Blogul proletarului de tranzitie

June 28, 2013

A purta, in ranita, bastonul de psihanalist

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:09 am

Fiindu-mi necesar ajutorul fostei profesoare de scenaristica pentru traducerea in engleza “vandabila” a Reparatiei, scenariul de lung metraj a carui versiune in romaneste s-a dovedit apreciata de critica (Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Lucian Georgescu), m-am decis sa ma inscriu la un alt curs al respectivei doamne. E un curs de literatura feminista intitulat “Vieti de femei in literatura”, urmarind sa aduca in atentia studentilor cazul citorva femei care au emancipat literatura moderna printr-un tip de proza, poezie ori dramaturgie in care si-au introdus experiente autobiografice, mai toate avind, de pe urma scrisului lor indraznet, probleme cu cenzura. Daca cineva mi-ar fi zis acum citiva ani c-o sa ajung cindva sa frecventez un curs de literatura feminista platit cu aproape patru mii de dolari (pe care sa nu aveti senzatia ca-i am!), l-as fi trimis la plimbare cu deriziunea de rigoare. Insa omul care trece prin multe invata si mai multe. Acum n-as spune nimic nimanui, indiferent ce absurditate mi-ar prezice. Viata mi se prezinta in culori atit de ciudate in ultima vreme incit am ajuns sa ma consider, realmente, susceptibil sa trec prin orice imprejurare, oricit de imposibila ar parea. Sa ma sui intr-un sequoia imbracat in indispensabili, sa cint romante pe metrou, sa halesc muste si viermi de matase, sa ma mai casatoresc odata ori sa mor inecat cu un os de peste, you name it. I might just be up for it.

Ceea ce m-a impresionat la cursul asta, pe linga niste dame trecute si supraponderale care au luat loc la masa si, dupa ce-au pufait emfatic, si-au pus alaturi niste teancuri de carti pe care intentionau sa le discute in clasa dupa ce terminarea intervalul de curs, au fost cerintele doamnei profesoare in cauza (cea cu traducerea) care, intr-un acces swedenborgian, ne-a cerut sa tinem de-a lungul intregului un semestru un jurnal de vise. Sa punem caietul linga pat si sa notam, proaspat treziti, lucrurile gindite in starea de somn ori somnolenta, pentru a nu le pierde mai apoi. Experimentul, spune ea, s-a facut cu succes si in alti ani, iar studentii au prezentat in clasa niste idei de-a dreptul fulgurante. Exista un mare potential literar in imaginile acelea, chiar daca nu-l intuim, a adaugat ea surizatoare. Pe mine, in momentul respectiv, ma framintau doua idei. Una era de ce dracu ar vrea sa stie cineva ce si cum visez eu, iar a doua era cam in ce masura o linie de text confuz ar putea genera literatura. Ma gindesc la Descartes, trezit din somn si ingaimind: apa… foc… in fine, fragmentele disparate ale visului care avea sa-i dea de furca multa vreme dupa aceea. De unde pina unde sint scintilatiile cerebrale sursa de literatura?

Daca ar fi sa pun tendinta asta psihanalitica in legatura cu ceva, ar fi nu cu literatura ci mai degraba cu fenomenul Big Brother. Toata tara asta e o uriasa retea de informatii; un numar inserat intr-un computer releva tot ce se poate despre cineva anume in afara de gindurile lui. Pentru asta e nevoie de o retea mai fina, de analisti, oameni care examineaza cit e ziua de lunga ce maninca cutare, ce citeste, cu cine se intilneste, cum isi petrece timpul liber. Informatiile sint scoase din proportii si din context si azvirlite departe, in marasmul interpretarii, de unde nimic nu mai iese niciodata asemanator cu intentia prima; cuvintele se spun si se preiau, se reproduc perpetuu, mereu altele, mereu inconjurate de alte cuvinte, de alta informatie, de alt context. Gindirea omului si, in cele din urma, limbajul, sint exploatate furibund, de cele mai multe ori impotriva celui care a gindit si a vorbit. Pina la urma textul nu mai are importanta, subtextul va ajunge sa se revolte impotriva textului, ajutat de armatele de traducatori ale intelesurilor “autentice”.

Mi-e greu sa-i spun profesoarei mele ca nu vreau sa particip la micul ei joc psihanalitic; pina acum s-a vadit destul de dornica sa ma ajute cu replicile in engleza ale scenariului meu. Cred ca in materie de jurnal de vise o sa-i servesc, saptaminal, cite ceva din “Caietele” lui Cioran. Sper sa nu ma trezesc la finalul cursului chemat la psihologul facultatii pentru o intrevedere. Sincer, n-as sti ce sa-i spun. Nici Cioran n-ar fi stiut. Dar el nu traia in America Marilor Spaime.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: