Blogul proletarului de tranzitie

February 24, 2015

Micro-opinii (IX)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:53 am

Valentin Stan la televizor: “E un caz de asezonare fatetata pe un formalism negativ.” Buna, domnule. Nici sociologul-filosof Mirel Palada n-a ajuns la nivelul asta, desi trage si el tare pentru un loc in fata.

Plesu, din cite am vazut, a lasat-o mai moale cu fraze de genul asta. In toate interviurile e bucolic, sfatos si inteligibil. I-o fi ajuns si lui la urechi popularitatea, printre studenti, a frazei aleia cu “Obnubilarea simtului pentru proximitate…” din tratatul “Despre ingeri” si s-a decis sa ramina abisal numai in scris. Pacat, pentru ca fraza merita o popularizare mai intensa, cam ca aceea pe care o asigura in epoca noastra televiziunea. Oricum, de urmarit il urmaresc asiduu pe Andrei Plesu, pentru ca speranta, domnule, nu moare cu una, cu doua.

*
Un coleg de serviciu imi arata salarul pe saptaminile in curs. Nouazeci si ceva de dolari. Cum dracu? – nu reusesc sa ma dumiresc. Pai atita merge la pensie alimentara, atita la ipoteca, atita la cutare rata, atita la alte chestii. Asta e ce ramine. E drept ca omul mai are un job in oras, de unde ii mai vin citeva sute in completare. Dar tot nu poate sa-mi dea o explicatie succinta asupra a ceea ce se poate face cu banii aia. E ceva in maniera plutonierului dintr-o schita de Braescu care, intrebat ce face cu o suma infima pe care-o are la dispozitie, ridica din umeri aiurit: “Pai ce sa fac mai intii si-ntii ?!”

Totusi, logica e simpla: Bani marunti, probleme marunte. Cind sint atit de putini, calculele sint – sau ar trebui sa fie – sumare. Daca vrei sa le extinzi, e complicat. E deprimant. Ori intr-o societate unde depresia vine “by default” e important sa faci numai calcule sumare. Chiar vital.

*
La universitate, o profesoara incearca sa ma puna la punct. Voalat sau, ma rog, cu relativa eleganta. Se adreseaza clasei, la modul general, dar bate saua sa priceapa iapa. Si fraza e ceva de genul: “Sa stiti ca ma intereseaza numai materia relativa la cursul asta. Sa nu credeti ca daca aveti doctorat veti avea parte de regim preferential. Doctoratul nu reprezinta un punct forte al nimanui. De altfel sa stiti ca si eu am doctorat.”

Nu stiu pe citi i-a incintat fraza respectiva, dar eu, unul, m-am simtit pe deplin satisfacut. Am rinjit cu toata gura, si femeia mi-a zimbit si ea drept raspuns. Am observat ca dupa aceea a inceput sa ma trateze cu o anume condescendenta, ba chiar mi-a si solicitat parerea “de specialist” in vreo doua imprejurari. O dovada in plus ca frazele cu pricina au fost un simplu marcaj al teritoriului.

Si, in egala masura, dovada unei prostii funciare. Fiindca, sa fim seriosi, doctoratul nu te scuteste sa fii stupid. Daca ar fi asa, sint convins ca numarul celor cu patalamale ar fi exact asa cum s-ar cuveni sa fie. Infim, adica.

Advertisements

February 21, 2015

Basismul tirziu

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:18 am

Vad in rindurile opiniei publice, cel putin a aceleia care isi posteaza ideile pe Internet, ca incursiunile DNA-ului in elitele acelei formatiuni politice care, pina acum mai multe luni, se considera singurul partid “de dreapta” din Romania, produc destula rumoare. Unii, fireste, ii vor pe toti ridicati si bagati dupa gratii, dovediti sau nu. Altii se intreaba care e mecanismul discriminarii. Se intreaba de ce, mai exact, dreapta e mai susceptibila de puscarii decit stinga, uitind sau nevrind neaparat sa isi aminteasca ca in ultimii zece ani dreapta a guvernat totusi vreme de cel putin sapte, avind mai mult acces la bunurile astea de care zic unii c-au disparut. Altii, mai calmi, tac intelept sau se exprima cu rezerva, asteptind verdictele judecatorilor in timp ce considera jocul DNA-ului un simplu spectacol de gust indoielnic.

Intre toti acestia, unele voci – doar citeva in raport cu un numar mult mai mare in anii trecuti (cu siguranta de zece ori mai mare in 2007, caci intre timp dezamagitii s-au mai inmultit) – ii iau partea fostului presedinte. DNA-ul, spun ei, e orchestrat politic. Procurorii ii vor neaparat capul marinarului care, cu toate greselile, a fost totusi acela care a intarit institutia respectiva. Cum e posibil ca oamenii carora le-a dat piinea si cutitul sa doreasca acum sa-i ia gitul, utilizind mai mult sau mai putin instrumentele primite de la fostul potentat? Ce fel de democratie e asta? Ce oameni sint astia?

Inainte de-a cauta sa intelegem ce fel de oameni sint aia pe care presedintele i-a ales pe sprinceana pentru functia de tortionari publici, cred ca e necesar sa lamurim altceva. Noi intre noi. Personal, consider ca exista citeva intrebari pe care fanii presedintelui apus trebuie in mod obligatoriu sa si le puna. In primul rind trebuie sa se intrebe ce-si doresc cu adevarat? Ca el sa nu fie anchetat deloc, cu toate suspiciunile de tot soiul, de la trafic de influenta si pina la triviala spaga? Sau sa fie anchetat si sa-si dovedeasca nevinovatia? Isi doresc ca el sa nu se fi atins decit tangential de sumele vehiculate in campania sa electorala, sau sa nu se fi atins deloc? Isi doresc ca omul sa-si fi acoperit perfect urmele pentru ca-l vor bine mersi la batrinete, sau vor sa ramina neprins pentru ca sa-i mai poata da odata cu tifla guvernului PSD-ist si celor care-l ataca? Practic, ce anume se doreste dintre posibilitatile care-l angajeaza pe Traian Basescu si in ce fel inteleg suporterii sai sa se desfasoare justitia noii Romanii? Pentru ca, sa fim seriosi, dorintele legitime sint numai cele care privesc ancheta si judecata corecta. Restul sint niste simple rationamente bazate pe umori personale.

Daca e sa inteleg ceva prin basism – si sub aspectul asta cred ca-i putem disculpa clar pe oameni gen Plesu ori Cartarescu – e dorinta acelora care-si adjudeca termenul ca Basescu sa “le-o traga” inamicilor politici cu orice pret. E o categorie de oameni aparte, care cintaresc lucrurile cu dubla masura si carora le e indiferent ce faradelege savirseste idolul lor atita vreme cit din afacerea asta opozantii lui reusesc sa iasa sifonati. S-au vazut destule exemple in anii trecuti de indivizi care, odata ce-l sicanau pe presedinte cu acuzatii mai mult sau mai putin grave, cadeau si-si rupeau dintii. La fiecare lovitura a maestrului combinatiilor, fanii se ridicau in urale si bifau reusita, fara ca macar sa-si puna problema daca acuzatiile stau in picioare sau daca omul ar putea fi vinovat. Vinovatia cadea pe ultimul loc, sutul din vintrele adversarului venea pe primul. Pe aceiasi oameni ii vad acum pe forumuri si pe site-urile media dezamagiti de performanta noului presedinte pe care, cu toata revendicarea lui din “dreapta,” nu reusesc sa si-l asume. E unul care nu iese la rampa, nu injura guvernul, nu ataca la persoana, nu da indicatii magistratilor, nu face trafic de influenta in direct pentru sefii de la CEC Bank, nu se ratoieste la poporul care nu-l intelege. Oamenii astia, reprezentantii basismului tirziu, sint amenintati de disparitie. Sint amenintati sa se piarda in neantul epocii actuale, sa devina voci in pustiu. Ce ne facem cu ei?

Parerea mea e ca politicianul Basescu ar trebui lasat sa supravietuieasca macar pentru a le putea polariza energia negativa a acestor fani. In lipsa lui, toti oamenii astia isi vor pierde vocea si-si vor relua viata anosta in vizuinile de unde, in lipsa elementului catalizator, isi vor indrepta ura impotriva nevestelor, vecinilor, administratorilor de bloc si copiilor de pe strada. N-ar fi mai bine sa le dam oamenilor in care clocoteste resentimentul un obiect al pasiunii? Un hobby? N-ar fi mai bine, atita timp cit luindu-li-l riscam mult mai mult pentru sanatatea noastra cetateneasca, sa li-l lasam basistilor pe Basescu?

Macar un an-doi, pina reuseste sa-i dezamageasca pe toti. Pentru ca intr-un fel sau altul, pina si pentru hotul neprins, crime does not pay.

February 17, 2015

Un “Urs de Argint” pentru Romania

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:55 am

Radu Jude a fost aproape de “Ursul de Aur” la Berlinala de anul asta, dar nu l-a luat. S-a votat politic de doua, de trei, de zece si de o suta de ori. A fost aproape de el si nu l-a luat a) pentru ca votul dat lui Panahi, care a luat “Ursul de Aur,” a fost politic, si b) pentru ca votul acordat filmului sau, “Aferim,” a fost in egala masura politic. Nemtii nu ca n-ar prefera calitatea, dar calitatea face apel la criterii subiective de apreciere. Drept pentru care oamenii, in spiritul echilibrat al etniei lor, s-au decis sa voteze in aproape toate cazurile politic. Daca nu apare ceva genial intre timp, o opera filmata care sa-i lase cu gura cascata pe cei din juriu, pattern-ul votului e cunoscut dinainte si e ala de care va vorbeam: po-li-tic!

Romania a mai luat acum cinci ani un “Urs de Argint”, cu filmul “Eu cind vreau sa fluier, fluier” despre care am si scris, de altminteri, in momentul premierei romanesti. Atunci, fara sa vreau sa diminuez cu nimic valoarea filmului, am avut impresia ca distinctia s-ar putea sa fie un cadou al nemtilor pentru victoria popularului (la “Partidul Popular” ma refer!) Basescu. Dar n-am spus-o, pentru ca era chiar de nespus. Era de nespus nu numai pentru ca eu insumi, desi nemultumit de rezultatul alegerilor de atunci, aveam rezervele mele, dar si pentru ca lucrul era indemonstrabil. Practic, cind toata lumea se bucura pentru performanta filmului lui Serban si cind cinemtografia romaneasca, vitregita din toate punctele de vedere, redevenea din nou prizabila la nivel european, ar fi fost culmea sa trintesti pe masa o teorie a conspiratiei. Ar fi fost ca o pisica moarta adusa pe o tava in timpul unui dineu de gala.

Ei, la cinci ani distanta de Berlinala cu pricina, putem vorbi altfel. Poate ca tot in maniera ipotetica, insa cu mai multe argumente. Caci sintem in 2015. Au trecut cinci ani in care Romania n-a mai reputat la Berlin decit un succes auxiliar (dar, prin aceasta, poate cu atit mai autentic) – prin intermediul filmului lui C.P Netzer, “Pozitia copilului,” care a luat un premiu FIPRESCI. In cinci ani, Romania nu s-a schimbat prea mult, cu exceptia ultimelor trei luni in care a venit alt presedinte in functie. Si cu toate ca etnia si aderenta politica a lui Klaus Johannis lasa loc multor speculatii, n-am sa glosez decit in jurul uneia singure, cea mai evidenta: Romaniei i s-a acordat din nou un premiu-cadou, venit probabil la pachet cu speranta nemtilor ca presedintele recent ales va duce o politica externa functionala din punctul lor de vedere. “Ursul” devine, astfel, o recomensa dar si o investitie de expectativa. Nemtii, fara indoiala incintati de alegerea unui etnic german la presedintia Romaniei, au destule asteptari din partea presedintelui si a echipei sale. Pentru a le incuraja, gestul unui premiu cinematografic nu mi se pare tocmai un efort colosal. Ba dimpotriva.

Nu vreau sa minimalizez nici in cazul lui Radu Jude performanta peliculei. Filmul pare interesant si-l voi urmari cu siguranta. Motivul pentru care nu l-am vazut e acelasi cu motivul pentru care majoritatea peliculelor romanesti bune fac un circuit complet al festivalurilor de film pina sa ajunga si pe ecranele din Romania. Un motiv care-i priveste foarte mult pe producatori si foarte putin pe spectatori. Care, tratati ca niste consumatori-paria ai productiilor interne, au ajuns si ei sa trateze filmul romanesc cu indiferenta. O indiferenta pe care, cu siguranta, n-o merita nici scenaristii si nici regizorii noului val.

Personal, astept momentul in care si americanilor o sa le convina ceva din politica noastra, ca sa ne trezim si cu un Oscar.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.