Blogul proletarului de tranzitie

July 25, 2014

Pe altarul lui Icar

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:16 am

In sapte zile, din 17 pina in 24 iulie, au cazut circa trei avioane. Toate de pasageri. In total e vorba de vreo patru sute cincizeci de morti. Coincidenta le poate da fiori si celor care pretind ca nu considera viata tocmai un bun nepretuit fiindca, dincolo de pretentii, subconstientul dicteaza ca spaima cea mai mare ramine totusi spaima de moarte. Nici pe mine, care zbor, cel putin odata pe an, cu zecile de ceasuri, informatia asta nu e de natura sa ma linisteasca.

Ieri am discutat cu citiva oameni din jur – caci americanii sint, cu totii, dependenti de zboruri si de calatorii aeroportate! – si constat ca mecanismele care se pun in miscare in astfel de situatii sint tot cele traditionale, adica respingerea subiectiva a proportiilor evenimentului. Lumea isi amelioreaza spaimele punindu-se la adapostul unor conceptii cit mai “politically incorrect” cu putinta. In primul rind ti se lamureste ca accidentele astea au loc in niste tari cu probleme care nu sint tocmai prima optiune a turistilor americani. Daca omul chestionat e totusi cineva care frecventeaza zboruri orientale, va alege cu siguranta explicatia privind slaba performanta a companiilor de zbor implicate. Cei care aleg explicatia respectiva sint, de altminteri, si in tema cu statisticile zborurilor reusite ale companiilor concurente, fiind si gata sa ti le prezinte cu lux de amanunte. Daca, finalmente, se poate concede ca nu e compania de vina, inseamna ca vina apartine altcuiva. Vremea nenorocita care e mai mult sau mai putin specifica regiunilor in care s-a intimplat tragicul eveniment. Sau terorismul international: niste barbari si pitecantropi la care n-a ajuns civilizatia si care au pus, mai din greseala, mai din intentie, mina pe niste armament performant. In principiu, indiferent de varianta aleasa si de sorgintea tragediei, speranta interlocutorului este ca accidentul e prea putin susceptibil sa li se intimple companiilor locale ori occidentale de traditie. Care sint, fireste, mai scumpe, dar si mai sigure.

Parerea mea, dupa discutiile astea, e ca a vrea sa te pui la adapostul statisticilor cind constati, a “n”-a oara, fragilitatea vietii si proximitatea perspectivei de a muri intr-un mod brutal si violent, e un semn al inconstientei. Pur si simplu lumea nu vrea sa ia act de faptul ca pe pamint nu avem, nici un moment, certitudini. Lipsa certitudinilor ar trebui, zic eu, sa conduca la cosecinta cea mai limpede: respingerea vanitatii si a valorilor indoielnice. Simultan, ar trebui sa se intareasca optiunea pentru cultivarea acelor experiente imateriale care au rost: auto-cunoasterea, legaturile afective, pasiunile spirituale. Evident ca nu e de asteptat ca un individ strict orientat, pina ieri, asupra intilnirilor de afaceri ori a pietii de capital, sa-si abandoneze preocuparile in favoarea plimbarilor prin parc ori a vizitarii muzeelor. Totul cere timp dar, mai cu seama, bunavointa. A lua in calcul si orizonturi mai putin fixe nu poate fi de rau augur, macar si pentru ca-ti largeste perspectiva. A observa natura si a citi istoria celor asemenea tie inseamna a reflecta, cum zic americanii “out of the box.” Inseamna a-ti elibera gindirea, chestie absolut esentiala. Ea te va pune la adapost, pe viitor, de raspunsuri cretine si contrafacute la intrebarea: cum sint posibile atitea accidente de avioane comerciale intr-un interval de sapte zile?

Evident ca si re-spiritualizarea individului are viciile ei. Sa nu credeti ca in societatea de azi relatiile afective pe care le dadeam ca exemplu mai sus au intotdeauna un destin prielnic. E plina mass-media de povestile unor conflicte domestice care penduleaza intre comic si tragic. Nici cultura, luata la calup, nu e taman binefacatoare. Cunosc destule cazuri de indivizi care, dupa ce-au parcurs lecturi de tot soiul, in loc sa si-l extinda orizontul, si l-au restrins. Conversatiile cu ei sint adevarate exercitii de rabdare iar verva lor a parasit demult categoria colocvialitatii, pentru a friza delirul. Conceptele cu care lucreaza sint mult prea largi pentru a determina o discutie serioasa, focalizata pe un subiect. Peroreaza cu aceeasi usurinta despre Dumnezeu, extraterestri, inginerie, istorie, economie de piata, Freud si mostenirea comunista. Nici raspunsul lor la intrebarea de mai sus n-ar ajuta la nimic.

Eu, unul, in lipsa unui raspuns la misterul atitor zboruri ratate, mi-am luat azi o zi libera in scopul de-a ma invirti prin oras cu familia. Si de-acolo poate incepe reconstructia spirituala. Intrebati-l numai pe Nae Ionescu.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: