Blogul proletarului de tranzitie

June 17, 2014

Dualitate

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:02 am

Saptamina asta, pe linga o durere de masele care mi-a dat peste cap functiile organismului cu priceperea acelor ciudatenii marunte care fac ravagii pe unde trec, am mai avut de-a face si cu niste divagatii politice de mai mare dragul. Vreo doi prieteni, traitori si ei in vividul pustiu al Occidentului, s-au revoltat ca in Romania nimeni nu vrea sa comemoreze tragicul moment al mineriadelor (13-15 iunie 1990) si au gasit de cuviinta sa ma traga pe mine la raspundere. Dupa parerea lor (si probabil si a altora pentru care omul este numai suma citorva idei si nu a tuturor ideilor si dorintelor sale) eu sint un ultim mohican al socialismului. Eu si alte citeva milioane de prosti. In aceasta ordine de idei este foarte probabil ca tot noi ne facem si direct raspunzatori pentru mineriade, bolsevism, lagarele staliniste si genocidul lui Mao. Cu o asemenea mostenire nu e usor sa te misti in societate. Sigur, in aparenta eu sint un individ oarecare, fara nici o insusire prea pronuntata. Dar in realitate se pare ca nu sint astfel. Ori daca tot e ca cineva sa priveasca inapoia mea si sa vada umbra lui Mao Ze Dung, cred ca merita sa-i rasplatesc efortul de perceptie prin a spune ceva despre nivelul discursului practicat de societatea romaneasca in momentul actual.

Nimic nu-i convine mai mult lui Traian Basescu, presedinte fost membru de partid, fost colaborator al Securitatii si detinator de functii oficiale in era Ceausescu, ca in 2014, anul alegerilor prezidentiale din Romania, gindirea romaneasca sa fie scindata intre o falsa dreapta, reprezentata de el si de fidelii sai – si o falsa stinga, reprezentata de Partidul Social Democrat si de cei care i s-au afiliat. Desi e o chestie pe care intreaga societate romaneasca o sa ti-o repete, la o sueta, la un pahar, la un talk-show, si anume ca politicienii romani sint toti o apa si-un pamint, ca nu exista stinga si dreapta si ca totul e gri, cind e vorba de manifestarea antipatiilor politice, constati ca fiecare le are. Dupa ce tocmai au declarat ca politicienii sint o masa imuabila din care n-ai pe cine alege, romanii se grabesc, totusi, sa aleaga. Se pare ca si in aceasta mare de echivalente exista indivizi mai nocivi si altii mai tolerabili. Evident ca antipatiile atrag dupa ele comentarii asupra simpatiilor: a, daca nu esti cu asta, evident ca esti cu celalalt. Daca-l respingi pe cutare este pentru ca cealalt te-a convins. Independent n-ai cum sa fii, nici echidistant. Iar partizanat n-ai cum sa faci pentru o terta institutie, doar pentru dreapta si stinga. Care n-or fi existind ele, dar parca totusi exista. Antipozii. Yin si Yang.

Pina la urma, lucrurile nu stau prea departe de adevar. Chiar daca in politica oponentii pleaca dintr-o masa compacta, omul va avea tendinta sa faca o alegere pe criterii exclusiv personale. La un moment dat tot ai sa-l gasesti pe unul mai agreabil decit pe celalalt. De acolo si pina la etichetari nu e decit un pas pe care romanii stiu sa-l faca foarte usor, caci sint mesteri in etichetari (exista, de pilda, sate intregi in Ardeal, si poate si prin alte locuri, in care oamenii nu se cunosc unii pe ceilalti dupa numele de familie ci dupa porecle, lucru consacrat de sute de ani daca nu si mai mult). Etichetarile sint, de obicei, cele cunoscute: cei din tabara anti-Basescu sint numiti, pe rind, rosii, bolsevici, comunisti, securisti, sau, mai nou, putinisti. Cei din tabara pro-Basescu sint basisti, vinduti americanilor, legionari ori fascisti (nici chiar primul-ministru nu s-a putut abtine deunazi in a se pronunta astfel cu privire la unul dintre oponentii sai). Chiar si cei mai tineri membri ai partidelor astora, cei care n-au apucat nici macar sa mearga la scolile comunistilor sau sa priceapa prea bine cu ce se maninca extrema dreaptea sint caracterizati la fel. Daca nu sint comunisti ori fascisti cu acte in regula, ei devin pui de comunisti ori, dimpotriva, odrasle de legionari.

Faptul ca Basescu, un personaj cu o solida mostenire comunista, a reusit sa imparta lumea in doua si sa reinventeze niste epitete pe care le credeam demult apuse e, in realitate, cea mai mare performanta a sa. Presedintia, banii, patronajul procuraturii si al agentiilor anti-coruptie, cumetriile sint mizilicuri pe linga chestia asta. A reusi sa imparti publicul in doua si a reinventa, ca si criterii de departajare, niste particularitati ale unei epoci apuse, e o realizare. Am vazut oameni inteligenti cazind, cu pasiune furibunda, in capcana invectivelor si a interjectiilor. Am vazut oameni politici, altminteri echilibrati, acuzindu-se prin studiouri de televiziune: “- Voi ati distrus Romania! – Ba voi!” Am vazut, in fine, tot soiul de relatii stricate sau in curs de deteriorare, pornind, in intregime, de la invizibila dar ubicua dualitate a clasei politice romanesti. E culmea, dar marea majoritate a acestor conflicte naufragiaza in dualitatea asta careia primul ministru i-a sintetizat, deunazi, un capat prin cuvintul “fascist” si caruia oponentul sau actual, profesorul de istorie Crin Antonescu, i-a sintetizat antipodul prin sintagma “ciuma rosie.”

N-o sa mai stau sa explic cum e cu comunismul si de ce aceasta doctrina nu mai poate recuceri societatea europeana care e una a corporatiilor si a capitalului privat. N-o sa mai stau sa explic nici cum e cu fascismul si cu puterea concentrata in mina statului, care putere azi a migrat cu atita lejeritate inspre institutii subsidiare si inspre multi-nationale incit si daca s-ar intimpla ca un dictator sa clameze reinvestirea statului cu forte absolute, i-ar fi imposibil s-o faca. E greu sa promovezi etatismul cu embargourile impuse de marile puteri intr-o coasta si cu lipsa propriilor pirghii economice pentru instaurarea autarhiei in alta. Faptul ca Rusia, azi, pare sa cocheteze cu totalitarismul e pura aparenta. In realitate, ceea ce se intimpla in Rusia se intimpla atit cu voia societatii civile, cit si cu voia marilor finantisti. E democratie amestecata si cu putin nationalism, si cu putin capitalism, asa cum ii sta bine rasariteanului emancipat. De altminteri unica amenintare pe care Rusia o intretine la adresa politicii romanesti sta in faptul ca aia sint treji in timp ce ai nostri dorm. Rusii sint in pas cu epoca, in timp ce romanii au un nivel al discursului si al comportamentului intirziat cu douazeci si ceva de ani. Oriunde mergi in Romania, ai senzatia ca abia s-a sfirsit revolutia. Pare ca e timpul sa ne integram undeva si nu stim exact unde.

Nu e adevarat ca aceia care nu-si cunosc istoria sint condamnati s-o repete. Sint condamnati s-o repete si cei care o cunosc si cei care n-o cunosc, atunci cind nu stiu ce sa faca cu ea. In Romania imposibilitatea asta de a utiliza istoria in vreun fel e de-a dreptul patologica. Stii cum a evoluat meciul, stii si ce anume a produs ratarea. Cu toate astea, pe undeva tot mai nutresti speranta ca in reluare ai tai au sa dea, totusi, gol.

Advertisements

3 Comments »

  1. Atentie: umbra lui Mao ar putea fi nu in urma, ci in fata ta.

    Comment by raulbaz2013 — June 17, 2014 @ 1:49 pm | Reply

  2. prim-ministrul…..

    Comment by Adina — June 19, 2014 @ 7:09 pm | Reply


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: