Blogul proletarului de tranzitie

November 30, 2013

The Walmart Revolution

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:05 am

Cine a vazut zilele astea pe Youtube inregistrarile din anumite orase americane dinaintea magazinelor care si-au dimiuat preturile cu ocazia “zilei cumparatorului” (Black Friday), a putut sa-si dea seama pentru a “n”-a oara de citeva lucruri. Romanii au putut sa-si dea seama ca nu sint singuri in incercarea lor de-a se ucide intre ei pentru a pune mina pe cit mai multe tigai in “Penny Market.” Sint secondati de cea mai libera si civilizata natiune din cite exista. Iar filosofii de pe mapamond au putut sa-si reconfirme ca civilizatia este un mediu artificial si ca pina si in cele mai avansate societati, de vreme ce de fiecare data cind ii este in joc interesul, lumea face apel la instinct. Edificator mi se pare in acest sens un videoclip reprezentind o bresa creata in cordonul de securitate care trebuia sa previna, pina la o anumita ora, intrarea publicului intr-unul din magazinele din reteaua “Walmart.” Cind cineva a profitat de bresa respectiva pentru a o zbughi inauntru, tot restul lumii care astepta relativ cuminte deschiderea magazinului a inceput sa progreseze furtunos catre intrare.

Interesant este intervalul de timp in care procesul care a avut loc: in prima faza cei care au alegat inauntru au fost citiva dintre clientii pe care i-as numi ceva mai neastimparati; tineri, zgomotosi, evident nerabdatori. Altii i-au urmat. De data aceasta virsta nu mai era un reper relevant; era vorba de populatie adulta de toate virstele. Dupa astia au navalit inauntru gospodinele. Femei in toate firea, subtiri ori supraponderale, luau cu asalt blocadele metalice pe care le escaladau ori incercau sa le rastoarne. In circa doua minute aproape toata lumea se calca in picioare, alergind catre intrare. Evident, n-am sa aduc in discutie produsele pentru care a avut loc lupta, caci in afara citorva oferte cu adevarat tentante, restul erau mizilicuri la pret semi-redus. N-am sa aduc, cu alte cuvinte, in discutie aspectul “tehnic” al afacerii. Numai desfasurarea ei.

In aceasta desfasurare avem de-a face cu un om al carui instinct ii dicteaza, la vederea oportunitatii, sa comita o infractiune – sigur, nu una grava, dar cu toate acestea o infractiune – si cu o multitudine de oameni care il urmeaza. Motivele sint multe, insa nu ele conteaza intr-o asemenea imprejurare, pentru ca nimeni nu sta in mijlocul luptei sa-si judece amplasamentul psihologic. In mijlocul evenimentelor omul actioneaza, si intotdeauna o face potrivit firii sale. Asta explica – la fel de bine in cazul magazinului cu pricina ca in cazul oricarei miscari de mase – actul de razvratire impotriva sistemului si miscarea generalizata intr-un singur sens. Tot asta explica cit de aproape sintem, in fiecare moment, de anarhie. Tot ceea ce e nevoie pentru a o declansa e o ocazie pentru a aduna masele si o bresa in sistem. Restul se petrece de la sine.

Exista o sumedenie de rigori morale pe care societatea ni le dicteaza de sute de ani. Rabdarea este una din ele; politetea vizavi de ceilalti o alta. Cheia de bolta a oricarei teorii sociale e abtinerea de la a da friu liber impulsurilor primare. Iar mostenirea etica nu e de ieri, de azi; e antica. Majoritatea popoarelor civilizate tineau ca lucrurile sa se petreaca conform unei anumite etichete si nu altfel, drept pentru care au facut tot posibilul pentru a intretine obiceiul respectiv. Si totusi, pentru ca lumea nu este in ea insasi un mediu ordonat, istoria a cunoscut destule rabaturi de la civilizatie, survenind chiar dupa niste epoci in care aveai senzatia ca civilizatia e la apogeu. Incendierea bibliotecii din Alexandria, invaziile barbare, inchizitia, lagarele de concentrare sint tot atitea repere ale instinctelor pure, indiferent de motivatii si cauze, indiferent de conjugarea imprejurarilor fizice in mijlocul carora s-au petrecut lucrurile, indiferent de explicatia istorica a acestora. Multimea e un fenomen la fel de interesant si de teribil precum traznetul; e, de cele mai multe ori, inofensiva, in ciuda anvergurii sale. E nociva numai atunci cind i se ofera un mediu pentru manifestarea instinctului. O portita. Atunci, pret de citeva minute, e de neoprit. De neoprit, pentru un interval scurt de timp. Intervalul salbatic. Adica pina cind locul instinctului e luat de judecata, de spaima de represiune, de termenii contractului social.

De educatie.

Advertisements

November 26, 2013

Pe termen scurt

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:42 am

Cei mai multi posesori de avere din Romania pot incepe un discurs sincer despre cum si-au facut averea prin cuvintele: “am facut x milioane pe vremea cutarui presedinte ori guvern.” La fel si oamenii care, fara sa aiba o avere insemnata, se lauda cu un cistig apreciabil, vor vorbi despre trecutul lor financiar in termenii urmatori: “cel mai mult am cistigat in timpul guvernarii cutare.” Aproape fiecare om care s-a confruntat cu vreun boom in materie de finante va putea oricind sa indice cu precizie sub ce auspicii politice a debutat acesta. Nu e nici un secret si stie toata lumea ca in Romania nu exista nici un business care sa nu mearga mina-n mina cu o anume echipa politica si cu un anume regim. Aici afacerile de stat isi gasesc reflectarea in tranzactiile din domeniul privat mai degraba decit in viata cetatenilor. Nu am nici un motiv sa ma indoiesc ca de acum incolo va fi altfel.

In America, de pilda, lucrurile stau diferit. E drept ca si aici se fac afaceri cu statul, dar se cistiga bine si din afacerile care angajeaza exclusiv domeniul privat. Se cistiga si din idei, si din patente, si din inovatii. E birocratie multa si, e drept, adesea mori cu ideile in brate. Cu toate astea, exista si sansa sa o scoti la capat. Odata ce iti ridici nivelul material, asertiunea e diferita. N-o sa spui ca ai cistigat bine pe vremea lui Clinton, a lui Bush ori a lui Obama, pentru ca n-o sa ai nici macar senzatia ca a depins ceva de astia si de politica lor. E mare lucru, totusi, ca cineva nou, sustinut de un alt partid decit cel care-a condus pina intr-un anume moment, sa vina la putere si sa nu se schimbe nimic in viata publica in afara, eventual, de citeva taxe si accize. De zeci de ani politica interna a americanilor e aceeasi. N-a venit inca nimeni sa dea afara mai multi doctori, mai multi profesori ori lucratori in industrie decit predecesorul sau. Nici sa angajeze. Cine s-a descurcat, s-a descurcat indiferent de lider.

O sa mi se spuna ca si romanii au trait o vreme in care nu s-a schimbat nimic in viata lor, ani dupa ani. In care nu s-a cistigat si nu s-a pierdut. Redutabila epoca a comunismului. Numai ca nu e adevarat. Si comunistii au fost diferiti, si politicile aplicate au fost diferite de la o guvernare la alta. Strategia lui Groza a fost mai primitiva decit a lui Dej. Optica lui Dej n-a mai avut-o Ceausescu. Ceausescul anilor ’70 a fost departe de Ceausescul anilor ’80. Chestiunea se pune la fel si in ceea ce priveste afacerile. Nu stiu daca sinteti in tema, dar si comunistii au avut milionarii lor. In anii ’50, haosul colectivismului si al foamei, gaseai milionari reali in persoana ciobanilor si a celor care faceau tranzactii cu animale. In anii ’60, milionarii Romaniei erau gestionarii de consignatii care faceau trafic cu obiecte de arta. Anii ’70 au apartinut afacerilor cu alcool si cu produse agriculturale. Anii ’80 au marcat ghesefturile facute de sefii de aprozare si alimentare ori de traficantii de combustibil. Anii ’90, ai socialismului postdecembrist, au imbogatit spectrul afacerilor: predilectie au avut investitorii pentru luarea in proprietate a terenurilor si a padurilor, pentru cumpararea si vinzarea de bunuri imobiliare, pentru intermedierea angajarilor in strainatate. Iar in noul mileniu, milionarii s-au ales dintre smecherii noilor tehnologii care au imbinat exploatarea tentatiilor cu furtul clasic: companiile de comunicatii cu acoperire minimala, asfaltatorii lipsiti de vehicule de asfaltare si constructorii de cladiri subtiri si problematice. Asta cind, pur si simplu, oamenii n-au devenit milionari direct din numirea pe o functie de raspundere in sectorul industrial, fara sa mai faca vreo afacere.

Care e, prin urmare, morala? Morala e ca o tara care-si schimba mereu strategia de guvernare, afectind in mod direct viata cetatenilor ei, nu poate avea pretentia la afaceri durabile ori cinstite. Durabile nu pot fi, intrucit exista mereu sansa ca ele sa nu supravietuiasca mai mult de un mandat, iar cinstite nu pot fi, pentru ca toate alea cinstite au nevoie de durata pentru a se dezvolta natural. Prin urmare, de fiecare data cind se intimpla sa dea un investitor din strainatate pe la noi, e cazul sa-l intrebam din prima daca intelege conceptul de “tun” si daca e pregatit sa-l aplice. Daca nu-l intelege, afacerea lui, altminteri de succes oriunde altundeva, va inregistra primul esec.

Romania nu e tara temerarilor persistenti. Nu e tara lui Odiseu. E tara lui Paris, care azi o prinde pe Elena, miine o lasa gravida si poimiine-i ia alocatia de la gura copiilor.

November 24, 2013

Niste mitinguri

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:14 am

La inceputul lunii noiembrie, anul curent, in capitala republicii Moldova s-au strins mai multe zeci de mii de oameni sa sustina aderarea tarii la Uniunea Europeana. Ieri, in contrapartida, a “aruncat” si partidul comunist local pe undeva pe la vreo zece-cincisprezece mii de oameni in strada. De data asta protestatarii scandau lozinci impotriva aflilierii la UE si pretindeau stringerea relatiilor cu Rusia care e gata sa ofere, in schimb, tehnologie, alimente si energie ieftina. Voronin, seful partidului comunist, a denuntat, pentru a “n”-a oara, conspiratiile internationale menite sa reduca Moldova la un regim de definitiva dependenta fata de Fondul Monetar. Evident ca si in oferta sustinuta de el independenta Moldovei ar fi tot un mit, odata amplasata sub tutela Rusiei. Indiferent cum primvesti lucrurile, e limpede ca Moldova traieste actualmente o situatie dilematica in care nici o optiune nu poate fi aleasa fara destule consecinte dramatice. Ca romani care deja ne-am facut optiunile si ne traim drama, sintem in masura sa acreditam oricind validitatea asertiunii dinainte.

Cele mai interesante lucruri le-am remarcat insa urmarind reportajele asupra mitingurilor moldovenesti. Si ma refer la ambele cazuri. Se merge cu copiii; se merge cu lozinci bine intocmite, facute la tipografie si la imprimerii; mitingurile sint, sau cel putin par, non-violente – ca un soi de reuniuni in care mai multe grupuri de cunoscuti se asociaza pentru a marsalui impreuna. Se poarta, cu mindrie, drapele. Daca va uitati la dispunerea drapelelor in multimi, o sa vedeti si felul in care a fost organizat totul. Drapelele nu sint unul linga altul; nici afisele. Totul e ordonat si simetric. Daca n-ar fi unele icoane purtate ici si colo de cite cineva (la care miting credeti? paradoxal, tocmai la cel sustinut de comunistii lui Voronin!) procesiunile mi s-ar parea identice cu acele mitinguri la care am participat, ca pionier, in Romania socialista. Sistemul rusofon al mitingurilor-defilari, bine pus la punct, in care cetatenii sint organizati si in care sint reprezentate ordonat originile geografice si sociale ale manifestantilor, e viu. Indiferent ce senzatie aveati , e viu si e prezent la nici o aruncatura de bat de noi.

Ma credeti sau nu, am resimtit o anume mindrie privindu-i pe moldoveni in strada. Mindrie, cu toata tristetea faptului ca Romania nu are o asemenea societate civila si ca, indiferent in numele carei cauze se face manifestatia, la noi nu se vor aduna decit citeva sute de insi, cel mult citeva mii. Spun ca mi se pare un obiect de mindrie faptul ca undeva, nu prea departe, exista niste cetateni care vorbesc limba romana si care se mai pot, in secolul 21, organiza in numar mare pentru a sustine o idee. Puteti sa ma numiti retrograd, puteti sa-mi spuneti nostalgic, puteti sa incercati sa-mi demonstrati ca e vorba despre indivizi platiti, adusi cu autobuzele, manipulati de structurile puterii, ignoranti si ignorabili, e greu sa-mi reprim sentimentul. Sigur, e probabil ca manifestatiile respective sint inutile. E probabil ca oamenii din strada nu conteaza. Sint sigur ca si in Moldova, ca si in Romania, politicienii fie se vor intelege, fie sa vor lupta intre ei iar cei care vor cistiga vor face, oricum, ceea ce doresc. Dar manifestarea in sine, unitatea, strada…

Cum zicea Nae Ionescu: “Voua nu va place strada ?”

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.