Blogul proletarului de tranzitie

June 30, 2013

Petrecerea continua

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:19 am

De citeva zile, echipa de hockey a orasului Chicago, The Blackhawks, a cistigat habar n-am ce finala din cadrul nu stiu carui campionat. In seara victoriei (luni), pe strazi s-au perindat citeva sute de mii de oameni care au urlat tot soiul de lozinci pina in jurul orei patru dimineata. Masinile au claxonat, barurile s-au umplut, parcurile au fost ticsite de lume. Au urmat trei zile de relativa acalmie, dupa care vineri circulatia s-a inchis in centrul orasului pentru a face loc undei parade in onoarea echipei. Parada la care au participat, iarasi, sute de mii de oameni. Incununarea evenimentului au reprezentat-o, iarasi, chefurile, betiile si “afterparty”-urile. Urletele de bucurie (sau nu, caci de la un anume nivel al decibelilor emisi nu mai poti preciza cu excatitate daca urletul e de bucurie, de durere, de atac ori de dorul salbaticiei) au continuat. Azi e simbata, insa pot adauga fara rezerve, cu aplombul lui Toma Caragiu: petrecerea continua.

Evident, eu, biologic alcatuit sa nu ma manifest prea puternic nici in bucuriile care ma vizeaza, n-am putut vibra cu nici un chip la bucuria generalizata a oamenilor din Chicago. Dimpotriva, am gasit in toate aceasta suma de sunete stradale, o enorma sursa de iritare. Daca mergi pe firul evenimentelor, manifestarea insasi ti se pare nechibuzuita, stupida si plata. Acelasi tip de reactie, aceleasi tumbe, aceeasi veselie deplasata. Dupa parerea mea, faptul ca o anume echipa cistiga un meci important ar justifica, cel mult, o stare de mindrie pentru co-nationalii ori conorasenii trupei, depinde de nivelul competitiei. Ori faptul ca sari in sus de bucurie si esti gata sa te manifesti astfel citeva zile in sir in conditiile in care realizarea si contributia ta fizica la aceasta victorie este zero, tine de patologic. E un tip de transfer al performantei pe care il vad ca fiind eminamente pernicios; odata pentru ca ai, efectiv, senzatia ca victoria echipei de la televizor e una personala, pierzind contactul cu realitatea ta proprie si imediata. In al doilea rind ca dobindesti sentimentul ca e suficient sa fii fan al unui grup sportiv pentru a realiza ceva in viata. Nu exista nici o tendinta spre auto-perfectionare pentru ca nu exista componenta de “auto”, de dezvoltare proprie. Eul ramine intr-o zona de autosuficienta frusta, in vreme ce nadejdile viitorului se leaga, fals, de altcineva. De altii.

Ma gindesc cu groaza ca aici, in America, in fiecare saptamina e cite-un prilej de facut tumbe si urlat neomeneste celebrind cite-o asociere cu “echipa”, cu marele team. Personalitatea se uita, scufundata intr-o lume pestrita si diversa cu aparente de solidaritate si ritmuri fraterne, dar altminteri nociva. E Superbowl-ul, e 4 Iulie, e Lollapalooza, e Memorial Day, e St. Patrick’s Day, e Days of Chicago, Days of New York, Days of Boston, Days of L.A. Sute de motive de-a iti abandona insusirile proprii in favoarea gloatei. Sute de motive de a te asocia unui val care niciodata nu produce nimic altceva decit redundanta si asasinarea personalitatii. Si pina la urma who cares?

I care. Daca-mi da multimea voie, I care.

Advertisements

2 Comments »

  1. Vino acasa!

    Comment by margarina2isr2002 — June 30, 2013 @ 9:44 am | Reply


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: