Blogul proletarului de tranzitie

January 7, 2013

Sa facem loc vietii

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:29 am

Anul 2013 a inceput prost pentru romani, cu protocoale secrete ale guvernantilor si cu boala si moartea unuia dintre marii nostri cineasti. Cu toate ratarile sale post-’90, cind zici Sergiu Nicolaescu, zici “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, zici “Osinda” si zici “Mihai Viteazul”. Adica niste capodopere. Si cind zici moartea lui Sergiu Nicolaescu, zici ca speranta romanilor de-a se salva prin arta e ceva mai ingenuncheata decit inainte.

Plecarea dintre noi a regizorului, Dumnezeu sa-l ierte, s-a facut intre salve de arma automata si huiduieli de multime. Nici in visele lui cele mai negre nu s-ar fi gindit idolul copiilor din generatia ’70-’80 ca fosta multime de fani se va transforma intr-o gasca de tortionari care o luau la rotativa invectivelor pe doamna Dana Nicolaescu, cea care se face, in ochii lumii, vinovata de lipsa de transparenta vizavi de ritualul mortuar. Incinerarea, lipsa preotilor, sicriul inchis, cercul restrins al participantilor si impiedicarea accesului publicului si presei au fost, toate, puse in spinarea vaduvei. Care, pe deasupra, se mai imbracase si in alb, dindu-le traditionalistilor impresia unei sfidari absolute.

Cred ca, totusi, dincolo de greutatea publicului de a digera obscuritatea ultimului drum al lui Sergiu Nicolaescu, se ascunde o problema psihologica. Oamenilor le vine greu sa creada ca regizorul a fost ateu. Le vine greu sa creada ca si nevasta-sa e la fel de atee, ca omului nu i-a pasat cine stie ce de sacralitatea monogramiei si ca pare sa fi imprastiat copii peste tot, ca, finalmente, Sergiu nu era nici prea sociabil si nici mare prieten cu o sumedenie de actori si oameni de film, care n-au avut nici ei acces la discreta procesiune. Si le vine greu sa creada toate astea din orgoliu. Pur si simplu ei erau convinsi ca-l cunosc pe Nicolaescu din filme si din aparitiile televizate suficient de bine incit sa nu incapa dubiu ca e popular, ca e dus la biserica, ca isi dedica viata fanilor si ca traieste pentru acestia. Cind colo se demonstreaza ca omul era destul de auster si de egoist; n-a prea iubit pe nimeni, nu si-a cautat niciodata copiii, n-a inghitit bine publicitatea si, dupa toate dovezile, nici pe la biserica n-a calcat. Gata cu identificarea cu Tudor Miclovan, cu Carol I, cu Mircea cel Batrin. Nicolaescu s-a dus necunoscut si nedescoperit, le-a dat tuturor cu tifla. A murit anonim.

Ca individ credincios, desi nu prea dus la biserica nici eu insumi, nu ma pot grabi sa condamn grija lui Sergiu Nicolaescu de-a nu se lasa hartanit de ziare, televiziune si public pe ultima suta de metri. E problema lui, pacea lui e o socoteala, pina la urma, intre el si Dumnezeu, ori intre el si infinit, cum i-o fi placut sa-l numeasca. Nu ma pot grabi sa condamn nici rezistenta eroica a nevesti-sii, care a reusit, cu toate huiduielile oamenilor si asaltul presei sa reziste tentatiei de-a se explica si disculpa. Nu ma grabesc sa condamn nici naivitatea cu care romanii l-au confundat pe Sergiu Nicolaescu cu Florin Piersic. Toate tin de viata insasi, de lume, sint lumesti, sint naturale. Trebuiesc luate ca atare. Mie, personal, Sergiu Nicolaescu nu mi-a gresit cu nimic. Poate cu ultimele filme, insa asta e mai mult o problema de gusturi. N-o sa imi incarc constiinta spunind ca-l voiam, in ultimul sau ceas, mai traditionalist ori mai bisericos.

Il voiam mai viu.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: