Blogul proletarului de tranzitie

December 16, 2013

Postul sase sutare

Filed under: Idei personale — proletaru @ 2:28 am

Cititori fideli sau pasageri, va anunt ca iau o pauza pina dupa prima saptamina a lui Ianuarie. Evident, va stimez in continuare, va astept sa-mi vizitati blogul si in 2014, si, nu in ultimul rind, va urez sarbatori fericite si un an nou plin de succese!

Doamne-ajuta!

Advertisements

December 13, 2013

Epopeea gafelor

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:59 am

Se pare ca saptamina asta au iesit pe piata cel putin doua pasarele care, odata lansate in aer, s-au repezit spre destinatie ca specimenele din jocul “Angry Birds,” umflate si explozive. Gata, cu alte cuvinte, sa doboare tinte care de care mai felurite. Si tot la fel ca in jocul cu pricina, de distrus n-au distrus pasarelele astea decit structurile subtiri, de sticla si de teracota, ale precarei reforme guvernamentale. N-au reusit si nici nu vor reusi fara unele artificii importante (care si-n “Angry birds” costa destul de scump) sa distruga esenta raului cu care a venit aceasta reforma: ministrii incapabili, parlamentarii nesatui de jocuri de culise, duhoarea de fals care insoteste atit noile legi cit si ipocrizia cu care sint amendate, precum si actul de asa-zisa coabitare in virtutea careia atit presedintele cit si primul ministru isi bat joc de popor. P-astea, pasarelele suparate si extra-umflate nu le-au putut distruge cu nici un chip.

Chestia e ca ambele gafe sint de proportii. Una e a televiziunii de stat, mai precis a realizatorilor de emisiuni de la cel de-al treilea canal national, TVR 3. Acest canal a difuzat un colind clasic romanesc care, poate mai mult decit in cazul altor cintari de genul respectiv, exprima o frusta intoleranta fata de “jidovii” care au grabit sfirsitul lui Hristos. Cea de-a doua gafa apartine ministrului culturii, Daniel Barbu, care, uluit de sumele alocate de Guvern pentru educarea populatiei in scopul prevenirii SIDA, a exclamat ca astea se puteau folosi mult mai judicios in reprezentarea lui Shakespeare intrucit “nu sintem in Africa.” Ergo, Ministerul Culturii ar da o mult mai mare utilitate fondurilor respective, care si-ar justifica destinatia numai daca am trai in mijlocul unei natiuni complet ignorante si inapoiate.

In legatura cu ambele, au existat reactii cu duiumul si reactiile, in sine, mi se par justificate. E vorba de niste lucruri care puteau fi, altminteri, prevenite ori controlate. Insa, pe de alta parte, mi se par exagerate motivatiile comentariilor. Dezbaterile ce au gravitat in jurul primei gafe au avut ca obiect “antisemitismul” aratat de TVR 3 si de realizatori. Dezbaterile care au atins a doua gafa au avut ca obiect “lipsa de umanitate” a ministrului Barbu. Ori, dupa parerea mea, nu e vorba nici de una, nici de alta.

Pe scurt, daca vrei sa scoti in evidenta antisemitismul redactiei unui post de televiziune care a difuzat o colinda ce lezeaza personalitatea poporului evreu, trebuie sa mergi cu logica mai departe. Trebuie sa scoti in evidenta antisemitismul celor care intoneaza respectivul colind, de vreme ce au ales anume colindul in sine, si nu pe un altul, dupa care trebuie sa arati si cit de antisemiti au fost autorii anonimi ai colindului. Mergind pe firul ideii, o sa fie o joaca de copii sa demonstrezi ca traditiile intregului popor roman sint antisemite si ca, in realitate, intregul Occident trebuie sa ne priveasca cu circumspectie. N-are rost sa te opresti la citiva oameni carora sa le si tragi o amenda. Daca vrei sa tai raul de la radacina trebuie sa mergi pina in pinzele albe, nu? E drept ca locul in care te opresti poate fi, adesea, o culme a absurdului. Insa, daca vrea cineva cu tot dinadinsul sa ne scoata de antisemiti, nu cred ca are dreptul sa se opreasca la un cintec.

La fel, in cazul ministrului Barbu, care s-a vazut, probabil, cu un buget de nimic intr-o tara in care exista, probabil, trei-patru milioane de intelectuali si vreo cincizeci de mii de bolnavi de SIDA, situatia releva de o simplu binom statistic. Sigur, exista o parte umanitara a povestii, dar partea respectiva nu vine din unghiul din care avem impresia ca vine. Programul respectiv, ala cu fondurile multe, era, din cite am inteles, un program de preventie a SIDA. Adica niste domni si doamne, inzestrati cu pliante si cu multe cunostinte medicale, se prezinta in diverse locuri din tara, unde conduc o campanie de informare. Partea umanitara tine, in cazul asta, de sistemul medical, ala care ii trateaza pe cei deja bolnavi. In esenta, nu stiu ca ministrul Barbu sa fi spus ca bugetul sanatatii e prea mare in detrimentul culturii. A spus ca e mai mare in raport cu un program de prevenire, ori titlul ala, chiar daca ascunde multe, inca nu implica si suferinta reala. Doar pe cea teoretica.

E drept ca felul in care a fost prezentata emisiunea respectiva si felul in care Daniel Barbu s-a exprimat presupuneau ajustari. Ajustari, pina la eliminarea integrala a textelor cu pricina. Si pentru ca gafele astea au fost, totusi, enuntate, e bine sa fie si criticate cum se cuvine. Insa nu denaturate. Denaturarea are loc de prea multe ori in societatea romaneasca pentru a ne mai putea permite s-o perpetuam. In prezenta ei constanta, aproape orice simt al nostru e atrofiat. Aproape orice gind al nostru nu-si gaseste un context limpede. Aproape orice cautare a noastra nu mai are in vedere decit un raspuns comod.

Si nu adevarul.

December 10, 2013

Dorinta de dictatura

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:13 am

Angajat, deunazi, intr-o disputa politica foarte activa, ma gindeam ce concluzie s-ar putea trage dintr-o atare discutie care, pe linga ca nu are nici o constructivitate, consuma si o mare cantitate de energie. In mod normal, nici una. Cu toate astea, intre timp am ajuns sa cred ca impresia respectiva, ca nici o concluzie n-ar putea aparea dupa o asemenea risipa de idei si de neuroni, e gresita. O concluzie exista: noi, esticii, favorizam, prin modul nostru de a face politica, dictatura. Chiar daca nu sintem in mod neaparat afiliati strategiilor unui partid extremist, sintem afiliati totusi extremelor gindirii.

Ce vreau sa spun cu asta? Ca in Est, toleranta pe care oamenii o manifesta de obicei in fapte, nu se manifesta si in gindire. In faptele noastre aparem ceva mai disciplinati, mai inclinati catre pacienţă. Putem munci (cum s-a si intimplat deja) zeci de ani intr-un business neproductiv sau perdant. Putem investi mii de ore de munca intr-un esafodaj tehnic absolut neperformant. O facem sisific, cunoscind exact futilitatea tintei si friabilitatea produsului finit. Ei, in gindire e invers. Conceptiile noastre politice se fundamenteaza pe adversitate si opereaza prin a o extinde la maximum. Pornim de la detestarea unui politician dupa care ne extindem optiunea si asupra partidului din care face parte, precum si a celor din jurul lui. Nu-l vrem doar prabusit politic, ci mort ori in detentie, condamnat la ani grei de puscarie. Umilirea lui publica ni se pare un succes personal. Adesea vedem in “punerea la punct” a unui politician detestat una din putinele ratiuni pentru a merge mai departe cu propria noastra activitate. Faptul ca respectivul e pe cale sa-si piarda functia e ca un balsam pe sufletul nostru, altminteri ranit de insasi prezenta respectivului in structurile puterii. Putem face politica ceasuri intregi, si ceasuri intregi putem enumera argumentele pentru care un politician ar merita sa fie eliminat definitiv de pe esichierul vietii publice.

Cum asa stau lucrurile cu cei mai multi dintre noi, este firesc ca libertatea de opinie, la fel ca pluripartidismul, sa nu functioneze in ceea ce ne priveste decit teoretic. Da, in esenta e bine ca avem mai multe partide, dar ce, cutare e partid? Cutare e o simpla adunatura de tilhari si ticalosi. Decit asa, mai bine lipsa. Dupa guvernarea defectuoasa a cite unei formatiuni politice, nu putini vor fi oamenii care au sa va raspunda, eventual intrebati, ca odata venita Opozitia la putere, ei se pot lipsi cu totul de contrariul ei. Daca vin, cu alte cuvinte, la putere cei sustinuti direct sau indirect de catre massa chestionata, cei mai multi dintre reprezentantii acesteia vor declara cu onestitate ca prefera eliminarea totala a alternativei deja compromise. Domnule, sa nu mai fie partide, daca e p-asa! Sa ramina ai nostri si sa faca cum or sti, numai sa scoata tara din impasul in care au adus-o aia. Decit aia, mai bine astia. Structura contrara politic nu mai e de acceptat, nici macar teoretic. Caragialian, dar practic.

Faptul ca in Vest pot coexista mai multe partide tine, cum am mai spus-o si in alt rind, de faptul ca perindarea lor in structurile puterii nu poate schimba in mod esential viata cetatenilor unei tari. Legile sint cam tot aceleasi, obligatiile si drepturile cam tot aceleasi, taxele cam tot alea si ele. In Romania, fiecare partid care se succede la putere face ca viata sa functioneze mai bine sau mai prost pentru anumite segmente ale populatiei, dupa caz. Si cazurile variaza: azi o pot musca intelectualii, miine palmasii – dar uneori imparteala e alta: o poate sfecli patronatul, sau o poate sfecli bugetarul. Uneori ONG-urilor le e mai bine decit corporatiilor, alteori crapa firme masive si se lanseaza, din neant catre stele, firmele fantoma. Totul la discretia acelei succesiuni a guvernelor care, oriunde in Vest, n-ar putea avea asemenea efecte.

O sa-mi spuneti: daca am ajuns sa justificam si dictatura, inseamna ca avem o problema. Eh, avem noi mai multe, asta e numai una din ele. Pina si eu am problema asta, oricita viziune liberala mi-as pretinde. Cred ca multora ni se trage dintr-o comparatie neaosa, inconstienta si absolut incorecta politic (dar, pentru asta, tot in picioare): una e sa zici dictatura in, stiu si eu, Chile, Argentina, Cambogdia ori Coreea, si alta e sa zici dictatura in Romania. Chiar daca…

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.