Blogul proletarului de tranzitie

September 29, 2013

Arsinel vs. The Young Generation

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:02 am

Citeam ieri scrisoarea deschisa a unui actor din generatia ceva mai recenta (adica ceva mai tinar decit mine), si anume Mihai Bendeac, catre Alexandru Arsinel, unul din ultimii reprezentanti in viata ai tipului de actor de comedie specific Romaniei anilor ’70-’80. Bine, scrisoarea e “deschisa” in sensul modern al termenului, adica a fost postata pe contul de Facebook al actorului si a generat, in doua zile, tot soiul de dezbateri aprinse. Continutul nu e dintre cele mai cuminti: Arsinel, recent trecut printr-un transplant de rinichi, e acuzat atit de sforarii in ceea ce priveste transplantul (a luat rinichiul “peste rind”), cit si de obstructionarea tinerelor talente atit in interiorul teatrului pe care il conduce, cit si in ceea ce priveste prezenta la show-urile televizate. Dintr-una din frazele cheie ale furioasei misive reiese, de altfel, ca tipul l-ar vrea mort pe Arsinel, chestiune care ar repune pe fagas o seama de nedreptati din lumea showbiz-ului romanesc. Scurt si cuprinzator.

Ca om care si-a incercat degetul in apele artelor (sau, ma rog, al literaturii), cunosc foarte bine faptul ca in Romania e imposibil sa te consacri din punct de vedere artistic fara sa treci peste niste obstacole gigantice. Nu-ti da nimeni contracte, nu-ti da nimeni spatiu, nu-ti da nimeni bani si, la urma urmei, nu te baga nici dracu in seama daca nu ai niste recomandari puternice. Meritocratia e zero si e probabil ca asa va si ramine, pentru ca mentalitatea romaneasca nu e propice meritocratiei. Ca factorul de decizie e generatia pre-revolutionara sau post-revolutionara, tot aia e. Nimeni nu zice: hai sa-i dau o sansa anonimului astuia! – toti zic: lasa-l, domne, sa munceasca, sa plece de la zero, sa se ridice cum o putea! In secret, toti au sentimentul ca nu e nimeni mai bun decit ei; ca nimeni n-are mai curind dreptul sa acceada la un loc pe piedestalul artelor si ca tot restul celor care activeaza in domeniul respectiv sint baieti de mingi.

Chestia e ca, si in conditiile in care am aceasta convingere privind ierarhia artelor in Romania, mi-e greu sa-mi imaginez ca aversiunea mea ar putea capata un chip fizic. Cind spun: “urasc sistemul”, mi-e greu sa pun un chip indaratul lui, catre care sa convearga aceasta ura. Pina si politicienilor pe care-i antipatizez le gasesc o circumstanta atenuanta: si-au pierdut umanitatea. In lupta pentru putere, umanitatea se pierde si e imposibil de regasit dupa aceea in alta forma decit una fragmentara. Nu cred, de aceea, ca e nici bine, nici util sa urasc pe cineva in chip personal; sa responsabilizez pe cineva anume pentru un esec de care ar putea raspunde destui si diversi factori.

Lui Mihai Bendeac ii sta in git Arsinel si, prin el, intreaga pleiada de artisti care au facut spectacol in trecut. Glumele lor el le numeste “glume rasuflate”, prezenta lor scenica o vede ca pe aceea a unor epave. Manifestul lui e similar celui rostit, cam la echivalentul virstei sale, de catre Emil Cioran la adresa “gerontocratilor” care nu-l lasau sa respire liber. N-am nici o problema cu atari manifestari ale tineretii: e bine ca ele sa existe. Cu doua distinctii.

Distinctiile sint urmatoarele: in orice moment de cumpana al artei, exista riscul ca ea sa devieze catre non-arta. Orice criza a gindirii artistice o poate impinge in platitudine. In asemenea conditii, ai nevoie de un reper de la care sa pornesti pentru a mentine arta vie. Astazi, cind sitcomul trece drept comedie, cind muzica “etno” a devenit un gen de succes, cind pictura tinde sa devina o prestidigitatie electronica, e greu stabilesti ce e artistic si ce e kitsch. Placerea consumatorului nu mai e, singura, in masura sa stabileasca ce anume inalta intelectul si ce anume inalta numai simturile. Ti-e necesar sa privesti undeva, in trecut, si sa faci o distinctie; sa stabilesti in ce masura ceea ce facea cutare era superior contemporanilor sai si, eventual, si contemporanilor tai. Dupa care sa vrei sa faci lucrul respectiv mai bine. In acest context Alexandru Arsinel, actor bun sau rau, e un reper pentru momentul in care teatrul comic romanesc era functional. E recomandabil, fie ca-l placi, fie ca nu, sa-l iei in calcul atunci cind scrii despre istoria comediei romanesti. Si asta nu e putin lucru, mai ales intr-o tara unde arta si o mare parte din artistii momentului sint cel putin questionabili.

A doua si ultima distinctie e de finete: Cioran insusi recunoaste ca daca ar fi stiut, in juventute, ce drama si ce decrepitudine presupune batrinetea, n-ar mai fi scris textul respectiv. Evident, timpul va aplana si furia si orgoliul lui Mihai Bendeac. Iar eu sper ca la momentul respectiv vom putea vorbi si despre el ca despre un reper al unei arte inalte.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: