Blogul proletarului de tranzitie

May 19, 2014

Cit profit aduce micul imperialism?

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:44 am

Ungaria nu se dezminte in tipul de politica externa pe care-l duce de o suta de ani incoace. Sistemul e brevetat si experimentat indelung: se asteapta aparitia unui conflict de amploare intr-una din tarile vecine, moment in care autoritatile de la Budapesta intervin si solicita ritos autonomie pentru cetatenii proprii. Absolut toate tarile invecinate Ungariei, cu exceptia Austriei (netulburata, in ultima suta de ani, decit de Anschluss, ori lui Hitler ungurii n-au indraznit sa-i dea o replica), au trecut prin asta. Sirbii si croatii si-au auzit-o in anii ’90, in timpul secesiunii. Slovacii si-au auzit-o din ’38 incoace in toate formele posibile. Despre romani ce sa mai vorbim, caci avem destul de proaspete in minte atit evenimentele din anii ’40 cit si cele din iunie ’90. Acum e rindul Ucrainei sa si-o auda, iar premierul maghiar chiar nu are nici o intentie de a se ascunde, ci le-o livreaza direct, fara menajamente: este necesara autonomizarea teritoriului locuit de maghiari in Vestul Ucrainei. Declaratia, evident, n-a fost primita bine nici de ucraineni, nici de popoarele din jur, dar nu asta e problema lui Viktor Orban. El face ce stie mai bine: alimenteaza nationalismul maghiar din toate directiile, fiindca, in proportii substantiale si pe fondul unei economii in scadere, fenomenul respectiv este cel care i-a garantat mandatele.

Personal, inteleg atit sistemul asta de-a face politica, cit si alegerea momentelor. Nu cred ca-i onoreaza teribil pe maghiari, dar sistemul e de inteles. Ungaria n-are capacitatea de a declansa o campanie de proportii pentru drepturile maghiarilor din exterior; e probabil ca n-are nici mijloacele militare (si nici libertatea necesara) de a intari aceste drepturi. Cu toate astea, o tara mica, ramasita a unui imperiu insemnat, nu numai ca e necesar sa-si aminteasca din cind in cind de gloria trecuta, dar e chiar indicat sa le insufle cetatenilor sai o anume (controlata, desigur!) infatuare imperialista. A reaminti mereu cetatenilor unui stat ca sint saraci, limitati si neputinciosi, asa cum o face presedintele Romaniei cind o ia pe aratura, e o timpenie funciara. La antipod, e limpede ca nici falsa grandoare nu e formula corecta de a te adresa cetatenilor unei tari. Cred, pina la urma, ca Viktor Orban a ajuns la un anume echilibru intre conceptele periculoase – sigur, nu fara unele deviatii – si acum urmeaza, in materie de mesaje transmise natiunii maghiare si lumii intregi o linie binecunoscuta. O linie care n-a dat, aproape niciodata, gres: le inventezi cetatenilor straini originari din tara ta niste drepturi pe care nu le au si pe care n-au cum sa le aiba, si sa te lupti pentru ele. O strategie a la Don Qujote cu ceva mai multa viclenie la purtator si, evident, cu mai multi spectatori.

Viclenia asta e insa transparenta si nu neaparat inteleapta. Atunci cind maghiarii din Ucraina, la fel ca maghiarii de pretutindeni, au ales sa traiasca intr-o alta tara, ei s-au angajat implicit nu numai sa respecte legile tarii respective dar si sa suporte in mod direct problemele acelei tari. Daca tara e in razboi, si etnicii maghiari care o inhabiteaza sint in razboi. Daca e, undeva, o stare de urgenta ori de necesitate, ea se rasfringe si asupra etnicilor maghiari care traiesc acolo. Ca atare, a te adresa unei tari aflate intr-o situatie disperata pentru a ii solicita autonomizarea etnicilor din tara ta inseamna atit a profita de slabiciunea tarii aceleia cit si a te face ca nu recunosti niste evidente politice. Oricum o iei, o smecherie tot e la mijloc. Una care nu e nici subtila, nici nu e susceptibila sa genereze vreun fluierat admirativ. O sa genereze, eventual, un “huo!”

Cu toate astea, ca sa nu va linistiti prea tare in ceea ce priveste receptia europeana a presiunilor maghiare pe statele vecine, tin sa va reamintesc un paradox. Deci dupa o suta de ani de subtilitati dintr-astea pitecantropiene, te-ai astepta ca, astazi, maghiarii care strabat Europa sa fie priviti cu suspiciune si retinere. In acelasi timp, te-ai astepta ca romanii, care vin dintr-o tara ce n-a rivnit la nici o dominatie straina, o tara tacuta, care a stat umila la coada istoriei si care, intr-un cuvint, n-a facut niciodata nici o gargara, sa fie priviti cu simpatie. Si totusi, lucrurile stau invers.

Cam citi etnici romani ziceti ca sint, pina la urma, in Ucraina?

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: