel din ’48. Pledoaria din ’46 se intinde pe vreo zece pagini, cea din ’48 depaseste o suta zece pagini. Ambele sint niste monumente de logica si rigoare intelectuala. Ultima, indeosebi, e construita asemenea unui sistem filosofic, plecind de la premisele acuzarii, argumentind absurditatea acestora apoi argumentind pozitia politica a acuzatului deopotriva cu sistemul sau de valori care nu admitea genul de compromis si colaborationism care se regaseau in rechizitoriu. Ambele pledoarii, atit cea de la proces cit si cea de la recurs, au dus insa la acelasi rezultat: opt ani de temnita grea care aveau sa insemne si sfirsitul fizic al unuia dintre cei mai de seama teoreticieni ai sociologiei romanesti.

E limpede ca, din cadrul proceselor politice ale anilor ’47-’52 apararea asta n-a fost singura ridicata la cotele ametitoare ale gindului si expozitiei retorice la care o ridica Vulcanescu. Majoritatea celor acuzati si condamnati pe atunci se revendicau din medii si ranguri universitare exceptionale. Imi imaginez cite zeci sau sute de ceasuri de pledoarie inteligenta, de vorbe de duh, de lamuriri asupra unei epoci inca putin cunoscute, asa cum a fost perioada antonista, s-au risipit in vint. Nu pot, prin urmare, sa ma dumiresc cum a fost posibil ca niste intelectuali de talia lui Vulcanescu, Istrate Micescu, Constantin Argetoianu sa nu inteleaga ca totul e degeaba? Ca procesele sint contrafacute, ca hotaririle sint luate dinainte, ca totul e o mascarada care, dupa abdicarea regelui din decembrie ’47 si instaurarea bolsevismului in toata regula in Romania, nici nu mai avea nevoie sa se intimple. Nu mai erau necesare, cu alte cuvinte, nici un fel de simulacre de justitie, pentru ca totul mergea pe banda rulanta. Ori la ce bun sa te disculpi pret de ceasuri in sir inaintea unor sinecuristi ai justitiei sovietice despre care se poate presupune cu usurinta ca oricum nu-ti inteleg cea mai mare parte a pledoariei?

Un posibil raspuns ar fi acela al testamentului pe care oameni ca Mircea Vulcanescu au insistat sa-l lase posteritatii. Au vrut ca ultimele lor cuvinte sa ramina ca marturie si avertisment asupra unor vremuri pe care le-am vrea irepetabile. Numai ca raspunsul asta nu-mi convine. Mie, adica. Intelectualii romani de marca trebuie sa-si fi inchipuit cel putin ca e foarte probabil ca respectivele cuvinte sa fie sterse, stenogramele sa fie facute pierdute iar familiile lasate in libertate sa nu mai primeasca niciodata ceea ce le apartinuse de drept condamnatilor. Trebuie, de asemenea, sa-si fi inchipuit ca dictatura Sovietelor nu putea fi inlaturata de la pupitrul unui tribunal de apel, de vreme ce nu putuse fi inlaturata in trei ani de arbitraj anglo-american. Consumul lor nervos, insistenta cu care au pus la punct sute de pagini de argumentare ramin inca in spectrul misterului. De ce s-au consumat in felul asta? De ce atita lupta inutila?

Personal, imi explic zbuciumul respectiv numai printr-o eronata intelegere a personalitatii romanesti si a caracteristicilor noastre nationale. Situatia eu o vad cam asa: in anii ’20, ’30 si la inceputul anilor ’40 in filosofia romaneasca a existat tendinta asta predominanta a autohtonismului. Ortodoxia era vazuta ca o credinta suprapusa tuturor religiilor. Poporul roman era vazut ca un purtator de har divin, ca un neam ales care, dincolo de suferinta si necazuri, stiuse sa-si pastreze o fiinta neintinata, gata sa paseasca pe portile ceresti in culmea virtutilor umane, a solidaritatii si a cinstei. Constantin Noica vorbea (mai tirziu, e drept) despre o “Dimensiune romaneasca a fiintei,” urmindu-l pe Mircea Vulcanescu care scria in anii ’30 despre “Dimensiunea romaneasca a existentei” si despre un inalt, ales si pur “Om romanesc.” Parerea mea e ca acesti eroi tragici ai luptei anti-bolsevice care au murit ori s-au imbolnavit in inchisori au fost pur si simplu convinsi tot timpul ca poporul roman, asta ales si superior, se va ridica la un moment dat impotriva asupritorilor rosii si le va elibera victimele. Oamenii astia, atunci cind isi spuneau frazele raspicate si insufletite inaintea justitiei comuniste, se adresau de fapt poporului pe care-l elogiasera zece, douazeci ori treizeci de ani la rind.

Eu, care am 38 de ani acu’, in 2015, si care am prins, lejer, si ceausism, si “Scinteia”, si program de doua ceasuri pe seara cu realizarile cirmaciului, si cozi la piine nedospita ori la lapte degresat prin dilutie, am sentimentul ca va pot explica destul de cuprinzator cum sta treaba cu neamul romanesc ales si cu dimensiunea lui cosmica. Fara sa ma raportez la citiva indivizi de exceptie care ridica intr-adevar neamul asta la niste cote rezonabile in materie de civilizatie, cultura si chiar sfintenie, pot sa va garantez ca tot restul sintem oportunisti, sfertodocti, pomanagii, gargaragii, muncitori de mintuiala si maestri ai compromisului. Dimensiunea romaneasca e fiintei e o iluzie, la fel cum iluzie e si inalta inzestrare spirituala a romanului. Te uiti la stirile cotidiene si intelegi imediat cum e si cu inzestrarea respectiva. Daca e, finalmente, sa va consolez cu ceva, va asigur ca nici astilalti cu care ne invecinam in cele patru orizonturi imediate nu sint mai buni.

Tot ceea ce va pot spune in concluzie e ca daca vine totalitarismul peste mine si ma azvirle la-ntristare, n-o sa trag nadejde ca ma scoate de-acolo romanul peren si neaos. O sa astept amnistia.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: