Blogul proletarului de tranzitie

May 29, 2014

In vremi de molima

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:13 pm

N-o sa uit niciodata cind, prin toamna lui ’97, scabia navalise cu furie in asternuturile studentilor din complexul clujean Hasdeu. Afectat era, in principal, caminul XVI, cunoscut ca un cal breaz in rindul caministilor pentru nelinistea sa perpetua si pentru chefurile turbate care aveau loc aici. Administratia caminului incercase, e drept, sa ia citeva masuri precum dezinfectarea hainelor de pat ori publicarea a tot soiul de anunturi privitoare la igiena personala, insa fara rezultate notabile. Parea ca scabia se instaurase bine mersi in caminul cu pricina si ca iarna avea, in cele din urma, sa na gaseasca pe toti scarpinindu-ne. Ori, dupa cum cred ca va imaginati, odata ce iarna avea sa-si intre in drepturi, masurile de curatenie aveau sa fie mult mai dificil de luat, ceea ce ar fi dus, in cele din urma, la inchiderea caminului.

In disperare de cauza, administratia ne-a informat ca fiecare caminist urma sa fie, in mod obligatoriu, examinat de o comisie medicala. Cei care nu aveau sa se prezinte inaintea comisiei intr-un interval de trei zile, urmau sa fie evacuati, fara posibilitate de retur. In principiu, n-ar fi fost nici o problema daca mai bine din jumatate din studenti n-ar fi stat clandestin in camin: fie pe locuri cumparate, fie pe sest, dormind pe la prieteni si cunostinte. Evident ca daca unul din acesti chiriasi ar fi fost suspectat ca si purtator de microb, situatia avea sa iasa la iveala. Pentru acest motiv, o gramada de studenti au preferat sa se mute care-ncotro pentru o vreme.

In camera pe care o imparteam cu alti patru studenti, numai eu si inca unul stateam cu forme legale. Restul isi cumparasera locurile asumindu-si, totodata, si o noua identitate. In momentul in care am fost invitati la comisie si ne-am si infatisat acesteia, am fost somati de niste indivizi, inca din dreptul usii, sa prezentam la verificat legitimatia de camin coroborata cu buletinul de identitate. Oamenii voiau sa se convinga de autenticitatea actelor. I-am suierat prietenului A.G, posesor de loc cumparat, aflat alaturi de mine, ca situatia nu e roza. Insa omul stia ce stia, si avusese el grija sa-si lase buletinul altundeva. Le-a intins verificatorilor legitimatia de camin pretextind, intr-un acces de inspiratie, ca buletinul ii lipsea fiindca era depus la Politie, in curs de preschimbare. In felul asta evita si o verificare ulterioara imediata. Indivizii de la intrare au ridicat din umeri si ne-au dat drumul inauntru. Aici am pasit catre comisia care astepta, inarmata cu radioscoape, sa ne ia pielea la tabacit, dar drumul ne-a fost intrerupt de o doamna solida, cu un registru in mina, care s-a proptit in fata noastra.

– Numele si prenumele! a cerut ea, ritos.
Mi-am declinat identitatea, si la fel au facut cei de linga mine. Cind doamna a ajuns insa in dreptul lui A.G a fost intimpinata cu o tacere solemna. Ochii nostri s-au intors catre A.G care, cu privirea in pamint, transpira abundent.

– Numele si prenumele! a repetat doamna, impacientata.
A.G si-a ridicat ochii privind in jur, ca si cind ar fi vrut sa dea mai mult greutate sunetelor care aveau sa urmeze. Insa n-a urmat nici un sunet, doar o noua fixare a privirilor in pamint. Momentul de inspiratie de adineauri se disipase cu totul. Mi-am dat seama, cu panica, despre ce era vorba: A.G uitase numele celui care-i vinduse locul in camin. Cum n-avea nici legitimatia la el, nu putea sa-si traga inspiratia nici de-acolo. Ca un facut, nici eu nu mai stiam numele tipului aluia care nu se infatisase in camera decit pentru cinci minute, cit durase tranzactia. Iar in sala de comisie tacerea devenise, din solemna, penibila. Ochii tuturor erau atintiti asupra lui A.G.

– Ma baiatule, a latrat doamna cu registrul, tu n-auzi ce te-ntreb io? Numele si prenumele!
Daca Ion Neculce ar fi fost acolo, sa scrie pe viu cronica studentimii clujene la vremuri de restriste, ar fi denumit evenimentul care a urmat “Fuga prea-cinstitului A.G dinaintea dusmenilor dofturi”, si multe generatii, dupa el, ar fi evocat evenimentul. Pentru ca prietenul meu n-a gasit, in momentele respective, o alta optiune decit aceea de a-i intoarce spatele insistentei doamne si de a-i impinge la o parte pe cei care incadrau usa. Dupa asta a facut un salt in strada si a luat-o la goana pe trotuar intr-o directie necunoscuta.

Pe cind inca medicii care urmareau scena abia de apucau sa clipeasca si sa-si reia ritmul respiratiei, doamna cu registrul s-a intors catre noi si ne-a chestionat:

– Ce s-a intimplat, ma? De ce-a fugit ala?
La care eu intuind, cu toate simturile mobilizate, ca-mi revenea misiunea istorica de a repune ordine in lucruri, am lamurit-o:

– Pai daca are scabie!

May 26, 2014

Euroscepticism si eurofilie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:21 am

Intreaga desfasurare a alegerilor europarlamentare de ieri pe mine m-a condus la o singura concluzie: ca romanilor nu le prea place Europa. E frumoasa, fireste, cind vine vorba de-o vizita, de-o distractie, de-o bresa turistica intr-o viata altminteri plina de peripetiile tranzitiei. Dar cind Europa inseamna altceva decit turism, cind ea inseamna recomandari politice, tratative, parlament, fonduri de accesat, obligatii si responsabilitati, romanii o iau ca pe-un organism suparator cu care e bine sa nu ai de-a face. Mi se pare ca Europa politica reuseste sa deranjeze asa cum Europa geografica n-a reusit inca s-o faca, cu toate amplasamentele ei teritoriale care de multe ori nasc animozitati. Europa geografica e, oricum am lua-o, mai tolerabila.

Sigur, s-au vehiculat prin mass-media tot soiul de ipoteze pentru care prezenta romanilor la votul pentru reprezentantii tarii in Parlamentul European e, de ani destui, undeva intre un sfert si o treime din totalul populatiei cu drept de vot. Si ipotezele sint, fireste, plauzibile si ele: ca romanii sanctioneaza prin neprezentare coruptia si incompetenta din partide; ca romanii sanctioneaza, astfel, faptul ca listele de candidaturi sint alcatuite din rezultate ale mariajelor, cumetriilor si legaturilor paternale dintre candidati si membrii de marca ai partidelor politice; ca romanii, finalmente, sanctioneaza incompetenta de pina acum a europarlamentarilor romani care n-au fost capabili sa schimbe, prin interventiile lor, perceptia negativa pe care o inregistreaza tara noastra de la Revolutie incoace. E corect, sint in tara asta cel putin citeva sute de mii de oameni care stiu ce sanctioneaza prin neprezentare. Dar marea majoritate a romanilor care nu se duc sanctioneaza, mai mult sau mai putin constient, Europa in general si Uniunea Europeana in particular.

Personal, cred ca problema esentiala a alegerilor pentru parlamentul european e, odata, arhitectura acestor alegeri, si in al doilea rind arhitectura parlamentarismului european. La alegerile astea nu prea poti vota pe nimeni in chip nominal, iar organizarea ierarhica pe liste e cel putin problematica, in sensul ca poate da nastere la tot soiul de minareli: schimburi, redistribuiri si descalificari. Arhitectura procesului electoral e, oricum o luam, viciata. In ceea ce priveste activitatea de europarlamentar avem iarasi de-a face o nebuloasa funciara. Literalmente, odata ce reprezentantul tau paraseste tara si se tireaza la Bruxelles, nu mai ai habar ce face respectivul, ce vorbeste si de ce activitati se tine in numele tarii pe care o reprezinta. In ceea ce-i priveste pe parlamentarii din Romania, chiar daca n-ai nici o modalitate de control a activitatii lor, poti totusi s-o monitorizezi relativ lejer, chiar si numai din mass-media. Cu europarlamentarii nu e la fel. Ai auzit de citiva, care olandezi, care nemti, mai incisivi si mai cu nerv, ale carora discursuri ori divagatii au fost popularizate si pe Youtube. De activitatea alor tai n-ai auzit. E foarte probabil ca nici nu exista sau, mai rau, ca e absoluta impostura. Prin urmare, vad foarte bine unde stau motivele pentru care cineva sa aiba tendinta sa refuze participarea la un atare demers electoral.

Pe de alta parte, Romania are si o multime de cetateni care, cel putin la nivel discursiv, sint cu Europa. Se vor occidentalizati, se vor acceptati de apus si de miazanoapte, isi clameaza pe unde apuca dispretul fata de apucaturile stravechi si reprobabile ale romanilor. Sint, pe zi ce trece, tot mai multi, pentru ca pe zi ce trece tot mai multi viziteaza Europa si se conving ca Vestul e ceva mai civilizat. Procedind prin comparatie, fara sa mai intre in ingredientele sociologice si istorice ale povestii, le da cu minus. Rezulta, adica, ca intorcindu-se in Romania se intorc la non-civilizatie si ca cineva ar trebui sa faca ceva in sensul asta. Sigur, dupa o atare tirada te-ai astepta sa-i vezi pe oamenii astia ca dau navala la urne atunci cind vine vorba de trimisul cuiva in Parlamentul European. Daca nu-l sustii pe primul om de pe lista unui partid, atunci macar pe al cincilea ori al saselea care sint mai putin rude cu careva si care par cit de cit competenti. Daca nu sustii un partid, atunci alege macar un independent. Si daca nu mergi sa sustii omul ori partidul, du-te macar sa-ti sustii principiile europene.

Numai ca nu se intimpla nici asta. La alegerile pentru Parlamentul European, in Romania, euroscepticii sint solidari cu eurofilii. Se sta acasa. Iar lucrul, din pacate, ii contamineaza si pe alesii care, in cele din urma, isi fac drum in Parlamentul European. Angajati pe drumul reformei europene de o larga majoritate care sta acasa, prefera si ei sa stea acasa, in multi-echipatul lor aparatament bruxellez, in loc sa mearga si sa le zica strainezilor ca poporul roman, daca-i dai o sansa, s-ar putea sa-ti arate si niste calitati, si ca Romania e, totusi, o tara ca lumea.

May 23, 2014

Jurnalism dambovitean

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:34 am

Domnul asta care a fost recent la Bucuresti, vicepresedintele Statelor Unite, a dat apa la moara talk-show-urilor romanesti intr-un mod pe care americanii e probabil ca nu l-ar intelege niciodata. Sau daca l-ar intelege, tot nu l-ar putea imita, caci trebuie nu numai talent, dar si gene potrivite pentru asta. Omul a sustinut un discurs pregatit de-acasa, absolut incolor, in care-a laudat toata protipendada politica romaneasca si a explicat ca Romania e un element de importanta strategica in Estul Europei, dupa care si-a luat ramas bun. Televiziunilor romanesti insa nu le-au ajuns trei zile sa comenteze, fiecare in felul ei, cum vicepresedintele Americii a favorizat, prin atitudinea sa, pe cutare si pe cutare. Exegeza lor continua si azi, iar verva e deplina.

Asadar Joe Biden, VP-ul de care vorbeam, i-a zis presedintelui roman (inca) in exercitiu: “La revedere.” Fraza asta, exegetii de la televiziunile pro-guvernamentale s-au grabit s-o interpreteze ca insemnind, in realitate, “Hai, lasa-ne c-avem treaba!” De asemenea a mai rostit niste generalitati despre lupta anti-coruptie care trebuie intensificata, iar ceilalti exegeti, fideli presedintiei, s-au grabit sa arate ca mesajul i se adreseaza, cu dozata subtilitate, primului ministru, al carui guvern e corupt si gaunos. Toti acesti specialisti ai cititului printre rinduri, chiar cind nu e vorba de nici un rind, niciunde, au avut grija sa-si comunice concluziile peste tot. S-au perindat intii prin presa, iar mai apoi pe la televiziuni, pentru a-si rosti, cu aplomb, analiza. De multe ori nici n-au avut nevoie de prilejul direct s-o faca; adica de intrebarea la obiect. Orice intrebare pusa i-a adus, intr-un fel sau altul, in proximitatea ideilor care se necesitau perorate. Orice topic de discutie i-a aruncat in calitatea de critici ai sistemului (vazut, evident, dintr-o singura directie). Orice divagatie i-a propulsat catre tirada pregatita si asezonata dupa toate regulele discursului publicistic: o multitudine de artificii formale si foarte, foarte putin fond.

Interesant nu e, pina la urma, ce teme de discutie abordeaza oamenii din media romaneasca a zilei, si cam in ce masura reusesc ei sa mulga un subiect. Interesant e ce anume ne determina pe noi, ceilalti, sa ii urmarim. O fi interesul? Ma indoiesc, caci la un moment dat dispare. O fi curiozitatea? Dispare si asta, chiar mai rapid, odata cu stingerea senzationalului. Eu cred ca ceea ce ne face sa ne uitam la emisiunile astea (sau sa le citim domnilor respectivi articolele si blogurile) e tiparul genetic. E acea inclinatie definitiva catre interpretarea si ras-interpretarea unor fapte chiar si atunci cind din faptele respective se cunoaste foarte putin. Noi insine – publicul romanesc, adica! – speculam in marginea cite unui subiect ori de cite ori avem ocazia, si e absolut natural sa cautam aceeasi tendinta in oamenii pe care-i preferam. Pot sa marturisesc ca si in ceea ce ma priveste rareori trece o zi fara ca sa pornesc calculatorul pe o emisiune de stiri sau pe un talk-show. Obiceiul e sa comut, de cele mai multe ori, pe doua posturi concurente (si opozante) si sa ascult ambele parti. Asta nu inseamna ca opiniile mele nu inclina intr-o directie anume, pentru ca, evident, inclina. Inseamna numai ca vreau ca opiniile mele sa fie fundamentate. Adica sa fiu, cel putin, informat. Din pacate, tocmai de posibilitatea asta ma priveaza cite-un eveniment de genul asta, cum e vizita lui Biden, pe care presa o imbratiseaza drept ceea ce nu e. Caci daca era, intr-adevar, ceva, acuma la Washington s-ar fi decis ca e timpul ca efectivul militar aliat din Romania sa fie triplat ori cvadruplat. S-ar fi decis, de asemenea, ca e timpul unor liberalizari ale schimbului de marfuri americano-roman. Si, nu in ultimul rind, s-ar fi decis ca e momentul ca romanii sa poata incepe sa calatoreasca in Statele Unite fara viza.

Numai ca nimic din toate chestiile astea nu s-a intimplat. Ceea ce face totusi ca demersul hermeneutic al presei romanesti sa fie, in intinderea lui, ridicol si neavenit.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.