Blogul proletarului de tranzitie

January 28, 2013

Natura umana II

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:09 am

(Dupa o idee de Eduard Marinescu)

Sa-i scrii mamei de sarbatori asa cum o faci de obicei. O iubesti si ii scrii, aplecindu-te cu duiosie asupra felicitarii. E in virsta, e departe de oras, habar n-are ce face si cum se descurca fiica ei in citadela unde-si face studiile. Stie ca Universitatea nu e un lucru simplu si ca tocmai de asta necesita investitiile pe care le necesita, pentru ca scoate oameni mari, produce materie cenusie si imprastie intelepciune. Stie ca fiica ei va ajunge departe, s-a luptat din rasputeri sa o scoata din mediul acela de comuna montana cu oameni inimosi si candizi dar nedusi la scoli si lipsiti de maniere, stupizi intr-un cuvint, nepriceputi la cele trebuincioase lor insilor, darmite unei fete de douazeci de ani. Nu era un mediu potrivit pentru ea, iar mama, cindva fata de oras, crescuta intr-un pension, stie lucrul asta. Si peste ea au navalit, pe vremuri, diverse nefericiri: moartea parintilor, casatoria, recesiunea, apoi abuzurile celui care, fugind de creditori, si-a gasit adapost intr-un loc uitat de lume. Parti bune: fiica sa, frumoasa si binecrescuta, cu simtul masurii si al bunatatii, cu respect adinc fata de eforturile sale materne, si moartea lui, petrecuta la fel de fulgerator cum si-a trait si viata nemernica. Nici o rasplata de la nimeni, decit putinele roade ale muncii sale si, fireste, zimbetul fetei.

Sa-i scrii si sa-i spui ce simti pentru ea. Chiar daca nu te-ai mai gindit la asta de ceva vreme, chiar daca te cam plictiseste cu telefoanele si cu insistentele ei. E batrina, e singura, e nefericita caci stie ca n-are sa te vada curind. Esti in anul trei de facultate, curind ai sa imbratisezi o cariera de succes, n-ai sa ii mai poti oferi nici timpul de acum, cind odata la doua sau la trei saptamini ii raspunzi la telefoane si incerci sa scurtezi cit mai mult posibil acele zece minute de convorbire. Stii insa c-o face fericita, altminteri poate ai cauta sa amini cit mai mult conversatiile astea, in care nu prea ai despre ce vorbi, caci ti-e limpede ca tu si ea faceti acum parte din doua lumi diferite. Ea e acolo, in locul in care nu se intimpla nimic, iar tu esti aici, in orasul luminilor, unde mereu se intimpla ceva interesant si unde mereu trebuie sa fii pe faza, sa nu ratezi momentul de-a cunoaste pe cineva aparte, sa nu pierzi sansa de a fi in locul care te-ar putea propulsa, la un club de succes ori la un restaurant stralucitor, sa nu scapi ocazia unui concert ori a unei sindrofii unde cineva ti-ar putea remarca frumusetea, toaleta, gesturile. Cine crede ca astea sint capricii e idiot ori tocilar. Cele mai mari afaceri se aranjeaza la o masa intima, intr-o gradina de vara splendida, cele mai inalte cariere debuteaza intr-o reuniune unde te lasi purtata de muzica, inhalind parfumul discret al cuiva cu brate puternice care si-a petrecut destul timp in preajma ta incit sa intelegi ca il interesezi. De sub luminile stroboscopului sub luminile rampei. Cine nu stie si nu intelege astfel de experiente e un om care traieste in afara vietii sau in afara istoriei. Caci si istoria adevarata se scrie in cladiri luxoase, in vile, in multinationale, in localuri si restaurante. O scriu chiar cei care le frecventeaza.

Sa-i mai scrii si ca sa-i ceri niste bani. Ai putea sa-i telefonezi pentru asta, dar nu e tocmai stilul tau. In primul rind ca tu nu esti obisnuita sa ceri bani prin telefon, si in al doilea ca ea e chiar ultima persoana de la care ai cere. Cunosti destui barbati care s-ar face luntre si punte sa-ti furnizeze suma ceruta, atit doar ca acum se nimereste ca nici unul sa nu fie in preajma. In plus, n-ai prea avut chef sa vorbesti cu ea in ultima luna. N-a fost vina ta, e anacronica, te suna mereu atunci cind ai treaba, cind se nimereste sa fii intre lume buna, in oras, la o sueta, la un salon de masaj. Sigur, asta nu inseamna ca nu te gindesti la ea. Te gindesti, dar trebuie sa-ti vezi de viata. Chiar ea ti-a spus-o, sa fii gentila si atenta cu oamenii, Ori tu asta faci, raspindesti in jur frumusete si bun gust. Si ea ar aprecia asta. Si poate se va gindi la lucrurile astea cind va merge la banca, sa-ti vireze banii. Daca-i are, si speri sa-i aiba. Ultimele restante ti le-a platit fara discutie, si n-au fost tocmai rezonabile. Stii sigur ca are mai mult decit iti spune. Nu e o problema, e bine, si tie iti place discretia. Dar si spiritul de economie.

O sa trimiti dimineata felicitarea. Ei, nu dis de dimineata, este timp si pentru asta. Cind o sa te trezesti si-o sa iesi in oras. Acum e doua noaptea, esti inca ametita dupa serata la care tocmai ai participat si unde te-ai lasat agatata de tipul scund si vinjos care sforaie linga tine. Are de aproape trei ori virsta ta, o privire sticloasa si un vocabular care te exaspereaza. Insa tine citeva magazine in centru si merge de doua ori pe luna in Olanda, dupa marfa. Olanda, tara florilor. Iar tie, delicata si suava cum esti, pina si numai gindul florilor iti exulta imaginatia si-ti infioara narile…

O slabiciune, fireste. Dar nu e vina ta.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: