Blogul proletarului de tranzitie

February 28, 2014

Lupul singuratic (si sur)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:57 am

In politica se intimpla rareori sa existe lupi singuratici. De-a lungul timpului am vazut citiva si, invariabil, cazurile au fost hilare. Din nefericire. Liderii mici si partidele mici, aflate in formare ori gata formate dar incapabile sa-si atraga adepti, au stirnit mereu un soi de compasiune a populatiei. Compasiunea asta n-a fost insa niciodata susceptibila sa se transforme in voturi. Cu alte cuvinte, le intelegem durerea, dar nu ne putem solidariza cu ei. E riscant si, probabil, putin rusinos.

Faptul ca in politica, unde ideea centrala e asociatia, partidul, numarul, exista oameni care, in urma unor dizidente ori neintelegeri cu grupul se decid sa-si alcatuiasca un drum propriu e, dupa parerea mea, un caz de constiinta. Cu tot rezultatul care, adesea, nu e unul ideal. Atunci cind grupul intra in contradictie cu ideile proprii ale unui membru sau mai multora, respectivul poate lua fie masura dizidentei pe fata – ceea ce inseamna ruperea de partid, – fie cea a dizidentei subterane, care e un paleativ bun numai pentru mintea celui in cauza. In realitate, raminind mai departe, doar de dragul puterii si al functiilor viitoare, intr-un grup politic care nu te intelege si asculta, e un compromis major. Ai ajuns, deja, prin concesiile servile, sub nivelul celor care practica servilismul din vocatie. Ei nu isi pun probleme existentiale ca atare n-au nevoie sa-si insuseasca un comportament duplicitar. Cele mai mari probleme le ai tu, care ai constiinta, dar stai prost cu curajul.

Din cite observ, Calin Popescu Tariceanu, fost sef al partidului liberal, a facut, alaltaieri, gestul neasteptat al demisiei, ca atare si-a asumat dizidenta pe fata. Nu stiu daca si-a facut sau nu vreun calcul politic; daca da, e destul de probabil ca nu i-a iesit. Nimeni nu s-a solidarizat cu el, iar problema unei fracturi in partid e, deocamdata, in afara oricarei discutii. Sustinatorii din teritoriu i-au fost si ei anihilati, printr-o decizie subtila a sefului curent al partidului care le-a dat mina libera la intelegeri politice. Nu mai au, ca atare, motiv sa paraseasca partidul invocind intoleranta conducerii. Se pare ca nici parlamentarii pe care social-democratii mizau ca Tariceanu sa-i traga dupa sine nu dau semne ca ar face o astfel de optiune, drept pentru care omul e lipsit, in demersul sau, si de sprijinul Guvernului. Esec profesional pe linie, combinat cu un mare esec de imagine, pentru ca presa, mai ales cea afiliata pseudo-dreptei romanesti, i-a radiografiat gestul cu cea mai mare deriziune. Sint pline toate oficioasele prezidentiale de tot soiul de comentarii stupide si de giumbuslucuri verbale la adresa gestului. Oameni de tot soiul, politicieni, jurnalisti si cititori, privesc si se amuza copios la gestul de kamikaze al lui Tariceanu.

Ei, daca rid, vorba lui Camil Petrescu, atunci rid ca niste prosti. Mie, unul, C.P.T mi se pare primul politician care accede la independenta politica fara sa fie penibil. Chiar in tara asta, unde cei nesustinuti de partidele mari sint priviti cu mila, imi face impresia ca Tariceanu ar mai avea ceva de spus, cu posibilitati reale ca discursul lui sa conteze. Cine stie, poate o fi venit si in Romania, dupa douazeci si patru de ani de adeziune la masa paguboasa a cite unui partid, vremea solidarizarii cu lupii singuratici. In curind liberalii, care au actualmente la dispozitie circa 30, poate 35 la suta din electorat, vor avea nevoie de aliante. N-au sa le faca cu social-democratii, de care tocmai s-au despartit acum pe ritm de vorbe grele, si e de presupus c-au sa le faca cu dreapta prezidentiala, moment in care vor mai cistiga cincisprezece la suta cu pretul probabil al renuntarii la acelasi procentaj din sustinatorii anteriori. N-au sa treaca, cu alte cuvinte, de pragul de acum. Insa nemultumitii liberalilor, impreuna cu toti aceia satui de demagogia politicianista in genere, s-ar putea sa-si aminteasca atunci gestul de kamikaze al lui Calin Popescu Tariceanu si sa-i ofere omului suficient armament electoral ca sa poata determina cu succes sansele candidatilor care intra in turul doi. Sansa lui, daca exista una, apartine viitorului apropiat.

Pina la viitorul apropiat, deocamdata se ride. E ca in “Full metal jacket” unde, intr-adevar, iti vine sa rizi pina incepe sa curga singele. Dupa care nu mai esti capabil sa-ti amintesti de ce-ai ris. Aia inseamna, my friends, un film reusit.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: