Blogul proletarului de tranzitie

March 30, 2013

Proiecte

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:26 am

Cind spui proiect, te gindesti la ceva grandios. In orice caz, te gindesti la un plan care trece de granitele simplei schite si devine o structura superioara, un artefact. De la el pot porni lucruri mari, cu el pot debuta realizari semnificative. Asta e proiectul, un pas catre o creatie temeinica. Sau asa ar trebui sa fie.

Expresia e folosita in America foarte adesea. In universitati se face, cel putin, abuz de ea. Toti avem proiecte de realizat, de dus la indeplinire, de terminat. Examenul final e, si el, tot un “proiect”. The final project – aureola unui semestru de studiu. Si toata lumea ia termenul in serios, ba unii chiar se feresc sa-si considere lucrarile “proiecte”. Cei mai timizi le numesc “essays”, iar altii, mai indrazneti ca ei, “drafts”. Cu toata contradictia semantica, pina la proiect e ceva cale.

Universitatea americana, despre care toata lumea stie ca e o complexa inginerie financiara, tine mortis sa dea impresia studentilor sai ca din bancile ei se iese doct si doldora de stiinta. Ca nimic nu te mai opreste sa-ti vezi visele cu ochii odata ce ai parcurs cursurile care te-au costat cit de-au costat. Ti se lasa mereu impresia ce exista un motiv concret pentru costurile mari: profesionalismul celor de la catedra, tehnica predarii, dialectica invatarii si, in cele din urma, specialitatea pe care o iei in brate. Care nu poate ramine numai pe hirtie, trebuie sa fie reala si palpabila.

Experienta celor citeva cursuri luate pina acum m-a ajutat, cred eu, sa inteleg foarte bine mecanismul functionarii universitatilor americane (cel putin al cazului particular abordat de mine, dar n-am motive sa ma indoiesc ca situatia e diferita in alte locuri). Schema e urmatoarea: nu exista o procedura de admitere in universitati alta decit mediile anilor de liceu ori patalamalele scolilor dinainte (in cazul meu, studiile din Romania, trecute printr-o procedura de asa-zisa echivalare); ca atare materialul care intra in universitate e nediferentiat. Sint studenti buni si studenti slabi, adunati cu toptanul. In acest context, n-o sa gasiti nicaieri o universitate care sa renunte la studentii slabi (cunosc un singur caz, un arab dislexic, admis, taxat si, dupa vreun an de chinuri de ambele parti, expulzat cu temenele). Studentii reprezinta venitul si modul de existenta al oricarei institutii de invatamint superior, ca atare intentia generala e sa-i tratezi cu deferenta de la inceput.

Cum se face? E simplu. Trebuie sa le faci profesorilor tai o lista cu realizarile de pina in prezent: premii, concursuri, preocupari, asociatii carora le esti membru, munca de voluntariat, pasiuni. De la ele se pleaca in evaluarea ta ca student. Daca ai scris o compunere prin clasa a zecea in care tratai subiectul unei veri fierbinti pe lacul Tahoe, esti remarcat drept stilist al imaginilor despre natura, dar si ca minte ce patrunde, laborios si pe nesimtite, in labirintul de cauze si efecte al incalzirii globale. Daca ai luat un premiu la vreun concurs de matematica, ti se exagereaza pe cit posibil inclinatia stiintifica. Esti o inteligenta carteziana si combinatorica. Interventia ta la curs e urmata, indiferent de obiectul ei, de o lauda la adresa observatiei facute. O tema de care te-ai achitat prost e corectata intr-o maniera care sa-ti aminteasca ca poti mai mult tocmai datorita naturii tale de exceptie. Per total, se exagereaza cu hiperbolizarea meritelor marunte atit de mult incit majoritatea spiritelor naive ies pe portile universitatii cu impresia ca posibilitatile le sint nelimitate si ca vor deveni, foarte curind, faimosi. Iar cind lucrul nu se intimpla, depresia e teribila.

Personal, profesorul care lauda din interes mi se pare culmea ipocriziei. Nu-l socot mai bun nici pe cel care o face din automatism, chiar dupa ce interesul a disparut. Le prefer profesorii din scolile comuniste care, desi te incarcau de reprosuri, iti trimiteau poeziile la revista locala, iti expediau problemele rezolvate la “Gazeta matematica” si, in locul unui premiu in bani sau calatorii, iti dadeau carti. Vremea obscurantismului si a bucuriilor depline.

Obscurantism fiindca, desigur, pe vremea aia stateam prost cu proiectele.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: