Blogul proletarului de tranzitie

August 12, 2013

Reflectii asupra controlului

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:31 am

Stiti filmul “Wag the dog”?

In “Wag the dog”, titlu care s-ar traduce, literalmente, prin “Coada care-si scutura ciinele”, se face o trimitere directa la formula confictelor initiate de Statele Unite. Subiectul are savoarea lui: pentru ca presedintele SUA, candidat pentru un al doilea mandat, are un moment de ratacire cu doua saptamini inaintea alegerilor si ii face avansuri unei minore, o echipa de propagandisti este chemata sa contracareze atacurile de presa care urmeaza sa duca, inevitabil, la pierderea alegerilor. Seful propagandistilor stie cum functioneaza lucrurile: nu poti devia un astfel de subiect decit propunind unul si mai dramatic, si mai extrem. Drept pentru care isi aduna staff-ul si le spune: facem razboi. Ideea e sa provoace un razboi cu tara mica (dar teribil de “opresoare”), razboi care sa anime constiintele americanilor, sa antreneze coarda patriotica si, ce e mai important, sa ocupe stirile. Inamicul ales e Albania, subiectul e terorismul, ingredientele sint populatia oprimata de fanatici, eroii americani prinsi in captivitate de teroristi albanezi si o sumedenie de artefacte care se vind ca piinea calda: basti, insigne, tricouri cu “Fuck Albania,” postere cu soldatul captiv, albume de folk anti-razboinic scoase pe banda rulanta. Totul in doua saptamini.

Tehnica e aceeasi peste tot. Cam peste tot se stie ca scotind la iveala o tema de extrema importanta, deviezi discutia de la un subiect nedorit, care de regula risca sa faca rau unei persoane sau unui grup de persoane aflate in cercul puterii. Intrebarea – poate cea mai corecta din toata teoria asta – pe care o pune scenaristul lui “Wag the dog” (David Mamet), e cam cit de departe esti dispus sa mergi. Practic cite elemente poti arunca in joc, cite victime esti dispus sa faci atunci cind vrei sa abati atentia publicului de la chestiuni sensibile. E intrebarea cel mai des utilizata de pasionatii teoriei conspiratiilor care o repeta intr-una dupa atentatele din NY, intrebare care e cu atit mai pasionanta cu cit nu i se poate raspunde. Practic nu vom sti niciodata care sint limitele lacomiei umane atunci cind in joc se afla puterea, banii, gloria ori controlul unor resurse. Pe vremuri, cu mijloacele inerente, se putea orchestra un scandal. Astazi nu e deloc dificil sa orchestrezi un razboi, un atac nuclear, chiar un genocid daca e nevoie.

Cea mai amara constatare care se desfasoara in marginea celor de mai sus nu e ca lumea se indreapta spre dezatru. Aia e deja fumata. Nu e nici ideea ca omul e cea mai nociva fiinta dintre cite o fi cunoscut universul. Si aia e fumata. Cea mai amara constatare e aceea ca noi, ca oameni, am devenit, din stapini ai propriei noastre fiinte, cum om fi fost in zorii istoriei, niste unelte in mina unor alti invidizi de exact aceeasi origine, constructie si capacitate ca si noi. Cu deosebirea ca ei amplasati “undeva”, in timp ce noi nu ne aflam nicaieri.

Ei, de aia e bine sa crezi in cineva mai presus de oameni. In felul ala macar reprimi umilinta de-a te sti un simplu pion in mina unuia care nu e cu nimic mai bun decit tine.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: