Blogul proletarului de tranzitie

February 24, 2015

Micro-opinii (IX)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:53 am

Valentin Stan la televizor: “E un caz de asezonare fatetata pe un formalism negativ.” Buna, domnule. Nici sociologul-filosof Mirel Palada n-a ajuns la nivelul asta, desi trage si el tare pentru un loc in fata.

Plesu, din cite am vazut, a lasat-o mai moale cu fraze de genul asta. In toate interviurile e bucolic, sfatos si inteligibil. I-o fi ajuns si lui la urechi popularitatea, printre studenti, a frazei aleia cu “Obnubilarea simtului pentru proximitate…” din tratatul “Despre ingeri” si s-a decis sa ramina abisal numai in scris. Pacat, pentru ca fraza merita o popularizare mai intensa, cam ca aceea pe care o asigura in epoca noastra televiziunea. Oricum, de urmarit il urmaresc asiduu pe Andrei Plesu, pentru ca speranta, domnule, nu moare cu una, cu doua.

*
Un coleg de serviciu imi arata salarul pe saptaminile in curs. Nouazeci si ceva de dolari. Cum dracu? – nu reusesc sa ma dumiresc. Pai atita merge la pensie alimentara, atita la ipoteca, atita la cutare rata, atita la alte chestii. Asta e ce ramine. E drept ca omul mai are un job in oras, de unde ii mai vin citeva sute in completare. Dar tot nu poate sa-mi dea o explicatie succinta asupra a ceea ce se poate face cu banii aia. E ceva in maniera plutonierului dintr-o schita de Braescu care, intrebat ce face cu o suma infima pe care-o are la dispozitie, ridica din umeri aiurit: “Pai ce sa fac mai intii si-ntii ?!”

Totusi, logica e simpla: Bani marunti, probleme marunte. Cind sint atit de putini, calculele sint – sau ar trebui sa fie – sumare. Daca vrei sa le extinzi, e complicat. E deprimant. Ori intr-o societate unde depresia vine “by default” e important sa faci numai calcule sumare. Chiar vital.

*
La universitate, o profesoara incearca sa ma puna la punct. Voalat sau, ma rog, cu relativa eleganta. Se adreseaza clasei, la modul general, dar bate saua sa priceapa iapa. Si fraza e ceva de genul: “Sa stiti ca ma intereseaza numai materia relativa la cursul asta. Sa nu credeti ca daca aveti doctorat veti avea parte de regim preferential. Doctoratul nu reprezinta un punct forte al nimanui. De altfel sa stiti ca si eu am doctorat.”

Nu stiu pe citi i-a incintat fraza respectiva, dar eu, unul, m-am simtit pe deplin satisfacut. Am rinjit cu toata gura, si femeia mi-a zimbit si ea drept raspuns. Am observat ca dupa aceea a inceput sa ma trateze cu o anume condescendenta, ba chiar mi-a si solicitat parerea “de specialist” in vreo doua imprejurari. O dovada in plus ca frazele cu pricina au fost un simplu marcaj al teritoriului.

Si, in egala masura, dovada unei prostii funciare. Fiindca, sa fim seriosi, doctoratul nu te scuteste sa fii stupid. Daca ar fi asa, sint convins ca numarul celor cu patalamale ar fi exact asa cum s-ar cuveni sa fie. Infim, adica.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: