Blogul proletarului de tranzitie

November 2, 2012

Apo(ca)lipsa

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:26 am

Un filmulet postat de un amator pe Youtube, cuprinzind imagini luate in timpul furtunii de la inceputul saptaminii, din New Jersey, a fost preluat de portalul de stiri Yahoo, facind inconjurul globului. Imaginile, care au fost titrate drept apocaliptice, reprezinta nici mai mult nici mai putin decit o secventa de noapte, cu nori, vint si ploaie, luata intr-o intersectie. La un moment dat toate luminile se sting, semnul unei pene de curent, iar omul care filmeaza exclama ca viziunea e cosmaresca si ca probabil asa trebuie sa arate apocalipsa. Exclamatia lui a fost, asadar, preluata ca atare, si judecind dupa miile de comentarii de pe site-ul Yahoo, parerea pare sa fie impartasita si de alti americani. O pana generala de curent e o virtualizare a apocalipsei.

M-am gindit, fireste, automat la vremurile cind imi era dat sa vad astfel de imagini aproape zilnic, in Romania epocii de aur. Pe la finele lui ’85 Romania incepuse sa intre in bezna in mod regulat intre 6 si 8 seara, apoi si mai mult. Masurile de intrerupere esalonata a curentului (in functie de cartiere, zile si ore) au venit abia prin ’87. Pot spune ca privirile mele de copil au surprins in multe ierni imaginea “apocalipsei”, in care totul in jur intra, aproape instantaneu, in bezna, si vreme de citeva ceasuri unicul mod de a iesi din intuneric il reprezentau luminarile si lanternele, luminite slabe pe care le vedeai pilpiind adesea la ferestrele blocurilor ca niste licurici stingheri la margine de neant. Si totusi niciodata nu mi-a trecut prin cap ca imaginea aceea e una a sfirsitului, ca bezna devine reprezentarea unui cataclism universal. Dimpotriva, viata era parca mai interesanta in intuneric si orice gest capata semnificatia unei aventuri. O aventura era sa urci scarile blocului, sa tragi apa la baie, sa iti faci de mincare. Si nu stiu daca e un paradox sau nu, insa in acele vremuri ale beznei, in care luminarile, chibriturile si gazul deveneau niste repere calauzitoare peste tot, numarul incendiilor era extrem de mic. Parca focul devenea, intr-adevar, aliatul omului, intr-o solidaritate ce comemora in chip ocult inceputurile civilizatiei.

Sint destul de multe datile in care am suris ingaduitor auzind ori vazind cu ochii mei cum cetateanul Vestului civilizat e ingrozit de cite-un fapt care pe fostii locuitori ai Estului nu-i tulbura citusi de putin. Lipsa temporara a caldurii intr-un imobil, caderea curentului intr-un cartier, intreruperea Internetului pe o raza de citeva cvartale, lipsa vreme de citeva ceasuri a echipajului de deszapezire ori intreruperea apei menajere pret de o zi intreaga sint tot atitea situatii la care vesticii reactioneaza neplacut, declarind intimplarea inadmisibila, tulburatoare, strigatoare la cer. Exista, fara doar si poate, niste naivitati ale Vestului, sau poate doar niste elemente lipsa din experienta cotidiana, care ii fac pe oameni sa reactioneze astfel. Nici unul n-a fost obisnuit cu lipsurile constante, nici unul n-a fost obisnuit cu strictul necesar luat cu tiriita, pe cartela, sau neluat de loc. Fiecare defect ii panicheaza, fiecare lipsa din categoria uzantelor cotidiene ii incremeneste. Se simt, literalmente, neajutorati, dependenti ai unor utilitati care, pentru un motiv sau altul, refuza sa li se livreze. Si tot asa precum unui estic ii mai face inca rau expunerea la regimul competitiei capitaliste si la jungla economiei de piata, vesticului ii face rau lipsa cafelei cotidiene bauta la Starbucks si nefunctionalitatea automatelor de incasat si restituit bani. E existenta lui, lezata ea insasi de o absenta nefireasca a ceea ce a devenit, in vest, mijloc de trai.

Vestul, cu traiul lui bun, ne-a mai schimbat si pe noi, esticii. Chiar anul trecut, mi se pare, cind niste prelungite pene de curent mi-au deranjat rutina, m-am enervat si eu. Am injurat si eu, am zis: domnule, e posibil? Sigur, n-am avut sentimentul apocalipsei, dar e cert ca n-am inregistrat pasiv evenimentul. Insa lucrul mi-a permis, la vremea respectiva, sa reflectez la cele care nu-mi dau pace nici acum; ca apocalipsa umanitatii va fi, in cele din urma, o apo-lipsa, o energo-lipsa, o telefono-lipsa, si ca oricit am crede ca vom supravietui deficitului de confort menajer, nu vom mai duce-o cu adevarat nici macar citeva zile.

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: