Blogul proletarului de tranzitie

October 10, 2014

Pauza de campanie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:20 am

Iau o luna de zile pauza. Fac un fel de campanie, nu electorala, ci una a tacerii, asa cum s-ar cuveni poate sa facem cu totii inaintea spectacolului gratuit (de fapt pagubos) oferit de politicieni.

Intre timp ma voi ocupa de “slefuirea” unui scenariu de film scris la inceputul acestui an si care a primit recent finantare din partea Centrului National al Cinematografiei. Sper ca filmul asta sa se si faca si, mai ales, sa vorbeasca. Sa spuna ceva lamurit atit despre realitatea pe care o descrie cit si, putin, despre autorul lui. Drept colaborator il am pe un tinar regizor aflat la primul lung-metraj si deocamdata ne spargem amindoi capetele asupra modului la care am putea duce la bun sfirsit acest proiect, cu spaimele si cu bucuriile lui inerente.

Nu cred c-am sa revin pina la alegeri (Duminica, 2 noiembrie). In avanpremiera circului scriu aici doua-trei rinduri de incurajare pentru cei care intre timp vor constata ca, inevitabil, n-au cu cine vota: fiti tari! Indiferent cit de slabe sint alternativele, important e sa participam. Altminteri democratia romaneasca, peste putinta de anemica, n-are cum sa se manifeste. Democratia nu e posibila decit atunci cind societatea civila o intretine: informindu-se, exprimindu-si opiniile, respectindu-le pe ale altora si, fireste, votind. Sigur ca noi, romanii, sintem deficitari cam la toate capitolele astea, dar niciodata nu e prea tirziu pentru o corectie.

Evident, nu sustin si nu recomand pe nimeni din grupul candidatilor. Noi, electoratul, va trebui sa traim cu succesul ori esecul alegerii noastre. Ori, e foarte important ca in acest proces de adaptare la consecintele unei alegeri bune sau proaste sa nu existe un obiect al blamului. Sa nu ne alegem o tinta pe care s-o facem, la o adica, responsabila de viitorul nostru. Viitorul nostru e la purtator, nu in seiful cuiva care rezideaza la Cotroceni.

Pax vobiscum si bani in buzunar!

Advertisements

October 6, 2014

Micro-opinii (II)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:20 am

Radu Banciu, la emisiunea aferenta (ma mai uit din cind in cind fie la el, fie la Badea, pentru ca-mi plac astia care chiar si in conditiile unui job comod si bine retribuit sint al dracului de suparati pe viata) vorbeste despre electorat. Electoratul, care va sa zica, se imparte in doua. Electoratul fara constiinta si pricepere a situatiei actuale voteaza PSD-ul, in timp ce electoratul celalalt, care are o urma de constiinta, bun-simt si intuitie, merge cu dreapta. Dupa care vin statisticile. Aici e mai dureros, caci pe partea de sud-est statisticile sint tragice, iar Banciu se revolta: moldovenii si oltenii il vor acoperi de voturi pe candidatul PSD-ului, pentru ca regiunile respective colcaie de pitecantropi si neandertalieni. Si totusi, conform acelorasi statistici, din regiunile astea exista un procent de 30-40 la suta din voturi care merg catre catre candidatul aliantei liberale. Cine voteaza astfel?

Pitecantropii cu constiinta, desigur.

*

Un prieten a ajuns, pe blogul propriu, la episodul saisprezece al unui foileton interesant, referitor la sinuciderea cauzata de “lipsa de sens” a vietii. Foiletonul e paradoxal: pacatuieste si exceleaza in acelasi perimetru, al lipsei de documentare. Fiindca nu e documentat prin nici o lectura de specialitate, rezultatul e destul de inconsistent. In acelasi timp, exact lipsa de documentare releva ideile autorului la modul cel mai frust si mai autentic posibil. Rezultatul e o interesanta analiza subiectiva a actului suicidal.

E probabil ca daca s-ar fi documentat in cauza respectiva, autorul n-ar mai fi demarat o atare analiza, caci tributarii sinucigasi ai lipsei de sens existentiale sint in numar infim. Toti astia care isi trag un glonte-n cap ori se trintesc pe asfalt de la etajul zece sint impinsi in demersul lor fie de ratiuni materiale, fie de ratiuni patologice. Oamenii care imping introspectia catre decorticarea pina-n ultimele consecinte a existentei proprii sint extrem de putini in ziua de azi. Alta era situatia in secolul nouasprezece, cind lectura era la loc de cinste si cind majoritatea artelor invitau omul citadin la reflexia asupra sensului vietii.

Mie, unul, pentru satisfacerea curiozitatilor vizavi de starile intelectualului care-si trage inclinatiile suicidale din absurdul existentei mi-e de ajuns Cioran. Pentru restul, merge lecturat “Studiul asupra spinzurarei” a lui Minovici, care e, deopotriva, amuzant si grotesc. Cit despre restul, adica despre suicid in genere, cred ca teoria e vax.

Practica, practica e totul!

*

Pastorel Teodoreanu, vizavi de introducerea in Guvernul Groza, in ianuarie ’46, a unor membri proveniti din partidele istorice (la cererea Aliatilor).

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare.
Însă ca să fie cabinet etern
Îmi bag şi eu membrul în acest guvern!

October 3, 2014

Asupra platii drepturilor de autor moral

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:50 am

Urmaresc, de ceva vreme, niste analisti politici din spatiul virtual a caror unica preocupare pare sa fie cum sa-l scuteasca pe roman, in apropierea alegerilor, de greseli. E vorba de greselile inerente in care risca sa cada cel care il detesta pe Traian Basescu. Directia de gindire e urmatoarea: domnule, il detesti, dar nu-l detesta intr-atit incit sa te apropii de echipa de soc a PSD-ului, care e reincarnea bolsevismului in Romania. Tinta indivizilor astora sint, desigur, necunoscatorii istoriei, pentru ca nu poti sa-i spui cuiva care stie cu ce se maninca bolsevismul in genere ca azi lucrul respectiv mai e posibil. Bolsevismul e exploatare, autarhie si coercitie sociala, or in Romania nu mai ai pe cine si cum exploata atita vreme cit nici locuri de munca nu sint, nici populatie activa susceptibila de-a munci nu prea mai este. De autarhie nici nu poate fi vorba: Fondul Monetar va avea grija ca Romania sa nu mai produca pentru sine nimic pe urmatorii o suta de ani. Ca sa nu mai spun ca singura coercitie sociala pe care-o vor intilni romanii de-acum incolo va fi obligativitatea platii unor taxe pentru niste servicii mai mult sau mai putin imaginare, chestie care nu e foarte diferita nici in Occident.

In principiu, as fi fost tentat sa cred ca analistii de ocazie ai Internet-ului sint niste juni cu argumentarea-n pom, insa la o citire mai atenta a web-ului politic romanesc constat ca am de-a face cu nume dintre cele mai mari. E acolo Liiceanu, e Plesu, e CTP, niste oameni pe care, tocmai fiindca se revendica din literatura si din filosofie, i-ai crede mai susceptibili decit pe oricine altcineva sa cerceteze realitatea imediata cu un ochi atent si lucid. Or, in realitatea asta, nu e nici o urma de comunism: fondul funciar e retrocedat si ras-retrocedat, pina la nivelul la care, ca sa cumpere un teren, statul ajunge sa plateasca de o suta de ori valoarea lui. La fiecare a zecea casa din tara asta e o firma privata care, cu profit ori ba, se incapatineaza sa ramina in picioare pe principiul “daca nu curge, pica.” De exproprieri nici nu poate fi vorba, ca sa nu mai vorbim de averile “ilicitilor” de care statul parca nici nu vrea sa se atinga. Libertatile presei sint atit de mari, incit oricine poate afirma orice, demonstrabil ori ba. Singura dictatura apartine prostului simt, insa la piedestalul acestei nefericite functii concura cu brio lideri actuali de toate coloraturile.

Nu pot, ca atare, sa cred ca atunci cind oamenii de anvergura din presa si literatura romaneasca trag alarma asupra primejdiei bolsevice care ne paste o fac cu seriozitate. Permiteti-mi sa-i cred la fel de lucizi si de atenti ca inainte. Inseamna, veti spune, ca trebuie sa existe un mobil al acestei stari de neliniste pe care o transmit prin scrisul lor. Fireste ca exista. Dupa parerea mea (strict personala!) e vorba de bani. Cred ca in ultimii zece ani oamenii astia, personalitatile de anvergura din presa, au reusit ceea ce putini literati din Romania postdecembrista au reusit: sa cistige bine pentru scrisul lor. Mult mai bine ca altii, mult peste cuantumul uzual al cistigurilor din presa. Cred, sincer, ca articolele din Adevarul ale lui Andrei Plesu au produs mai multi bani decit cele din Dilema. Cred ca si aparitiile sale publice, conferinte si prelegeri, au adus venituri peste normal. Drepturile de autor, sa nu mai vorbim. Permiteti-mi, tot asa, sa cred ca si editura “Humanitas” a incasat mai multi bani de la stat decit si-ar fi putut adjudeca intr-o societate ca aceea de azi, in care cartea nu se cumpara. In ceea ce priveste articolul politic, cred, iarasi, ca el s-a platit intr-un regim special. Daca butaforiile unor Bogdan Oprea ori Iulian Chifu au cintarit zeci de mii de euro, opiniile unor specialisti de marca trebuie sa fi cintarit de zece ori pe-atita.

Atunci cind opera ta e pretuita poate la nivelul ei (si eu, ca iubitor de literatura, sint de parere ca rostirea cu har se cere bine retribuita), poate peste nivelul ei, nu vrei sa te intorci la o alta stare de lucruri. Asa cum scriitorilor din Romania anilor ’70 le-a fost greu sa incerce dizidenta, caci sumele incasate de la Casa Scriitorilor devenisera mult peste asteptari, cred ca si oamenilor de litere de astazi le e greu sa se desparta de regimul Basescu. Dupa modelul ceausist, si Traian Basescu si-a cumparat solidaritatea oamenilor de cultura. Numai ca n-a cumparat-o pe a tuturor. Scriitorii batrini se sting, uitati, in niste apartamente sordide, in timp ce vechii actori mor de foame. Iar atunci cind unii dintre ei fac fronda cu “stinga,” vine cite-un intelectual de pe “dreapta” care ii mitraliaza urgent. Asta pe cind altii, ucenici intr-ale scrisului, calca pe urmele maestrilor si-si petrec zi si noapte scriind. Nu poeme, nu un roman de dragoste ori de fictiune, ci propaganda, ca sa fie astfel in rind cu anvergura culturii romanesti.

Rugamintea mea pentru scriitorii inregimentati politic e sa lase manipularea in seama unora care merita o atare misiune. Un scriitor adevarat n-o merita. Cred, sincer, ca oamenii trebuie lasati sa voteze cum vor si cu cine vor. Pina la urma, diferenta instalata de votul respectiv tot n-o vor simti decit ei, si ea se va masura in centime. O sa fie Humanitas mai saraca? Poate. Dar poate ca n-o sa fie. In fond, daca abandoneaza politica, un scriitor bun are o infinit mai mare posibilitate sa scrie carti adevarate.

Carti care se scriu pentru ele insele.

Create a free website or blog at WordPress.com.