Blogul proletarului de tranzitie

April 28, 2013

Topul Dilemei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:08 am

In “Dilema Veche” a aparut un top al celor mai detestati intelectuali din Romania. Intr-o analiza sumara a motivelor pentru care respectivii ar fi devenit obiectul oprobriului public, autorul face un soi de mini-rechizitoriu in cheie ironica din care reiese ca Andrei Plesu e detestat pentru ca e intelectualul lui Basescu, pentru ca e filogerman, pentru ca a luat exemplul lui Adorno cu “Minima Moralia”, Patapievici e detestat pentru ca sustine valori anti-romanesti, Cartarescu e detestat pentru ca scrie prea mult si pe ne-intelesul lumii, basca faptul ca scrierile au alura pornografica, Gabriel Liiceanu supara pentru ca e moralist si incruntat iar Tismaneanu enerveaza pentru ca da lectii de democratie americana pe banii statului roman. Una peste alta, tonul e suficient de ironic iar textul, scurt altminteri, are destula amuzanta cordialitate incit sa inteleaga toti cititorii “Dilemei Vechi” ca scriitorii prezenti in rindurile de mai sus isi asuma aceasta nou-dobindita conditie de dizidenti ai culturii romane cu fruntea sus, uniti de o afectuoasa fronda. Niste oameni controversati care se simt bine in pielea lor. Ce vreti mai mult?

Topul respectiv, a carui prezentare recunosc ca nu mi-a displacut, reuseste foarte bine ceea ce isi propune: sa distorsioneze cauzele pentru care cei cinci intelectuali ar fi detestati. Odata pentru ca pseudo-problematizeaza. Sint convins ca nimeni nu-i detesta cu adevarat pe acesti oameni care, unii la rastimpuri anumite, altii foarte recent, au devenit niste embleme ale Romaniei. Nu-l vad, realmente, pe Patapievici calcind trotuarul cu groaza pentru ca vreo gospodina e gata sa-l ia la tir de oua de la balcon. Nici pe Tismaneanu, desi se pretinde constant amenintat cu moartea, nu-l vad agresat pe casa scarilor de vreo huiduma comunistoida. Si, oricit ati vrea sa luati subiectul la interpretari de nuanta, in Romania exact asa se manifesta detestarea cuiva; romanii care se urasc intre ei se incaiera, se baga unii pe altii in procese, isi zgiriie masinile, isi otravesc animalele, isi darima casele unii altora. Polemica e vax, e apa de ploaie, e buna pentru ziare si talk show-uri. Realitatea apartine ciomagului. Si cred, literalmente, ca dintre personalitatile publice foarte putini oameni au ajuns sa intruneasca acea mobilizare neaosa a urii care sa-i ridice romanului parul in cap cind ii vede. Politicienii care polarizeaza astfel de senzatii sint numarabili pe degetele unei miini; sint convins ca realizatorii TV si oamenii din fotbal ii surclaseaza cu virf si indesat.

In al doilea rind, daca exista, totusi, o aversiune impotriva celor cinci intelectuali enumerati, ea n-are legatura nici nici cu modul lor de a se exprima in scris, nici cu textele lor. Are legatura cu felul in care-si afiseaza afinitatile din spatiul public. Are legatura cu stabilitatea opiniilor proprii sau, dimpotriva, cu concesiile pe care respectivii scriitori le fac unor oameni, unui cerc al societatii, unei structuri politice. Astfel de concesii au transformat scriitori de forta precum un Gorki, un Beniuc sau un Sadoveanu in autori cel putin discutabili, aruncindu-le si productia literara intr-un con de umbra. Nici azi lucrurile nu stau mai bine pentru marii intelectuali romani. Pseudo-problematizarea, fie ea si simpatica, nu-i ajuta, caci nu Basescu e problema lor, ci felul in care ei insisi s-au raportat de-a lungul timpului la realitatea politica.

In timp, Andrei Plesu si Vladimir Tismaneanu au stat si de o parte si de alta a baricadei politice. Tismaneanu are la activ lucrari si despre democratia iliesciana si despre contestarea acesteia. Cindva, in scrierile sale, Andrei Plesu a criticat la omul de rind golaneala, descurcareala, cliseul, limbajul de lemn, aroganta, ca ulterior sa dobindeasca senzatia ca suma acestor defecte reprezinta totusi, o calitate, atunci cind ele se intrunesc intr-un anume politician. Si tot cindva Patapievici a dezavuat, in “Politicele” sale, mercantilismul si ciubucaria poporului roman, pentru ca odata ajuns la conducerea Institutului Cultural Roman sa inchida ochii la aceleasi metehne. Sub acelasi unghi al contradictiilor, nu pot sa nu ma gindesc la paradoxul Cartarescu. Mircea Cartarescu nu s-a simtit oprimat politic in anii ’80 cind, cu tot talentul lui imens, era constrins sa lucreze intr-o scoala oarecare, insa anul trecut, pentru taierea unor indemnizatii, s-a grabit sa se lamenteze in presa occidentala in legatura cu totalitarismul romanesc.

Exista convingerea, incetatenita din pacate in rindurile multor reprezentanti ai artei si gindirii romanesti contemporane, ca de vreme ce comunismul si fascismul au sucombat, afilierea la o tendinta politica, oricare, impreuna cu privilegiile survenite de pe urma unei atari aflieri sint acceptabile. In ochii acestor oameni doar extremismul e susceptibil de a fi pedepsit. Si totusi politica extremei nu e mai putin condamnabila decit politica viciului. Iar politica viciului e prezenta pretutindeni in Romania si naste complicitate in majoritatea sferelor. Atunci cind stii cu ce partide ai cu adevarat de-a face, cind stii cine sint politicienii “de profesie”, te doare sa-i vezi pe oamenii pe care-i stimai facind tot soiul de partizanate. Pe mine, unul, ma deranjeaza cind Mircea Diaconu, in loc sa ma amuze intr-un film ca lumea, vine sa-mi explice cum e cu guvernarea. Ma enerveaza cind Andrei Plesu gaseste subit, dupa ce l-a condamnat definitiv pe Victor Ponta pentru plagiat si subdotare profesionala, ca acesta are sansa redemptiunii si ca are mare potential politic. In locul unei exegeze de specialitate primesc un articol care suna ca o comanda la taxi. Ma enerveaza ca Socaciu s-a lasat de cintat si debiteaza penibilitati dintr-o functie politica pentru care nu are chemare. Nu-mi convine nici dizidenta pe bani a lui Mircea Cartarescu si nici expertiza in socialism politic a profesorului Andrei Marga. Nu contest, poate ca oamenii astia au ceva de spus si in politica. Dar, sincer, cu ce pret?

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: