Blogul proletarului de tranzitie

May 29, 2014

In vremi de molima

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:13 pm

N-o sa uit niciodata cind, prin toamna lui ’97, scabia navalise cu furie in asternuturile studentilor din complexul clujean Hasdeu. Afectat era, in principal, caminul XVI, cunoscut ca un cal breaz in rindul caministilor pentru nelinistea sa perpetua si pentru chefurile turbate care aveau loc aici. Administratia caminului incercase, e drept, sa ia citeva masuri precum dezinfectarea hainelor de pat ori publicarea a tot soiul de anunturi privitoare la igiena personala, insa fara rezultate notabile. Parea ca scabia se instaurase bine mersi in caminul cu pricina si ca iarna avea, in cele din urma, sa na gaseasca pe toti scarpinindu-ne. Ori, dupa cum cred ca va imaginati, odata ce iarna avea sa-si intre in drepturi, masurile de curatenie aveau sa fie mult mai dificil de luat, ceea ce ar fi dus, in cele din urma, la inchiderea caminului.

In disperare de cauza, administratia ne-a informat ca fiecare caminist urma sa fie, in mod obligatoriu, examinat de o comisie medicala. Cei care nu aveau sa se prezinte inaintea comisiei intr-un interval de trei zile, urmau sa fie evacuati, fara posibilitate de retur. In principiu, n-ar fi fost nici o problema daca mai bine din jumatate din studenti n-ar fi stat clandestin in camin: fie pe locuri cumparate, fie pe sest, dormind pe la prieteni si cunostinte. Evident ca daca unul din acesti chiriasi ar fi fost suspectat ca si purtator de microb, situatia avea sa iasa la iveala. Pentru acest motiv, o gramada de studenti au preferat sa se mute care-ncotro pentru o vreme.

In camera pe care o imparteam cu alti patru studenti, numai eu si inca unul stateam cu forme legale. Restul isi cumparasera locurile asumindu-si, totodata, si o noua identitate. In momentul in care am fost invitati la comisie si ne-am si infatisat acesteia, am fost somati de niste indivizi, inca din dreptul usii, sa prezentam la verificat legitimatia de camin coroborata cu buletinul de identitate. Oamenii voiau sa se convinga de autenticitatea actelor. I-am suierat prietenului A.G, posesor de loc cumparat, aflat alaturi de mine, ca situatia nu e roza. Insa omul stia ce stia, si avusese el grija sa-si lase buletinul altundeva. Le-a intins verificatorilor legitimatia de camin pretextind, intr-un acces de inspiratie, ca buletinul ii lipsea fiindca era depus la Politie, in curs de preschimbare. In felul asta evita si o verificare ulterioara imediata. Indivizii de la intrare au ridicat din umeri si ne-au dat drumul inauntru. Aici am pasit catre comisia care astepta, inarmata cu radioscoape, sa ne ia pielea la tabacit, dar drumul ne-a fost intrerupt de o doamna solida, cu un registru in mina, care s-a proptit in fata noastra.

– Numele si prenumele! a cerut ea, ritos.
Mi-am declinat identitatea, si la fel au facut cei de linga mine. Cind doamna a ajuns insa in dreptul lui A.G a fost intimpinata cu o tacere solemna. Ochii nostri s-au intors catre A.G care, cu privirea in pamint, transpira abundent.

– Numele si prenumele! a repetat doamna, impacientata.
A.G si-a ridicat ochii privind in jur, ca si cind ar fi vrut sa dea mai mult greutate sunetelor care aveau sa urmeze. Insa n-a urmat nici un sunet, doar o noua fixare a privirilor in pamint. Momentul de inspiratie de adineauri se disipase cu totul. Mi-am dat seama, cu panica, despre ce era vorba: A.G uitase numele celui care-i vinduse locul in camin. Cum n-avea nici legitimatia la el, nu putea sa-si traga inspiratia nici de-acolo. Ca un facut, nici eu nu mai stiam numele tipului aluia care nu se infatisase in camera decit pentru cinci minute, cit durase tranzactia. Iar in sala de comisie tacerea devenise, din solemna, penibila. Ochii tuturor erau atintiti asupra lui A.G.

– Ma baiatule, a latrat doamna cu registrul, tu n-auzi ce te-ntreb io? Numele si prenumele!
Daca Ion Neculce ar fi fost acolo, sa scrie pe viu cronica studentimii clujene la vremuri de restriste, ar fi denumit evenimentul care a urmat “Fuga prea-cinstitului A.G dinaintea dusmenilor dofturi”, si multe generatii, dupa el, ar fi evocat evenimentul. Pentru ca prietenul meu n-a gasit, in momentele respective, o alta optiune decit aceea de a-i intoarce spatele insistentei doamne si de a-i impinge la o parte pe cei care incadrau usa. Dupa asta a facut un salt in strada si a luat-o la goana pe trotuar intr-o directie necunoscuta.

Pe cind inca medicii care urmareau scena abia de apucau sa clipeasca si sa-si reia ritmul respiratiei, doamna cu registrul s-a intors catre noi si ne-a chestionat:

– Ce s-a intimplat, ma? De ce-a fugit ala?
La care eu intuind, cu toate simturile mobilizate, ca-mi revenea misiunea istorica de a repune ordine in lucruri, am lamurit-o:

– Pai daca are scabie!

Advertisements

3 Comments »

  1. 1. Habar n-am avut ca ai stat in camin!
    2. M-ai amuzat cu povestea dar mai ales cu titlul ipoteticii cronici a lui Ion Neculce!

    Comment by Adina — June 11, 2014 @ 4:05 pm | Reply

    • Multumesc. 🙂
      Cum se prezinta Hunedoara in vremuri de vara?

      Comment by proletaru — June 13, 2014 @ 6:12 am | Reply

      • Se prezintă ploioasă şi înnorată! Dar verde! 🙂

        Comment by Adina — June 19, 2014 @ 6:59 pm


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: