Blogul proletarului de tranzitie

January 22, 2013

Natura umana I

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:09 am

(Dupa o idee de Ion Baiesu)

Intr-o zi te vei ridica de pe scaun si te vei indrepta catre acel loc de unde te priveste el, cu ochi blinzi si aposi, lipsiti de expresie, cu nasul alungit si cu nari aduse mestesugit din condei pina la santurile ce marcheaza marginile buzei superioare, aproape drepte in contrast cu cea de dedesubt, involuntar cazuta si rapind astfel fermitatea intregului ansamblu, cu capul mare si putin anacronic in raport cu ingustimea umerilor, cu zimbetul timp si serviabil la rastimpuri, cu chelia lui din ce in ce mai pronuntata, si inspirind adinc vei clatina din cap. Iti inspira mila si e cazul s-o stie si el. E cazul sa afle ca tot ceea ce n-ai abordat de-atita amar de vreme, de cind ti s-a revelat adevarata lui fata, trebuie sa iasa odata si odata la iveala. Ii vei spune ceea ce trebuie sa auda.

Vorbindu-i, o sa-i arati tot dispretul de care esti in stare, toata ciuda pe care ti-o provoaca servilitatea lui, toata scirba care te cuprinde vazindu-l, zilnic, cum alearga sa le raspunda sefilor, sa-si plece spatele inaintea biciului, sa faca temenele, sa se ploconeasca. O sa-i vorbesti de sus, poate putin pretentios, putin arogant, dar cu constiinta faptului ca esti mai bun decit el, ca inca te mai poti incadra in registrul oamenilor demni de stima, cu coloana vertebrala, cu orgoliu de barbat. Cindva era si el astfel, insa acum a ajuns un nimeni, un paria, iar faptul ca-si asuma cu devotament aceasta atitudine de epava te scoate din minti. E un deraiat, un sclav, o sluga corporatista. Si-a vindut demnitatea pe un salariu din care nu poate cumpara mare lucru, pe un loc caldut care descopera tot mai multe goluri, pe un adapost imaginar. Nu exista adaposturi reale, nu exista decit demnitatea umana, ar fi cazul sa afle si el chestiile astea chiar daca e prea tirziu si nu se mai poate face nimic.

Sigur, s-ar mai putea face cite ceva daca omul ar fi interesat si capabil sa te auda. Daca ar fi suficient de hotarit incit sa se debaraseze de toate obiceiurile deprinse in toti anii astia, lucruri care l-au slabit si l-au aruncat in prapastia autosuficientei, s-ar mai putea ridica putin, indolentul dracului. Dar ai cu cine discuta? Ai cui ii spune marile adevaruri? Ajunge sa te uiti la el si stii cu cine ai de-a face. Stii ce inseamna zadarnicia. Uite-l cum te priveste, uite-l cum reactioneaza, ca si cind ar fi de acord cu tine, da din miini si se agita si el, ca si cind discursul tau ar fi reusit sa-l capaciteze si sa-i trezeasca tensiunile adormite in carne. Dar nu e decit o impresie, l-ai studiat indeajuns ca sa stii dinainte ca e o reactie falsa, ca nu e capabil de reviriment, ca ai inaintea ta un inrait, un drogat. In-cu-ra-bil.

Incet-incet obosesti si privindu-l cum gesticuleaza, cum iti imprumuta ideile si cum iti ia vorbele din gura pentru a se autoflagela, incepe sa te plictiseasca intreg jocul acesta. Il studiezi in amanuntime, cit de aprins si de agitat a devenit, si te intrebi daca are rost sa continui. Intelegi ca n-are. Si in cele din urma trintesti usa apartamentului tau de om singur, chirias al periferiei, si dupa ce te asiguri ca e bine incuiat o pornesti catre serviciu.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: