Blogul proletarului de tranzitie

December 21, 2012

Reportaj de pe marginea apocalipsei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:39 am

Cind m-am trezit, ieri pe la amiaza, eram intr-o dispozitie destul de destinsa, asa ca n-aveam motive sa reflectez deloc pe marginea evenimentului latent care a evacuat pretutindeni in lume ziua de 21 decembrie din linistita obscuritate in care zacea. Dar presa zilei mi-a suprimat intentiile; am citit, astfel, ca lumea, prin anumite parti, e in tumult, ca unii au luat cu asalt magazinele pentru a-si cumpara ultimul set de provizii, ca diverse staruri hollywoodiene au aranjat deja sa-si petreaca ziua de 21 inchise in adaposturi subpamintene, si ca, in genere, destula lume paseste in ultimele zece zile ale anului 2012 cu sufletul greu, cu rezerve, retineri si teama. Si eu – n-am mintit niciodata in legatura cu asta! – am unele rezerve; insa, in acelasi timp, framintarea gazetelor m-a trimis mai degraba inspre amuzament. I-am spus nevesti-mii ca, evident, ne-am orientat prost in toti anii astia, vrind sa cumparam o casa. Daca am fi fost destepti, am fi cumparat un buncar, l-am fi modelat sugestiv, si vindut acum cu de zece ori pretul. Sau chiar cu de o suta de ori pretul, depinde de nebunia (si averea) cumparatorului. De asemenea am rostit, sententios, ca e imposibil ca apocalipsa sa aiba loc: ministrii cabinetului Ponta n-au depus inca juramintul. Totul, absolut totul, stagneaza acum. Totul e in tratative, totul e in stand-by. Pina si Universul trebuie sa stie chestia asta si sa se comporte ca atare.

La zece seara, cind am iesit din casa, a inceput furtuna de zapada. Am pornit catre gara respirind greoi si incercind sa-mi acopar fata. Vintul ma pleznea dureros cu sute de ace gri pe care mi le depozita in interiorul gulerului si curind am fost silit sa merg ascunzindu-ma in umbra caselor. Un “reminder”, mi-am spus. La gara, altul; ceasul telefonului se blocase la orele 6 si 19 PM, lucru ciudat, fiindca serverul celor de la T-Mobile e mereu precis. Ulterior am constatat ca mi-l blocase o aplicatie, deschisa cine-stie-cum, insa gindul era deja inoculat in mintea mea: un reminder. Altul putea sa fie si lipsa oamenilor de pe strazi, chiar daca zapada inghetata venind de sus ar fi putut, partial, justifica absenta lor. Si, in fond, nu erau cu totii absenti. Remindere, chei de activat memoria sau, mai bine zis, chei de activat imaginatia. Si totusi, remindere ale cui? Ale faptului ca ceva e pe cale sa se petreaca? Dar ceva e tot timpul pe cale sa se petreaca, si ceva e tot timpul deja petrecut. Un accident e un produs al sie insusi, el nu se leaga de nimic, doar survine. Atunci cind are loc, putem nimeri exact in mijlocul evenimentelor generate de el, dupa cum putem nimeri la mii de kilometri distanta de acestea. Cu toate astea, accidentului nu-i sintem straini niciodata. El exista pentru ca noi existam.

In conditiile astea, cind pricepi cum anume stau lucrurile, cind esti un om rational, cind stii ca orice se poate intimpla oricind, dar mai intelegi si statisticile, mai stii si putina matematica si putina fizica, nu ti-e straina nici natura umana, de ce, atunci, ai o stringere de inima cind vezi zapada si viscolul de afara? De ce iti staruie mai mult pe retina decit ar fi normal strazile pustii si luminile stinghere ale felinarelor? De ce ai privit, adineauri, cerul mai mult decit pret de citeva secunde? De ce ti-ai sarutat sotia si copilul, inainte de plecare, cu mai multa caldura decit de obicei? De ce ai tinut sa le spui ca-i iubesti? Si de ce, prinvind la oamenii rari cu care te intersectezi in oras, ai sentimentul ca si ei sint, asemenea tie, putin pierduti?

Eh, e numai o iluzie. Totul e o iluzie. Daca ai fi destept, te-ai trezi la realitate, si ti-ai spune ca problema ta, pina la urma, nu e aia ca, intr-o zi anume, a unui an anume, prezinti ceva mai multa aderenta la lumea din jurul tau, esti mai permeabil la oameni si la natura, mai atent la vreme, mai receptiv la spatiul si timpul care te inconjoara si mai afectuos cu cei dragi. Problema ta e ca nu esti asa in fiecare zi, ca in majoritatea zilelor ti se rupe, ca nu te intereseaza decit citeva lucruri, mai exact aproape nimic, ca nu faci decit ce-ti convine si nu iei aminte decit la ce-ti convine. In majoritatea zilelor nu esti acolo.

Azi am fost acolo. Si sint. Acolo. Aici. Aproape pretutindeni.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: