Blogul proletarului de tranzitie

October 30, 2013

De educatione

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:30 pm

Am un amic caruia-i citesc din cind in cind blogul si cu care ma lupt “in idei.” Nu destul de des, numai uneori, cind am chef de scris, cu toate ca ocazii ar fi destule. Omul e un idealist politic – era sa zic “ciudat”, insa tocmai mi-a venit in minte ca orice idealist politic e oricum o persoana ciudata. Adica sa vezi bine cine sint oamenii, cum se deruleaza argumentatia liderilor, cum esti condus, si totusi sa faci partizanat atit pentru oameni cit si pentru idei, e semn ca ori ai o frustrare pe care incerci s-o rezolvi, ori ai prea mult timp liber. Si, nestiind ce sa faci cu el, te apuci si iei citeva elemente disparate din lumea reala cu care iti construiesti, incet-incet, o lume aparte, in care traiesti bine-mersi, indiferent ce se petrece in jurul tau.

Ultima disputa a fost pe tema educatiei. Amicul era suparat ca o gasca (imensa, ce-i drept) de romani needucati i-a adus pe “astia” la putere. Asta am mai auzit-o si la alti indivizi, in speta un consilier prezidential si un tip cu privirea fixa care abereaza la miez de noapte pe B1TV. I-am spus omului ca afirmatia respectiva e incorecta. Nu pentru ca e deranjanta, nu pentru ca arunca un intreg segment al societatii in deriziune, ci in primul rind pentru ca e incorecta din punct de vedere logic. Pentru ca 1. Nu pot fi toti needucati. 2. Nu trebuie sa fii neaparat educat ca sa stii daca iti merge bine sau nu sub un anume guvern. 3. In mod necesar, unii din “needucatii” de acum au fost “educati” la votul din 2008, dupa care s-au razgindit pe parcurs. Conform enuntului dat de amicul meu, acestia si-au pierdut educatia pe drum, ceea ce nu cred ca e posibil decit in cazul unor boli de nervi. 4. Faptul ca cineva are cunostinte din cutare si cutare domeniu, faptul ca respectivul e peste medie in ceea ce priveste virtutile intelectuale, nu se transpune cu necesitate intr-o viziune politica rezonabila. A se studia, ma rog, cazurile Eliade si Cioran, ori, daca nu vrem sa punem optiunea politica in conjunctie cu umorile tineretii, cazurile Heidegger, Pound, Hamsun, Wells, s.a.m.d. Ergo, ce-are a face votul cu educatia?

Omul a avut si el un contra-argument. Germanii, evident educati, au votat Merkel. Pentru ca educatia inseamna, pina la urma, a intelege pe ce lume traiesti si ce masuri trebuie sa iei ca sa-ti prezervi viitorul. Marturisesc ca nici raspunsul asta nu mi-a fost pe plac. Daca e sa pui problema asa, definitia educatiei devine mult prea larga. Si votul o operatiune mult prea tehnica. Daca in Romania n-ai la dispozitie o Merkel, cum faci sa votezi totusi in asemenea fel incit sa-ti prezervi viitorul? Cum faci sa alegi pe cineva care sa fie, totusi, o garantie pentru emanciparea ta sociala, de vreme ce optiunile sint limitate si, de ce sa n-o spunem, nu tocmai dezirabile. Mai departe, daca educatia ar inseamna intelegerea lumii si n-ar fi pusa, in primul rind, in legatura cu cunostintele generale dobindite in scoala, am avea o sumedenie de analfabeti pe care ar trebui sa-i consideram educati pentru ca au inteles “cum merg lucrurile.” Educatia ar fi sinonimul descurcarelii, al invirtelii, al inteligentei practice. Putem, de dragul unei argumentari politice, sa intindem coarda chiar in asemenea hal? Putem, ca sa aparam un partid si un om care nu merita o asemenea aparare, sa dam un sut in cur logicii si dictionarelor?

De citeva ori discutia a cazut in plin absurd. De-a lungul ei am avut, in citeva rinduri, impresia ca sint jignit in mod direct. Tot astfel am fost foarte aproape de a-mi jigni si eu interlocutorul. Nici acum nu stiu daca multe dintre cele spuse n-au pornit, inconstient, din resortul invectivei. Dar am sentimentul ca am derulat lucrurile cu calm si intelegere. Daca m-as fi enervat, fara indoiala ca as fi ratat sensul bun al acestei dispute. Pentru ca, indiferent cita suparare si cita fortare a sensurilor cuvintelor s-o fi strecurat aici, nu trebuie sa-i negam discutiei si un sens pozitiv. Ea exista, in fond, ca incercare de salvare a doua fiinte care si-au pierdut reperele normalitatii.

In acest context, adevarul e secundar. Mai important e cuvintul.

Advertisements

October 27, 2013

Sunday bloody Sunday

Filed under: Idei personale — proletaru @ 11:10 pm

Vi s-a intimplat vreodata sa stati lejer intr-un vagon de metrou, citind ceva, si dintr-o data sa va dea singele pe nas? Mie mi s-a intimplat deunazi, dupa o stare febrila pe care am reprimat-o cu citeva aspirine. Sa va zic cum e.

Intotdeauna in astfel de momente, daca poti trece putin peste deranjamentul momentului si examina reactiile celorlalti, o sa faci constatari din cele mai interesante. Prima reactie, aproape universala, e de repulsie. Lumea are un gest de dezgust, sau, in cel mai bun caz, de “hai, domne, lasa-ne cu astea!” Sau “give me a break”, de la caz la caz, de la tara la tara. A doua reactie e de curiozitate; majoritatea alora care s-au incruntat la tine inainte sint totusi interesati daca mai traiesti si, eventual, daca nu ti-au explodat plaminii. Nu e compasiune ci pur interes. Esti un exemplar in suferinta a carui priveliste suscita judecati comparative care-l fac pe individ sa se simta bine (stiti voi, de genul “bine ca nu-s in locul lui!”) Chiar si cei dezgustati profund tot te cerceteaza printre gene ori printre degetele rasfirate. Ai devenit, evident, un punct de atractie.

Cel de-al treilea rind de reactii e dictat in totalitate de bunul simt al individului. Unii te examineaza atent si daca se conving ca nu faci nimic interesant (nu te panichezi, nu te agiti, probabil nici nu risipesti suficient singe incit sa devii un caz extrem) se reintorc la preocuparile dinainte. Devin, cum s-ar spune, indiferenti. Altii se simt constrinsi sa te intrebe daca n-ai nevoie de ajutor. Astia – dar nu toti! – sint bine-crescutii. La unii poate nu e buna-crestere, ci chiar un resort intim asemanator empatiei. La altii e pur interes; fie vor sa intre in vorba cu tine si sa afle de ce suferi, fie vor sa-si dea importanta ca au intervenit intru ameliorarea situatiei. Nu stiu daca, efectiv, sint multe de facut in imprejurarea respectiva. Dar intrebarea vine, invariabil. Si, de ce sa n-o recunoastem, parca te face si pe tine sa te simti ceva mai bine. Nu mai esti singur. Pentru ca sa te simti mai bine ajunge si un simulacru de solidaritate. Toate singuratatile din lume cauta, constient sau nu, sa se vindece de ele insele.

Una peste alta, ajungi in statie si cobori. Cu nasul pe sus, evident. In urma ta se deruleaza un al patrulea rind de reactii. Astea, deja, variaza de la un popor la altul. Aici nu mai e angajata umanitatea in genere, ci rasa. Imi imaginez, ca atare, ca in Est reactia numarul patru e mai animata, mai variata, mai antrenanta. In America e mai plata. E vorba de discutiile care incep in urma ta. Unele sint compatimitoare altele, fireste, critice. Ai murdarit podeaua, ai speriat lumea. Ai tulburat un echilibru despre care n-aveai idee ca exista inainte. Dar lumea e convinsa ca exista. Iar tu, mergind, te intrebi in mintea ta: daca acest mitic echilibru exista, unde dracu o fi stind, domnule? Ca nu e usor de interceptat. Unde o fi si cam cu ce pret l-ai putea importa si tu, macar pentru o zi, macar pentru o dupa-amiaza? Macar pentru o iluminare, macar pentru un voiaj initiatic.

Cu trenul.

October 25, 2013

Politica bruta

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:38 pm

Cind auzi ca fostul campion la box, categoria grea, Vitali Klitschko isi anunta candidatura pentru postul de presedinte al Ucrainei in vederea alegerilor viitoare, parca iti si imaginezi cum ucrainienii vor da buluc la urne pentru a sustine un boxer autohton impotriva judokanului rus Putin. Pentru ca si politica ajunge, la un moment dat, sa fie judecata in termeni de forta. Si oamenii se simt reconfortati la gindul ca, desi numele tarii lor nu e foarte semnificativ pe piata mondiala, aceasta are totusi un reprezentant care degaja forta bruta pe oriunde calca. Ca, probabil, Klitschko nu va avea inteligenta ori subtilitatile lui Putin nu mai are importanta. Majoritatea presedintilor din Est, in genere, n-au subtilitati. Aia care le aveau (gen Havel) n-au supravietuit mult in post. Orisicit, politica nu e un joc al elegantei.

Personal, am o mare rezerva vizavi de viitorul diplomatic al Europei. Si cind zic “diplomatic” ma refer chiar la diplomatie ad litteram. Nu-i am in minte numai pe atletii care populeaza functiile de conducere din Est (si Nikolic, al Serbiei, mi se pare ca e fost sportiv) cit, in genere, faptul ca economiile dezechilibrate nu aduc niciodata la putere oameni a caror atu sint tratativele si diplomatia. Cazul Rusiei post-91 va deveni, in curind, aplicabil si restului Europei, oricit de civilizata ar fi ea. Deja o mare parte a opiniei publice din Germania resimte ca pe o infringere faptul ca Angela Merkel inca poarta manusi in gestionarea tensiunilor dintre nemti si americani. In fond s-a dovedit, cu hirtii in regula, ca ultimii i-au spionat pe primii cam la toate nivelele, nu mai lipseau decit camerele video amplasate prin bai si budoare. Natiunea germana e sastisita de libertatile luate de partenerul NATO si cere satisfactie, insa nu suficient de categoric. Merkel nu e o “doamna de fier”; aliajul din care e construita nu se preteaza la presiuni mari. A trebuit sa treaca primul deceniu al mileniului trei pentru ca lumea sa-si poata aminti cu un soi de nostalgie de tensiunile anilor ’80-’90, asemanatoare unei vacante atunci cind sint puse in balanta cu complicatiile de azi.

Cred, sincer, ca pentru vremurile care vin, potentialii presedinti ai Romaniei s-ar putea sa nu fie echipati cu ce trebuie. Asta atita vreme cit angajati in aceasta cursa sint aia pe care-i stim deja. Drept pentru care nu ma pot abtine de la o sugestie: ia cautati, domnule, un luptator! Un samurai, un ninja, sau macar un sumo-ist. Unul cu cel putin citeva oase rupte la activ. Vaporenii nu se pun, ca astia nu se bat niciodata suta la suta treji. Daca nu ma credeti, cautati si-n “Toate pinzele sus!”

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.