Blogul proletarului de tranzitie

February 20, 2013

Pasi catre stoicism

Filed under: Idei personale — proletaru @ 12:37 pm

Mi se duce un harddisc. 2 Terabytes, USB 3.0, carcasa neagra, stralucitoare. Are deja un zgomot specific iar copierea fisierelor de pe el e un chin. 1 GB se copiaza in circa un ceas. Cum e ocupat in proportie de 95 la suta, mi-e limpede ca dintre sutele de filme, carti si pieze muzicale existente acolo nu se va mai recupera nimic. Si totusi, constat ca privesc problema cu destula detasare. Ba mai mult, mi-am propus ca odata harddisc-ul crapat, sa nu-mi mai cumpar altul. Nici n-as prea avea cu ce. Dar nici nevoia de a-mi reconstrui colectia digitala n-o simt.

Nici cu masina nu stau mai bine. E de schimbat ulei, bujii, cauciucuri si cine mai stie ce altceva. Face si motorul un zgomot, ceva mai discret, la pornire, zgomot care dureaza o buna bucata de vreme. Mai mult, cum in America e moda recall-urilor, diversi fabricanti timpiti amintindu-si ca au uitat sa echipeze masinile cu rulmenti, amortizoare, frine si alte chestii mai putin semnificative, trimit sute de mii de scrisori anual, invitindu-te pe tine si pe alti norocosi sa vi le puneti gratis, la orice auto-shop autorizat. Si d-alea mi-au venit, acum vreo saptamina. Probabil ca ar trebui sa ma duc. Sincer, habar n-am ce-i lipseste masinii. Cu toate astea, impotriva oricarei ratiuni citadine, moderne si emancipate, sper ca asa cum m-a tirit de colo colo vreme de sase ani, poate-o mai face citava vreme. Stiu ce-o sa ziceti: da, dar siguranta ta? Ei, siguranta mea si a dumneavoastra sint niste intimplari. Nimic mai mult.

Nici cu temele pentru cursurile pe care mi le-am luat nu stau mai bine. Am restante de doua-trei saptamini. Se pare ca atunci cind produc ceva, fie n-am inteles ce trebuia facut, fie n-am facut cum trebuia. Temele trebuiesc notate, drept pentru care sint retrimis sa rescriu partiturile respective in maniera indicata, sa refac textele cu trimiterile care se cer. E ca si cind madamele astea responsabile cu cursurile nu vor sa-mi dea nota proasta. Refa, refa intruna! Doamnelor, propun sa-mi trintiti un “nesatisfacator”, sa vad cum reactionez la el in starea de acum. Dar sint gata sa pun pariu ca nu-mi dau lacrimile.

Entuziasmul, ce se intimpla cu entuziasmul? Entuziasmul, domnilor, e atunci cind ai sentimentul ca poti produce ceva mare, dar nu stii inca ce. E o manifestare fara finalitate, generata de speranta (unu) si ignoranta (doi). Niste insusiri bune pina iesi din casa, pina vezi cit e ceasul, pina te oglindesti in apa riului. Odata ce te vezi neinsemnat, adult si buhait, iti trece cheful.

E drept ca si eu insumi am contribuit la arhitectura unor atari senzatii. De pilda, nu m-am mai barbierit de vreo luna. Ar trebui sa stiu la ce sa m-astept, dar de fiecare data cind imi surprind reflectia in vreo vitrina, ma mir. Totusi, cine e asta?

Advertisements

2 Comments »

  1. omule, daca ti-a cam pierit cheful de viata, mai intra pe RDI, sigur se vor gasi cativa care sa-ti redea macar un zambet, izolarea nu face bine nimanui.

    Comment by ntire 2000 — February 21, 2013 @ 9:13 am | Reply

    • Nu stiu, dragule, ce sa zic. Mai intru din cind in cind, si vad ca totul treneaza. Nu mai are chef lumea sa discute, si cind discuta, se cearta. Si totusi, subiectele nu ne-ar lipsi. Ne lipseste numai cheful de-a scoate ceva inteligent pe marginea lor.

      Comment by proletaru — February 24, 2013 @ 6:57 am | Reply


RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: