Blogul proletarului de tranzitie

December 18, 2012

Ginduri din detentie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:04 am

Doua fragmente importante din doua carti esentiale. Sau invers.

“Tu te cufunzi în vîltoarea vieţii libere. […] Te-ai aşezat pe „canapeaua” veche a gării şi asculţi discuţii ciudate, lipsite de seriozitate: că nu ştiu care bărbat îşi bate soţia ori a lăsat-o; o soacră, nu ştiu de ce, nu se înţelege cu nora; vecinii de apartament comun lasă lumina aprisă pe coridor şi nu îşi şterg picioarele; nu ştiu cine îi pune nu ştiu cui beţe în roate la serviciu; cuiva i se propune un post bun, dar el nu se hotărăşte să ceară transferul: nu e deloc uşor să te muţi dintr-un loc într-altul!

Asculţi toate acestea şi fiorii renunţării îţi furnică pielea spatelui şi a capului: şi îţi apare atît de clar adevărata măsură a lucrurilor în Univers! Măsura tuturor slăbiciunilor şi pasiunilor! Iar acestor păcătoşi nu le-a fost dat nicicum să o vadă. Viu cu adevărat, autentic viu nu eşti decît tu, cel imaterial, iar toţi aceştia doar dintr-o greşeala se socotesc în viaţă. Şi între voi se cască o prăpastie de netrecut! Nu poţi să-i strigi, nici să-i plîngi, nici să-i scuturi de umăr, căci tu eşti un spirit, tu eşti o fantomă, iar ei – corpuri materiale. Oare cum să le sugerezi, cum să-i faci să înţeleagă: printr-o inspiraţie subită, printr-o nălucă, în somn?

Fraţilor! Oameni buni! Pentru ce v-a fost dată viaţa?! Într-un miez de noapte întunecoasă se deschid larg uşile celulelor morţii şi oamenii cu suflet mare sunt duşi ca să fie împuşcaţi. Pe toate căile ferate ale ţării, în clipa aceasta, acum, după ce au mîncat scrumbia, oamenii îşi ling cu limba amară buzele uscate, visează la fericirea pe care ţi-o procură picioarele întinse, la liniştea care îi aşteaptă după ce şi-au făcut nevoile. Pe Kolîma, numai vara pămîntul se dezgheaţă la o adîncime de un metru, şi doar atunci îngroapă osemintele celor care au murit peste iarnă. Iar voi, sub cerul albastru, sub soarele dogoritor, aveţi dreptul să dispuneţi de soarta voastră, să mergeţi să beţi apă, să vă întindeţi, să vă duceţi unde poftiţi fără escortă! Ce vă pasă de lumina aprinsă în coridor? Ce treabă aveţi cu soacra aceea? Vreţi să vă spun eu acum care este esenţialul în viaţă, care sunt secretele ei? Să nu alergaţi după ce este iluzoriu, după avere, după titluri: acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte. Să trăiţi avînd o superioritate egală asupra vieţii: să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tînjiţi după fericire, căci amarul nu ţine un veac, şi dulcele nu-l bei pînă la fund. Să fiţi mulţumiţi că nu îngheţaţi de frig, şi setea, şi foamea nu vă sfîşie măruntaiele cu ghearele lor. Dacă nu aveţi şira spinării ruptă, dacă merg amîndouă picioarele, dacă amîndouă braţele se îndoaie, amîndoi ochii văd şi aud amîndouă urechile – pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamnă să-ţi faci mult rău ţie. Frecaţi-vă ochii, spălaţi-vă inima şi mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc şi care vă simpatizează. Nu-i ofensaţi, nu le spuneţi vorbe urîte, nu vă despărţiţi certaţi: căci nu ştiţi, poate că aceasta e ultima voastră faptă înainte de arestare, şi aşa veţi rămîne în memoria lor!…” (Alexandr Soljeniţîn – Arhipelagul Gulag, vol.I)

“Am fost pus într-o despărţitură, o adâncitură, o carceră, cu Sandu L., fost legionar. Abia înghesuiţi, mi-a şi vorbit. Îmi spune că-i pare sincer rău că a fost legionar, îmi cere iertare; mi-o fi foarte nesuferit să stau cu el, şi atât de strânşi unul într-altul. Nu mi-e groază? Nici n-a apucat să termine că plafonul dubei s-a şi deschis; s-a deschis şi albastrul cerului. Îi răspund că nu văd de ce îmi pomeneşte de iertare, că dacă-i vorba aşa îi cer şi eu iertare pentru că sunt evreu şi că trebuie să stea lipit de mine, că în ce priveşte vinovaţia, vinovaţi suntem cu toţii, deopotrivă, laolaltă. Îi propun, acum că ne-am cerut reciproc iertare, să ne împăcăm, să ne îmbrăţişăm, să ne spunem pe nume. La lumina becului din carcera pe roate ne sărutăm şi — considerând ridicolul drept vorbă deşartă şi simţământ inexistent — cunoaştem dintr-odată şi din belşug — sub cerul albastru — starea aceea de nespusă fericire faţă de care orice băutură, orice erotism, orice spectacol, orice mâncare, orice lectură, orice călătorie, orice examen luat, orice portofoliu ministerial sunt nimica toată, praf şi cenuşă, amăgire, gol, pustietate, aramă sunătoare şi chimval zăngănitor, stare ce urmează împlinirii unei acţiuni conforme cu prescripţiile divine. Valuri de bucurie se revarsă asupra noastră, curg, ne inundă, ne covârşesc.” (Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii)

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: