Blogul proletarului de tranzitie

February 26, 2013

Andreea

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:08 am

Azi, mood poetic. Bear with me.

ANDREEA

Destinul nostru? Doamna-nvăţătoare
Ne puse-n banca-ntîi cu gest răstit
Caci eu aveam şi n-aveam pic de stare
Iar tu-aveai ochelari pentru citit.

În prima zi nu ne-am vorbit. Tăcere.
Insă tăcerea nu suna a gol
Ana avea, pe tablă, multe mere
Şi dragostea ne tot dădea ocol

A doua zi, chiar la caligrafie
Luptam cu bastonaşul de la “a”.
Plecîndu-te la mine pe hîrtie
Tu mîna mi-ai cuprins în palma ta

Ai îndreptat şi litera şi braţul
Şi inima îmi tresărea, zăltată,
Când păru-ţi inhalam cu tot nesaţul
Ferm hotărît să mai greşesc o dată.

Nici dup-aceea dragostea n-a stat
Întruna ne-a tot înghiontit din spate
Eu mărul meu l-am rupt, iar tu mi-ai dat
Din cornul tău cu unt o jumătate

Iar catre casă, drumul necomun
Printre castani ţîşnind ca din asfalt
L-am străbătut uitînd de drumul bun
Întîrziind, şi unul şi cellalt

Ne cercetam cu ochi precum pisica
Mai curioşi, mai mari, poate mai blînzi
Şi-n taină încă mă luptam cu frica
Că spre sărut obrazul n-ai să-ntinzi

Şi-atunci, înghenunchind sub albul zării,
Am desenat pe stradă un şotron
Ca să-ţi admir, de la-nălţimea mării,
Piciorul în ciorapul roz-bombon

Iar când, sedusă de-aste boroboaţe,
Mi-ai înmânat ghiozdanul să ţi-l car
Eu l-am purtat ca pe-un trofeu în braţe
Pe-al meu lăsîndu-l unde n-am habar.

*
Atari memorii, fulgurînd hai-hui
Se spune cum c-ar fi efemeride
Şi nascociri nu cu mai mult valide
Decît un nimbus care e şi nu-i.
Dar eu, in ciuda norului ce-l sui,
Privesc spre fiul meu, îl văd cum rîde

Şi cred că şi-a-ntîlnit Andreea lui.

February 24, 2013

Subiecte

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:55 am

Am subiecte peste tot. Imi lipseste, evident, cheful de a le trata.

*
Un partid care ar trebui sa se manifeste destul de energic in tabloul politic romanesc, arata, cu ocazia ultimului congres extraordinar, de ce n-o face si de ce, probabil, n-o va face niciodata. Are, alaturi de prim-vicepresedinte si secretar general, 31 de vicepresedinti. Astia probabil au tot atitia adjuncti si secretari. Evident, toata lumea avind functie de conducere, nu mai ramine nimeni care sa faca, efectiv, munca electorala si informationala. Dar nu asta e neaparat partea proasta. Partea proasta e ca atunci cind ai atitia in conducere, e imposibil sa gasesti un responsabil pentru gogomaniile viitoare. Pentru partid insa e o masura de precautie: te asiguri ca grupul care te inconjoara e destul de compact pentru ca, atunci cind o fi vremea, nimeni sa nu poata detecta cine a dat drumul porumbelului.

*
In sah, saritura calului e o chestie complicata. Si mai complicata e, se pare, saritura carnii de cal in viata reala. Nimeni nu stie exact cine-a pompat in Europa mai multe mii de tone de carne de cal, dar toata lumea e convinsa ca ofensa vine din Romania. Nici romanii nu se lasa, au demarat investigatii de-a lungul si de-a latul macelariilor tarii. Una peste alta, occidentalii sint revoltati. Ei stiu ca un cal se utilizeaza pentru calarie, in parcurile de distractii si in telenovele. Constatind acuma ca telenovela e la ei in farfurie, urla din toti rarunchii: abuz!

O fi, dar daca provenienta intregii cantitati de carne e romaneasca, e si ceva miracol la mijloc. Nu de alta, dar in Romania calul e o specie pe cale de disparitie. Ca sa hranesti Occidentul cu carne de cal, ar trebui ca la tine acasa sa te-ncurci in cai prin curti si terenuri virane. La fel ar trebui sa stea situatia si ca sa poti vinde carnea respectiva sub pretul pietii. Dar poate asa stau lucrurile si eu nu cunosc. Probabil n-o sa-mi bag mintile in cap decit la scandalul urmator, cind o sa se constate ca rusii transeaza tigri siberieni si-i plaseaza pe piata europeana sub pretul gainilor de Gostat.

*
Un afacerist american a revoltat intreaga Franta declarind ca nu vrea sa investeasca in aceasta tara intrucit muncitorii din fabricile frantuzesti muncesc, in medie, cam trei ceasuri pe zi. Poate ca omul a exagerat si ca se muncesc totusi patru. Sau, fie, opt, dar daca scazi din productie vacantele, sarbatorile si miile de ceasuri de greva, ajungi cam tot pe la trei-patru. Cum necum, n-ar fi rau ca afaceristul sa comande, intr-adevar, o statistica si, daca balanta inclina in favoarea lui, sa le traga un proces.

Pe de alta parte, daca procesul se judeca in Franta si prinde pe parcurs o greva a magistratilor, nu-l vad bine deloc pe individ. O sa iasa la pensie fara sa i se dea satisfactie. Desi, daca te gindesti bine…

*
Un tip de la Ministerul Invatamintului declara ca institutia pe care o reprezinta intentioneaza sa adopte un pachet de masuri pentru ca elevii buni sa ramina in tara. Sincer, prima data cind am citit titlul respectiv, m-am gindit ca in pachetul ala trebuie sa fie neaparat si ceva mecanisme medievale de legare de glie, altminteri n-o sa functioneze treaba.

Romania deja are aerul unei cutii a Pandorei. Au tisnit de aici sa ne faca de ris in lume Tigania, Escrocheria, Mizeria si Gainaria, si noi trintim capacul in nas Sperantei.

*
Fac politica in compania unor studenti americani. Cum se face politica la voi, care e orientarea? ma intreaba unul. La noi, zic, e pe suturi in fund. Cum vine asta? E simplu, facem cite-un referendum la care se duc sapte-opt milioane odata si-i trag un sut in fund presedintelui. Dupa care vine rindul lui sa le traga suturi, dar fiindca trebuie sa-i ia pe fiecare in parte, procesul dureaza mai multi ani. In timpul asta, omul ramine in functie. Oricum, e amuzant. Bîză, ii explic omului. -Biza? Never heard of it.

De asta e America democratica de doua sute de ani. Ca n-a auzit de bîză.

February 20, 2013

Pasi catre stoicism

Filed under: Idei personale — proletaru @ 12:37 pm

Mi se duce un harddisc. 2 Terabytes, USB 3.0, carcasa neagra, stralucitoare. Are deja un zgomot specific iar copierea fisierelor de pe el e un chin. 1 GB se copiaza in circa un ceas. Cum e ocupat in proportie de 95 la suta, mi-e limpede ca dintre sutele de filme, carti si pieze muzicale existente acolo nu se va mai recupera nimic. Si totusi, constat ca privesc problema cu destula detasare. Ba mai mult, mi-am propus ca odata harddisc-ul crapat, sa nu-mi mai cumpar altul. Nici n-as prea avea cu ce. Dar nici nevoia de a-mi reconstrui colectia digitala n-o simt.

Nici cu masina nu stau mai bine. E de schimbat ulei, bujii, cauciucuri si cine mai stie ce altceva. Face si motorul un zgomot, ceva mai discret, la pornire, zgomot care dureaza o buna bucata de vreme. Mai mult, cum in America e moda recall-urilor, diversi fabricanti timpiti amintindu-si ca au uitat sa echipeze masinile cu rulmenti, amortizoare, frine si alte chestii mai putin semnificative, trimit sute de mii de scrisori anual, invitindu-te pe tine si pe alti norocosi sa vi le puneti gratis, la orice auto-shop autorizat. Si d-alea mi-au venit, acum vreo saptamina. Probabil ca ar trebui sa ma duc. Sincer, habar n-am ce-i lipseste masinii. Cu toate astea, impotriva oricarei ratiuni citadine, moderne si emancipate, sper ca asa cum m-a tirit de colo colo vreme de sase ani, poate-o mai face citava vreme. Stiu ce-o sa ziceti: da, dar siguranta ta? Ei, siguranta mea si a dumneavoastra sint niste intimplari. Nimic mai mult.

Nici cu temele pentru cursurile pe care mi le-am luat nu stau mai bine. Am restante de doua-trei saptamini. Se pare ca atunci cind produc ceva, fie n-am inteles ce trebuia facut, fie n-am facut cum trebuia. Temele trebuiesc notate, drept pentru care sint retrimis sa rescriu partiturile respective in maniera indicata, sa refac textele cu trimiterile care se cer. E ca si cind madamele astea responsabile cu cursurile nu vor sa-mi dea nota proasta. Refa, refa intruna! Doamnelor, propun sa-mi trintiti un “nesatisfacator”, sa vad cum reactionez la el in starea de acum. Dar sint gata sa pun pariu ca nu-mi dau lacrimile.

Entuziasmul, ce se intimpla cu entuziasmul? Entuziasmul, domnilor, e atunci cind ai sentimentul ca poti produce ceva mare, dar nu stii inca ce. E o manifestare fara finalitate, generata de speranta (unu) si ignoranta (doi). Niste insusiri bune pina iesi din casa, pina vezi cit e ceasul, pina te oglindesti in apa riului. Odata ce te vezi neinsemnat, adult si buhait, iti trece cheful.

E drept ca si eu insumi am contribuit la arhitectura unor atari senzatii. De pilda, nu m-am mai barbierit de vreo luna. Ar trebui sa stiu la ce sa m-astept, dar de fiecare data cind imi surprind reflectia in vreo vitrina, ma mir. Totusi, cine e asta?

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.