Blogul proletarului de tranzitie

February 3, 2015

Micro-opinii (VII)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:35 am

La cursurile pe care le frecventez am cel putin doua profesoare care le solicita studentilor ca, atunci cind li se adreseaza, sa utilizeze titlul de “doctor.” Ambele au doctorat, prin urmare au si convingerea ca distinctia respectiva li se cuvine, ca si-au cistigat-o la modul propriu. Imi aduc aminte cel putin doua imprejurari in care una dintre ele si-a corectat interlocutorii relativ la omisiunea titlului din modul de adresare.

Traim, se pare, un timp in care patalamaua devine parte a etichetei curente in relatiile sociale. Chestiunea, dupa toate probabilitatile, face parte din inzestrarea noastra biologica: pina si la triburile primitive cineva trebuie sa fi fost recunoscut drept lider si denumit ca atare. Astazi, desi liderii s-au imputinat, formulele de adresare prin care destinatarului i se recunoaste un merit sau o calitate anume, s-au inmultit. Odata cu respectivul fenomen de multiplicare ele au devenit, fireste, mult mai goale de continut. Dar asta n-are importanta pentru cei care se simt la ei acasa atunci cind linga nume si prenume li se mai adauga o formula oarecare.

Diogene, acum douazeci si cinci de veacuri, isi exprima deja revolta fata de aceasta tendinta a umanitatii de-a se acoperi cu pretentii. Cu un butoi in jurul trupului, el se plimba prin agora cautind un om. Un om dezbracat de titluri, calificative si competente. Un om intreg, singur ca-n ziua-ntii.

Din cite stiu, nu l-a gasit. Lucru dezamagitor pentru epoca lui, dar cu atit mai tragic pentru a noastra.

*
E incredibil citi dusmani iti faci ca om politic. Prieteni, propriu-zis, nu-ti poti face. Cistigi, eventual, niste admiratori. Un soi de fan-club, limitat si iluzoriu, in sensul in care aderenta fanilor la faptele si cuvintele unui om politic e relativa. Daca rezolvi cite ceva din cele promise, ai sanse ca lumea sa-ti ia, de pilda, apararea in discutii. Eventual sa te laude la o birfa. dar cam atit. Dimpotriva, daca nu rezolvi nimic, fanii se dezic de tine mai devreme sau mai tirziu, dupa afinitatile fiecaruia. Indiferent cum se petrec lucrurile, nimeni n-o sa se uite la tine ca la un salvator. Fanatismul politic e un fenomen greu repetabil intr-o epoca si tara ca a noastra. Una peste alta, e oricum foarte putin probabil ca daca crapi in timpul mandatului, lumea sa verse, efectiv, lacrimi in urma ta.

In materie de inamicitii insa, lucrurile se schimba. Pe politicianul pe care il urim, il urim visceral. Il vrem mort, batut, calcat in picioare si tirit in catuse prin piete. Personal, am experimentat adesea sentimentul si l-am discutat si cu altii, constatind astfel ca nu sint singur in manifestarea gindurilor cu pricina. Ura fata de omul politic caruia-i gasesti nu numai culpele reale, atestate uneori si de justitie, dar caruia-i atribui si alte vini, deduse ori imaginate, e o traducere precisa a unei aversiuni confuze, subconstiente pe care o nutresc in comun si cetateanul educat, si cel cu citeva clase. E saminta anarhismului care ne e specifica tuturor. E Dostoievski reinventat la nivelul fiecarui om, al fiecarei intuitii, al fiecarei celule din viata asta de victime a sistemului pe care-o traim.

Si uite-asa ne mai trece o zi.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: