Blogul proletarului de tranzitie

June 24, 2014

Despre razboiul subteran dintre amnezie si memorie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:12 am

Sinteti, fireste (daca nu cumva ati uitat-o!) familiari cu aventura printului din “Tinerete fara batrinete.” Cheia fericirii sale este a) o experienta perpetua a unei brese temporale b) evitarea accesului la mnemosyne, izvorul memoriei, care iti aduce aminte de trecutul tau, de cei dragi, de ceea ce ai lasat in urma. Odata ce memoria e activata, fericirea nu mai e posibila, iar intilnirea cu trecutul devine un fenomen dureros si fatal. Constiinta imbatrinirii, a dezordinii din lucruri, a lipsei de timp pentru repunerea lor in ordine, a nerealizarii unor idealuri ori a derapajului intr-o alta directie devin singurele corelative ale amintirii. Amnezia poate fi astfel inteleasa si ca o necesitate. Ai nevoie de ea pentru a tine deoparte dezolarea unor retrospective care te arata asa cum esti tu astazi, si anume obosit. Sau, in orice caz, ceva mai lipsit de chef si mai putin pregatit pentru cerintele viitorului.

Ca mod de lupta cu timpul, uitarea e, insa, periculoasa. E un medicament prost, care nu te salveaza de imaginea din oglinda. Uitarea nu poate functiona la toate nivelele constiintei, si nici nu poate fi perpetua. Pina si amneziile patologice permit, din cind in cind, cite-o aparitie fulguranta a imaginilor din trecut. Cu atit mai mult sta sub provocarea amintirilor cineva care se autosugestioneaza ca n-are nevoie de ele. Resurectia memoriei e, de obicei, dramatica, daca nu devastatoare.

Ma gindeam, mai devreme, ca timpul trece prost numai pentru oamenii mari. Pentru meschini trece bine: le indeparteaza efectul porcariilor marunte si-i elibereaza de sub spectrul acestora. In schimb oamenii mari ne expun privirii un chip pe care nu-l poti privi fara tristete. Sa-l luam, de pilda, pe Gabriel Liiceanu. Autorul “Jurnalului de la Paltinis” e, actualmente, un tip acru, servil si, judecind dupa articolele de pe site-ul contributors.ro, destul de insipid. Ceva mai departe, dar nu foarte departe, Mircea Cartarescu – autor al celor mai remarcabile romane onirice din literatura noastra si a celui mai versatil poem-fluviu scris vreodata in limba romana – e actualmente cineva caruia i se refuza conferinte la Biblioteca Univeritara din Bucuresti. Tot el e cel care se cramponeaza de un Nobel neprimit si care-i trage pe romani la raspundere pentru lipsa lor de receptivitate. Artisti precum Mircea Baniciu ori Nicu Alifantis nu mai au capacitatea de a umple o sala de concerte. Taragotistul Farcas e, din cite inteleg, un domn plin de umori care nu stie sa cinte decit la taragotul personal. Victor Rebengiuc, imbatrinit si trist, e un domn care se cearta cu taximetristi pentru bacsisul dat sau nedat, in timp ce Mircea Diaconu, un actor care i-a dat replica intr-o memorabila “Scrisoare pierduta” si care are la activ citeva zeci de personaje excelent interpretate, e acum un semi-politician lipsit de mesaj. Prezentul e, pentru toti oamenii mari si in comparatie cu trecutul lor, funest.

Exista doua dimensiuni ale fenomenului de uitare pe care le putem discerne aici. Primul este uitarea de sine. Atunci cind te numesti Liiceanu ori Cartarescu, n-ai nici motive sa te reinventezi intr-o alta forma, nici dreptul de a uita cine esti. A te angaja in cursa prezentului intr-un mod atit de diferit de personalitatea ta creatoare, a te expune constant la provocari din afara perimetrului artistic e o optiune pe care un om esential pentru societatea in care traieste n-o are. Poate ca viata ajunge, la un moment dat, sa bata cariera, dar nu e totuna sa i te opui, cu mijloacele care ti-au mai ramas, ori sa te predai fara lupta.

A doua dimensiune a fenomenului e amnezia sociala. Uitarea generala. Cind vorbim despre ea, vorbim despre modul nostru, al cetatenilor de rind, de-a ne raporta la oameni de felul celor pe care i-am enumerat mai sus. Un mod nefericit si, in egala masura, simptomatic pentru societatea noastra actuala. Faptul ca putem sa privim astazi catre oameni de anvergura si sa nu resimtim un fior atunci cind ii punem in discutie ca pe niste figuri cotidiene oarecare si nu ca pe niste titani, asa cum ar fi indreptatit s-o facem, e deplorabil. E o disfunctie care se leaga exclusiv de fenomenul uitarii, in masura in care uitarea e conditia istorica pe care romanii si-au ales-o de un timp incoace. Modul societatii romanesti de-a se adapta la momentul actual e o amnezie programatica, ce releva de abandonul trecutului si de incercarea de-a o lua de la capat. E o incercare scuzabila, insa mijloacele ei nu sint scuzabile. In cursul acestei restart iluzoriu, romanii fac uz de toate viciile de gindire si comportament posibile. Pentru ei, reinventarea Romaniei trebuie sa se faca nepastrind nimic din vechea Romanie. Ori ceea ce va iesi dintr-un atare demers nu poate fi, calitativ, cu nimic mai presus de creatia baronului Victor von Frankenstein, si anume un monstru hibrid, lipsit de personalitate si rost.

Intr-o emisiune TV din zilele trecute se arata cum vasul de lux al lui Ceausescu, “Steaua polara”, a ajuns material didactic pentru mai multe clase de elevi ale unui liceu din Galati. Se pare ca nici unul dintre acestia nu stia cui apartinuse vasul si caror scopuri servea. Unul dintre copiii intervievati a emis ipoteza ca era vorba de un lider comunist – dar de-aici si pina la a le cere liceenilor din 2014 sa explice ce anume este comunismul e prea mult. Nu stiu foarte bine cit si ce anume invata copiii astia la orele de istorie, si n-o sa ma obosesc sa investighez. Dar stiu exact unde se situeaza parintii lor in materie de intelegere istorica: la genunchiul broastei.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: