Blogul proletarului de tranzitie

August 8, 2013

Pozitia copilului

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:52 pm

Am vazut premiera de la HBO a “Pozitiei copilului”, filmul lui C.P.Netzer si constat ca are la baza, ca si scenariul “Reparatiei,” un accident de automobil cu urmari tragice. Drumurile ni se despart in ceea ce priveste maniera de explorare a evenimentului. Eu ma concentrez pe conflictul de interese care antagonizeaza familiile victimelor, in timp ce scenaristul Razvan Radulescu radiografiaza situatia din familia autorului accidentului si felul in care o mama ultra-protectoare incearca sa isi scape fiul de urmarirea judiciara. Accidentul devine, in ambele cazuri, un pretext pentru a se pune in lumina caracterul oamenilor si reactiile lor atunci cind situatia devine extrema. Pui o picatura de acid pe un esantion biotic, dupa care ai privilegiul sa urmaresti la microscop dansul innebunit al celulelor. Agitatia oamenilor, cu ratiunea lor care, in astfel de prilejuri, naste dileme interminabile, cu conflictele lor preliminare, cu tabieturile lor, nu e prea diferita.

“Pozitia copilului” se deruleaza, totusi, “slow.” E mai slow decit reactia celulelor imbaiate in acid, si e mai slow decit filmul gindit de mine. E analiza unui caz particular. Fiul de bani gata revoltat impotriva mamei e plin de resentimente care sint examinate cu minutiozitate. A fost crescut intr-un cerc inchis, ferit de primejdiile lumii, si a devenit, la maturitate, nevrotic. E nerecunoscator pentru lucrurile pe care le primeste de-a gata. Chestiunea are sens, pentru ca tinarul nu e obisnuit nici cu obstacolele vietii pe cont propriu, dupa cum nu e nici capabil sa renunte la privilegiile oferite de parinti. E labil si las. Si pentru ca e si inteligent, isi poate analiza propria situatie in detaliu si stabileste vinovatul in persoana mamei sale, energica si autoritara. De aici elementul major de atractie al filmului: in timp ce autorul accidentului se delimiteaza, pasiv, de situatia expeditiva in care se afla, toti cei inruditi cu el se precipita si se implica activ in rezolvarea “amiabila” a cazului.

Filmul e bun, dar, asa cum se intimpla cu multe filme romanesti bune, nu e pentru toti privitorii. Citeam recent ca regizorul vrea sa initieze o campanie de publicitate pe piata americana pentru acest film, in speranta ca publicul de acolo ii va acorda atentia cuvenita, receptionindu-l mai bine decit pe alte productii romanesti. Cred ca miza e mare de tot. In masura in care cunosc eu publicul american (si de opt ani de zile cred ca am ajuns sa il cunosc destul de bine), reactia pozitiva va fi minimala. Nu e din cauza ca filmul nu are actiune trepidanta, nici din cauza ca nu exista un “twist”, o rasturnare de situatie care sa antreneze imaginatia spectatorilor. E din cauza ca nu pune in joc subiecte comune, nu aduce in prim-plan o realitate la care publicul american sa vibreze suficient. In America nu exista, virtualmente, parinti care sa se implice in viata copiilor in maniera parintilor din filmul lui Netzer. Si daca ar vrea s-o faca, societatea si mentalitatea generala ii ajuta sa se dezbare de acest obicei pina la maturitatea progeniturilor. In cazul accidentelor apare, iarasi, o realitate diferita. Rareori individul poate evalua frust consecintele evenimentului; au grija sa se interpuna in acest proces companiile de asigurari, expertii in autovehicule, birocratii sistemului medical, avocatii si politia, in maniera suficienta de dura incit sa elimine componenta umana a cazului. Un alt reper care mie imi indica posibilitatea unei receptii sub asteptari e acela ca filmul infatiseaza o viata statica chiar in conditiile in care pretextul e tulburator. Pretextul suscita intrebari in legatura cu pasii personajelor dar filmul nu raspunde acestor intrebari. “What’s next?” se va intreba, mereu, americanul. Filmul lui Netzer nu se ocupa de “next.” Se ocupa de “intre timp.” De “in between.”

Puteti sa ziceti cit vreti ca am un dinte critic pentru ca “Reparatia” e neprodusa inca, iar “Pozitia” e virtual candidat la Oscar. Nu am, domnule! Dar vreau sa vad si eu un film romanesc care are mai mult decit succes la critica occidentala. Vreau sa vad unul care are succes la publicul occidental. Sensibilizarea unei sali intregi e, totusi, altceva decit sensibilizarea unor tipi sobri care urmaresc un film cu creionul in gura si-si fac notatii in timpul vizionarii. Premiul criticii e o teorie frumoasa. Sensibilizarea unei sali intregi e o realitate esentiala.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: