Blogul proletarului de tranzitie

April 29, 2014

Nelinisti noi

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:56 am

De Paste, romanii au facut ce-au facut si tot n-au avut liniste. Nu stiu daca ce i-a animat mai mult au fost evenimente tragice, precum inundatiile, evenimente mai putin tragice (dar nu neaprat mai optimiste) precum Euro-parlamentarele, sau evenimente incolore si insipide dar nu lipsite, totusi, de atributul repetitivitatii, precum talk-show-urile ori emisiunile proaste de la televizor. Cert este ca Romania a fost in miscare. Si tot la fel de cert este ca singurii care n-ar fi avut motive sa doarma ori sa-si ia vacanta, adica deputatii si senatorii, au dormit si si-au luat vacanta. Ca atare totul s-a petrecut intr-un stil profund romanesc.

Daca e sa luam, insa, sarbatorile astea la modul general, mi-e din ce in ce mai limpede ca intreaga lume n-a avut liniste. Rusii si ucrainenii au reusit, cu pretentiile nationaliste ale amindorura, sa agite doua continente. In Estul Asiei s-a scufundat un feribot al carui raport procentual al victimelor l-a depasit pe cel al Titanicului, la un secol distanta, cu tehnica si echipaj de salvare in apropiere si cu o echipa de experti la bord. In America de Nord s-au mai descarcat niste arme in spatii publice si au mai avut loc citeva tornade iar in America de Sud venezuelenii o pun de-un razboi civil pe cinste. Peste toate, sintem in plina schimbare climatica, ceea ce ma face sa cred ca nu e imposibil ca generatia care ne succeda sa cunoasca pe proprie piele ce vor fi simtit contemporanii glaciatiunii. Cum sa te mai si bucuri de sarbatori?

Ma gindesc, adesea, ca Scripturile pot fi foarte bine luate si ad-litteram, si ca, in contextul respectiv, e nevoie sa fii sarac cu duhul ca sa fii fericit. E drept ca acolo criteriul fericirii este nu atit saracia de spirit cit convingerea nestramutata ca la finalul unei vieti inocente te asteapta imparatia cerurilor. Dar o potriveala tot exista, caci pentru fericirea paminteasca e, cu siguranta, nevoie de o uriasa doza de ignoranta. Fara detasare, fara refuzul de a cunoaste situatiile funeste care au loc chiar linga tine si fara blocarea constiintei vizavi de tensiunile dramatice ale existentei fericirea paminteasca nu exista. E drept ca Biblia nu recomanda ignoranta ca si cheie a cerurilor. De fapt Cartea Cartilor nici nu da o reteta a fericirii, ba dimpotriva, te pune in tema, pagina cu pagina, cu o realitate nu taman usor de acceptat, si anume aceea ca nu exista fericire paminteasca. Daca vrei s-o acumulezi, in pofida evenimentelor care te invadeaza, trebuie s-o cauti in viitorul postum.

Detasarea nu e totul. Ar fi trebuit sa-i spun asta lui Cioran, care se declara dezolat pentru a nu fi putut ajunge niciodata la detasarea de lucruri. Dar detasarea de imediat nu e decit conditia preliminara a fericirii pamintesti. Pentru atingerea starii de fericire autentica, ar trebui sa fii lipsit de memoria neplacerilor trecute si de intuitia neplacerilor viitoare. Ar trebui sa fii imobil si sa nu vibrezi decit la stimulii care-ti convin. Ar trebui, pe scurt, sa fii om numai in anumite momente.

Fericire ramine, ca atare, o stare ideala. Intangibila. Se pare ca si linistea are tendinta sa devina la fel. Nici suficienta de sine, multumirea pentru lucrul bine facut nu sint prea departe. In curind, nimic din ceea ce ar trebui sa ne potoleasca tristetile nu ne va mai fi la indemina.

E posibil, totusi, sa n-am dreptate. Ma contrazic, cu un invidiabil aplomb, parlamentarii romani care au atins si vor continua, fara indoiala, sa atinga toate starile astea. Si chiar fara nici o dificultate.

Advertisements

April 18, 2014

Asupra mantuirii

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:09 am

Azi, mood poetic. Ocazie cu care va si urez Paste fericit si va declar ca ne vedem in circa doua saptamini. Nu din ratiuni de vacanta, ci tocmai din ratiuni de munca. Toate cele bune!

MÂNTUIRE

În cărţi, eroul care-şi aşteaptă moartea
Şi o vede venind sub forma unei apariţii vaporoase
Şi cuprinzându-l cu braţele, adăpostindu-l
La sânul ei,
Nu e prea departe de adevăr.

În filme, personajul care-şi aşteaptă iubita
Şi o vede, simbolic, ca pe o fiinţă a lumii umbrelor
Venită, crudă, să-l răpească dintre cei vii
Şi să-l tragă alături de sine
Nu e nici el prea departe de adevăr.

Nu sînt simple halucinatii, sînt, dimpotriva,
Simbolistica acestei vieţi
Ce se proiectează în irisul muritorului
Si-l face sa înţeleagă, în răstimpuri,
Că dragostea şi moartea au mai multe în comun decât s-ar crede.
Iubeşti atunci când renunţi la suflet
Şi mori atunci când, încercând să-ţi răscumperi sufletul
Ori măcar o parte din el
Îti pierzi, pe drum, si trupul.

Credem, mereu, că mântuirea
Înseamnă răscumpărarea sufletului
Şi ne agăţăm, pentru aceasta, cu toate puterile noastre
De acoperamântul nostru fragil
De carne şi oase.
Insă cărţile au dreptate; la fel şi filmul,
Căci mântuirea e atunci când dai totul necondiţionat
Sufletul – în dragoste
Şi trupul – în moarte.
E atunci când dai totul fără remuşcare
Fără să simţi lipsa nici unui lucru
Dintre cele pe care le credeai ale tale,
E atunci cind dai totul fără să priveşti înapoi
Către acele zile
În care ţi se părea că stăpâneşti lumea pentru totdeauna.

Renunţă la tot şi-ai să vezi, traversând marea Cosmosului,
Că în mijlocul apelor se ridică o insulă.
A ta. Numai a ta.

April 14, 2014

Baroniada

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:58 am

Citeam alaltaieri intr-un cotidian online despre revolta unui gazetar (CTP) in raport cu prim-ministrul auto-declarat solidar cu baronii trimisi, pe capete, in fata justitiei. Pentru cei care inca nu sint familiari cu terminologia specifica, voi preciza ca termenul asta de “baron” e aplicat inca din perioada 2000-2004 unor edili judeteni si orasenesti care s-au tot imbogatit printr-un strins raport de interese cu guvernarea – la timpul respectiv – social-democrata. Imbogatirea lor a mers, fireste, mina-n mina cu o infatuare din ce in ce mai amplificata, asa incit sint destui cetateni ai diferitelor orase romanesti care pot certifica asupra lipsei de obraz, masura si bun simt a edililor proprii. Ori, evident, in conditiile in care primul-ministru isi permite o paralela intre cei care, azi, cad sub tirul de dosare ale procuraturii si cei care, in ’89, cadeau sub gloantele Securitatii, chestiunea releva de o coarda intinsa prea tare. E limpede ca un edil cu mufa lata si in plina disputa cu bunul simt e la fel de departe de eroism pe cum e Beethoven de primatele lui Darwin. Dar o intrebare ramine: daca oamenii astia care, azi, compar in fata judecatorilor acuzati de tot felul de ofense, nu pot fi eroi, de ce dracu tine cineva sa-i apropie de stadiul asta?

Sa va spun si cum se pune problema in mod logic. O sa lasam la o parte faptul ca guvernarile ulterioare, non-social-democrate, au produs si ele baronii lor, baroni care, odata cu recistigarea alegerilor de catre social-democrati, s-au dat la fund. O sa lasam la o parte faptul ca si aia, probabil, au furat destul, si ca si in legatura cu ei s-ar gasi poate destui martori dispusi acum sa puna lucrurile pe tapet. Ne vom mentine strict la baroniada social-democrata, care e atit de adusa in centrul dezbaterilor in momentul actual. Asadar aceasta baroniada, ai carei membri au creat, in unele judete, adevarate dinastii, nu fura de ieri de azi. Fura de o duzina, poate de aproape douazeci de ani. Fura si corupe in pas cu legile, ceea ce nu face faptele mai putin reprobabile, ci doar mai greu atacabile. Dar putem presupune ca faptele exista, mai ales daca e sa privim catre dosarele intocmite de procurori: fapte de acum trei-patru-cinci-sapte ani.

Problema e ca dosarele astea sint extrem de subtiri, altminteri judecatorii nu s-ar intrece sa-i trimita pe toti acasa, i-ar mai tine pe unii si-n arest preventiv. Si nu numai ca sint subtiri, dar greutatea dosarelor astora sta, in cele mai multe cazuri, in niste convorbiri interceptate care, in orice tara civilizata, nici n-ar fi admisibile ca probe in instanta. Dar hai sa le admitem – insa si daca le admitem, constatam ca din ele, in cele mai multe cazuri, nu transpar decit niste replici vagi care-ar putea insemna orice. Asta e ceea ce, de fapt, contribuie decisiv in transformarea procesului ulterior intr-o mascarada hermeneutica, in care procuratura incearca sa demonstreze ca autorul a avut in minte cutare intentie cind a scris poezia, iar avocatii apararii incearca sa arate ca, dimpotriva, interpretarea clasica a poemului e buna, iar noua orientare e bullshit. La final, greul cade pe judecator: fie-si ia raspunderea condamnarii unuia in chip gratuit ori semi-gratuit, fie-si asuma riscul eliberarii lui, conditie in care nu se stie daca mai apuca sa prezideze procese de anvergura si sa stea departe de comisiile de disciplina. Pentru ca, sa fim seriosi, si la judecatorii astia e cu ierarhii, comisii si directive. Cu nomenclator, cum ar veni.

Pe linga problema dosarelor, mai e si alta problema: lumea in genere nu-i cunoaste pe baronii astia, si ma refer mai ales la lumea din alte judete. Prima data cind ii vede e la televizor, dusi in catuse de niste mascati undeva de unde ies a doua zi. Si lumea-si pune intrebari. Se intreaba, odata cine-s aia si ce-au facut. Si aproape intotdeauna se incrunta, pentru ca acuzatiile sint din registrul celor ca “a sunat pe cutare pentru a da contractul cutare cuiva”, etc – chestii care, pentru o gramada de cetateni, nu inseamna mare lucru. Automat, dupa asta, se intreaba de ce pentru astfel de lucruri respectivul e ridicat de o armata de procurori si mascati, in timp ce pe aia care ticsesc stirile cu jafuri, crime si violuri ii cauta cite doi-trei sectoristi care, de regula, nu gasesc nimic. Dupa care se intreaba de ce a durat atita ca sa fie ridicati si de ce aia care tuna impotriva lor la televizor sint unii care pina anul trecut nici nu le observau activitatea. Ca sa nu mai zici ca daca vreunul dintre baronii astia a avut, cindva, si inspiratia de-a construi niste adaposturi sociale, de-a cirpi un drum ori de-a crea niste cantine pentru sarmani, publicitatea e gata. Toate chestiile alea sint niste lucruri la care populatia vibreaza si pe care nici prim-ministrul, nici presedintele nu le-au facut. In contextul asta, toti aia purtati degeaba prin sectii de politie, amprentati si trimisi o noapte in arest, nu fac decit sa completeze circul electoral cu care vor unii sa cistige voturi. Ceea ce nu inseamna, neaparat, ca le vor cistiga, dupa cum nu inseamna nici ca arestatii nu devin, dintr-o data, eroi ai intimplarii. Cu atit mai mult cu cit, bagindu-i in aceeasi oala, diferentele dintre ei se reduc. Ce mai conteaza ca unul a furat miliarde, altul milioane, altul si mai putin. Baga-i intr-o oala cu unul care se bucura de simpatie populara, si i-ai limpezit pe toti.

Domnilor, sa fim seriosi! O suta de ani de Nietzsche interpretat si rastalmacit nu ne-au dus decit, asemenea gazetarului CTP, la instinctul de a vrea sa judecam si sa pedepsim. Dar daca tot o facem, sa cautam totusi distinctiile. Si sa nu condamnam inainte de-a proba. Faptul ca eu sint convins, astazi, ca Traian Basescu a furat pe rupte tot n-are sa ma faca tortionarul lui. La fel, n-am sa devin nici tortionarul altora care au furat si-au minarit, indiferent de convingerile mele. N-am sa devin pentru ca n-am timp de atita ura si pentru ca asta nu intra in responsabilitatea mea ca om. Intra in responsabilitatea unora care, pe linga aceasta provocare, mai intimpina una: aceea de-a incerca, indiferent de tentatii si amenintari, sa nu amestece politica cu justitia.

Next Page »

Blog at WordPress.com.