Blogul proletarului de tranzitie

August 26, 2014

Poetul

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:50 am

Astazi, dupa un reportaj TV vizavi de esecurile la sesiunea curenta de bacalaureat – esecuri pe care cei mai multi elevi le puneau in seama lui… Bacovia, dovada ca nerecunoasterea incompetentei proprii este o maladie care, la romani, ataca din frageda pruncie! – ma intrebam cam cita lume mai citeste poezie in tara asta. Cei care o mai fac sint, probabil, cuantificabili cu atita usurinta incit nu-i poti numara fara un sentiment de jena. Asta daca poezia inseamna, totusi, ceva pentru tine. De fapt sentimentul de jena ori mai bine zis de mila s-ar putea sa li se genereze si celor care dispretuiesc poezia, pe principiul: uite, domnule, amaritii astia citesc poezie, ntz, ntz! Iubitorii de poezie vor resimti, ca atare, mila fata de numarul infim al celor care le impartasesc pasiunea, in timp ce neiubitorii de poezie vor identifica o neregula de natura sociala in factul ca asemenea oameni exista.

Pe vremea copilariei si adolescentei mele lucrurile stateau altfel. Existenta unui Cenaclu Flacara a carei misiune declarata era aceea de-a imbina poezia si muzica, Cenaclu care echivala, in Romania, cu o fabrica de staruri de tip occidental, ii determina pe oameni – si ma refer la tineret in mod special – sa considere poezia ca pe o arta redutabila. Cei mai sceptici dintre romani ii priveau, totusi, pe poeti ca pe un lucru interesant. Daca nu interesant, macar necesar. Si, culmea, ca poezia sa-si gaseasca apreciere nu era neaparat necesar sa fie buna. Aproape oricine cocheta cu sfera lirica a literaturii ajungea, la un moment dat, sa-si publice creatiile. Putini erau, efectiv, buni. A fi publicabil tinea insa de alte resorturi.

Prin anii debutului meu literar frecventam un cenaclu hunedorean care reunea tot soiul de pasionati de literatura a caror clasificare putea merge de la foarte buni pina la nivelul unor binevoitori amatori care, chiar daca nu reuseau sa versifice asa cum si-ar fi dorit, se simteau totusi in masura sa asculte, sa constate si sa dea sfaturi cu aerul unor profesionisti. Junior cum eram, ma bucuram de orice atentie li se dadea scrierilor mele modeste si reflectam, judicios, la toate sfaturile primite. Insa cel mai mult imi placea – asta ca sa vedeti ca egoismul literar vine mult mai tirziu – sa ascult productiile recente ale celorlalti. Buni sau nu, scriau de suficienta vreme incit sa devina, in perimetrul strict al experientei proprii, niste profesionisti. Erau acolo, in amalgam, toate numele de rezonanta ale literaturii hunedorene: fratii Evu (Ioan Evu – excelent versificator), Iv Martinovici, Valeriu Bargau, Mariana Pandaru, Victor Isac, Ovidiu Bajan, s.a.m.d.

Tin minte ca intr-o zi s-a nimerit la cenaclu si decanul de virsta al autorilor hunedoreni, Neculai Chirica, tip despre care nu stiam mare lucru. Nu publica aproape nimic, cel putin nu in intervalul de timp in care eu frecventam cenaclul. Vorbea putin si nu iesea cu nimic in evidenta. Imi aduc aminte ca, dupa ce marea majoritate a celor care eram prezenti recitaseram cite ceva, Valeriu Bargau, sef – pe atunci – al cenaclului, l-a rugat pe Chirica sa ne citeasca o traducere din Villon. Chirica, declinind optiunea pentru Villon, s-a ridicat si a recitat citeva poezii proprii. Ceea ce a urmat amintea, pe alocuri, de Ion Pillat, si alteori de Labis. Si totusi, era ceva deosebit de acestia. In momentul ala am avut sentimentul ca, finalmente, in grupul nostru de aspiranti la glorie s-a nimerit si Poetul.

Nu l-am mai vazut de atunci. Mi-am cumparat in schimb, mai tirziu, cartile lui de poezie. Dintr-una din ele citez aici un poem intitulat “Ceva din felul de a fi al poetului:”

Privim mai mult decât e dat vederii
Suntem mai tari decât aceste mâini
Ce storc din piatră apă în fântâni
Și cântece din plânsetul tăcerii.

Rămânem pururi tineri, chiar bătrâni,
Chiar puși în lanțuri, stâlpi suntem puterii.
Dăm versului tăria învierii
Și adevărului miros de pâini.

Strunind în vers vecia, dar și clipa
Cuvântului îi dăruim aripa
Ce ne înalță într-un zbor plenar

Chiar dacă o lipim de trup cu ceară
Și repetăm, pentru a mia oară,
Superba nebunie-a lui Icar.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: