Blogul proletarului de tranzitie

March 10, 2015

Religia in scoala

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:22 am

E, din nou, mare scandal relativ la problema religiei in scoli in Romania. A devenit non-obligatorie, iar copiii care doresc (ma rog, va dati seama ca nu e citusi de putin o problema a deciziei personale in ceea ce-i priveste, mai ales ca majoritatea acestor copii au sub zece ani!) trebuiesc inscrisi de parinti pe niste formulare conexe. Lucrul le-a dat apa la moara liber-cugetatorilor de prin presa sa sublinieze inca odata obscurantismul parintilor care, in loc sa fie “vizionari,” isi arunca pruncii in bratele clerului afiliat scolii cu pricina. Cu alte cuvinte, le servesc celor mici doctrina crestina fara rezerve, lucru care, spun adversarii orelor de religie, le va crea acestora probleme la o virsta mai inaintata, cind deciziile spirituale pe care le vor lua in viata vor fi in permanenta umbrite de acest background ideologic.

O problema secundara, derivata din prima, a iesit la iveala acum citeva zile, cind s-a verificat numarul inscrierilor si-a reiesit ca aproape nouazeci la suta dintre copiii de virsta scolara urmeaza a accesa cursuri de religie. E imposibil, au strigat din nou inamicii proiectului, e imposibil sa exista un numar atit de mare de parinti care sa intervina cu asa brutalitate in analitica morala si in psihologia copiilor. Sigur au minarit ceva mai marii Bisericii, care cum necum au reusit sa construiasca in ultimii douazeci si cinci de ani cite cinci biserici pentru fiecare scoala din Romania. Rusine, etc.

Faptul ca pe fondul unei campanii totusi destul de virulente impotriva ortodoxiei in scoli, aceasta reuseste sa triumfe, nu cred ca trebuie sa-i deziluzioneze pe adversari. Ma indoiesc ca traditionalismul obscur i-a determinat in cea mai mare masura pe parinti sa faca alegerea respectiva. E vorba mai degraba de respectul impus de termenul de “religie” care duce cu gindul la un substantiv derivat, si anume “religiozitate.” Un substativ care antreneaza concepte precum “respect,” “supunere,” “acceptare,” chestiuni care in registrul parintilor trebuie sa tina de matricea comportamentala a copilului. E destul de sigur, fireste, ca ceea ce li se va livra celor mici la ora de religie va fi o istorie fundamentala rescrisa intr-un mod mai putin inteligent. Si mie, personal, ilustratiile biblice vesele din anumite carti scrise pentru uzul copiilor, simbolistica umanizanta a personajelor Noului si Vechiului Testament in care Dumnezeu e un personaj carunt care vegheaza asupra Terrei iar Hristos e un tip in peplum alb si cu barba taiata atent, mi se par de un gust indoielnic. Mai consider si ca ultra-simplificarea istoriei israelitilor pina la aparitia lui Isus Hristos comporta un mesaj prost in legatura cu aparitia crestinismului. Dar am, pe de alta parte, convingerea ca teoria morala care vine in conjunctie cu ora de religie e de bun augur.

Ce sa-i inveti pe copiii, dincolo de materiile uzuale, daca nu ceea ce sugera si Kant acum doua sute si mai bine de ani? Sa se comporte ca si cum acolo, dincolo, e ceva care ne reglementeaza viata. Ca si cum dincolo exista cineva care ne apreciaza faptele bune si care ne judeca pentru celelalte. Simbolul parintelui transcendent care tine un ochi asupra lumii in genere si un altul, miraculos distribuit, asupra fiecaruia dintre noi, nu e nici obscurantism, nici credinta primitiva. E un sistem in care cineva poate crea niste gesturi de valoare fara sa aiba rezerva ca ele se vor pierde la un moment dat. A te comporta moral, a gindi intelept, a scrie frumos, a calcula bine sint lucruri pe care nici unul dintre noi nu va fi vreodata capabil sa le vada ca insusiri abstracte. Lucrurile bune trebuie sa aiba o adresa, sa mearga inspre cineva, inspre o instanta care apreciaza ceea ce lasi in urma. Dumnezeu e, sub acest aspect, posteritatea. Ceea ce lasi semnificativ prin faptele tale va produce cindva, undeva, un rod. Daca pentru ca un copil sa-si asume acest adevar – spuneti-i adevar sau cauza! – trebuie sa-i servesti o lectie de religie, fie ea si inconsistenta teoretic, cred ca e un sacrificiu admisibil.

O religie predata cum se cuvine e, dupa parerea mea, si un mod de a-i arata copilului ca celelalte discipline pot fi citite altfel decit lasa sa se vada. Istoria e mai mult decit un sir de conflicte singeroase fara finalitate. Matematica e utila si pentru altceva decit pentru operatiuni financiare; cindva au existat oameni care au utilizat-o pentru teoretizarea armoniei universale. Chimia e atacata adesea din interior de particule care nu vor sa se inscrie in regimul preconizat de Mendeleev acum o suta de ani iar fizica mai are destul pina sa ajunga sa explice si legea atractiilor sufletesti. Religia trebuie, in acest context, sa vina sa-ti spuna ca mai e ceva. E drept ca pretinde ca stie si ce anume dar, pina la urma, adevarurile cu care opereaza sint doar neprobabile, nu si improbabile. Din nou, un sacrificiu admisibil.

Religia nu poate sta niciodata in picioare ca stiinta informativa teoretic. Si nici nu trebuie. Nu cred ca are nici o importanta sa stim daca Dumnezeu exista sau nu. Secretul umanitatii cuiva nu consta, pina la urma, in a crede in Dumnezeu, ci in a avea un Dumnezeu. Adica rost.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: