Blogul proletarului de tranzitie

April 30, 2013

Cum e cu meritocratia

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:14 am

Citesc impresiile lui Mircea Miclea, fost ministru al educatiei, asupra nepotismului. E grav, domnule, zice respectivul, fiindca mor ideologiile si in locul lor apar promovari pe criteriul preferintei si al legaturii de singe. In loc ca numirile in functii sa urmeze fie o ierarhie ideologica (dialectica de partid, cu alte cuvinte!), fie performanta in cutare specialitate al candidatului, ele urmeaza traiectoria umorilor si a cumetriilor. Situatia e specifica si Estului indepartat, de pilda Indiei, unde majoritatea functiilor si le adjudeca neamurile sus-pusilor. Regula castei, de sorginte primitiva, pare sa fie imbratisata si de societatile mai civilizate care, utilizind-o, demonstreaza ca nu vor sa accepte dimensiunea global-orientata a nediscriminarii si a meritului profesional.

Romanii, cu alte cuvinte, trag tare sa-i ajunga din urma pe indieni, in vreme ce pretutindeni in Occident promovarile sint pe criteriul meritelor. Dupa parerea mea, acest mod de a vedea lucrurile e fals si idealist. Marea majoritate a romanilor ajunsi in Occident vor putea afirma contrariul, cu exemple dintre cele mai solide. In primul rind, Occidentul insusi, in ciuda vederilor sale “contractualiste”, post-Rousseau, e mare amator de pile si cunostinte in politica angajarilor. Nu spun ca nu conteaza specialitatea celui care intra intr-o institutie occidentala, insa scopul occidentalilor – de altminteri declarat – este acela de a construi firma in jurul oamenilor si nu de a grupa, pur si simplu, niste indivizi in jurul firmei. Se doreste ca, in masura posibilului, angajatii existenti sa-si recruteze prieteni ori cunostinte de specialitate similara, pentru a realiza astfel nucleul “familial” al firmei. Se considera ca o firma unde toti se cunosc si se simt ca acasa e una care da randament. Iar daca angajarea ramine, totusi, la nivelul sefului ierarhic, componenta obiectiva a interviurilor pe care le va conduce va fi, si ea, discutabila. Experienta, in Occident, se masoara in hirtii si patalamale. Interviul e pentru a vedea cum arata si cum se prezinta omul, precum si cum anume poti comunica cu el. Testul subiectiv e, pe departe, cel mai pretios.

Cit despre nediscriminare, hai sa fim seriosi! Sint pline taxiurile New York-ului de romani cu masterat in diverse domenii. Firmele de real estate ale Americii se pot lauda cu personal calificat romanesc venind din cele mai interesante domenii: doctori, matematicieni, ingineri sau istorici par sa-si fi reunit fortele pentru a face revolutie pe piata imobiliara de dincolo de Atlantic. Spitalele Irlandei si Marii Britanii au fost si ele umplute de personal calificat romanesc, muncind pe pozitii de infirmieri si personal auxiliar. Fireste ca exemplele nu se opresc aici.

Chiar intervievindu-i pe romanii de succes din strainatate, constati ca nu sint multi cei care lucreaza in domeniul pregatirii lor. Poate ca au parte si de cistiguri si de succese, insa nu pentru ca au fost acceptati de sistem in cimpul pregatirii lor originare. Uneori sistemul a facut, printr-o atare discriminare, minuni, iar cei care s-au putut adapta unei munci de alte naturi au putut acumula si acolo, ani mai tirziu, succes profesional. Dar nu cred ca e cazul sa luam minunile sistemului drept un model al repartizarii profesionale ideale. Occidentul nu e meritocrat in proportie mai mare de zece-douazeci la suta, raportat la fiecare tara cu experienta in capitalism. Si nu va fi niciodata meritocrat in proportie mai ridicata.

Mircea Miclea n-a subliniat corect ceea ce era de subliniat in aceasta afacere. Situatia Romaniei nu e penibila pentru ca unii isi numesc nevestele, finii si prietenii acolo unde au acces, fiindca norme de comparatie se vor gasi, in acest sens, si cu Orientul si cu Occidentul. Situatia Romaniei e penibila fiindca aici nimeni nu vrea sa munceasca. Nu-si baga cineva nevasta undeva unde e de lucru, ci undeva unde e comod. Nu cistigul adjudecat in familie e tinta principala, ci lenea perpetua a castei. Cistigul romanesc nu se obtine, oricum, din salariile comune, ci din ciubucaria pe care ti-o permite postul. Neamurile nu vor fi niciodata numite acolo unde e de lucru (chiar daca postul ar aduce venit substantial), ci acolo unde e de lenevit. Daca in India oamenii mai stiu sa munceasa, fie si in posturi ocupate dinastic, inseamna ca tot sint cu un cap deasupra alor nostri.

Hai, nenea Miclea, sa ducem analiza pina la capat! Nu?

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: