Blogul proletarului de tranzitie

October 26, 2012

Legea compensatiei

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:59 am

Ii spuneam, pe vremuri, unei bune prietene ca tot ceea ce sintem se include sub o lege a compensatiei lucrurilor. Cu alte cuvinte, fiecare avantaj existent in viata si fiinta individului, va fi balansat de un dezavantaj. Pentru atitea plusuri, atitea minusuri. La atita Yin, atita Yang. Asta e explicatia triviala, fireste. Adevarul e ca nu exista o matematica limpede care sa precizeze ca pentru “x” avantaje, omul va suferi un numar egal de neajunsuri. Dimpotriva, avem inainte exemple suficiente ale contrariului: cutare e bogat, frumos si plezneste de sanatate, in vreme ce altul e beteag, hidos si lipit pamintului. Ce anume compenseaza ce, pina la urma? Si asa mai departe, avem destule argumente legitime care sa respinga teoria compensatiilor care e, pina la urma, o teorie a ordinii. Ori lumea din care facem parte pare a fi oricum, numai ordonata nu.

Cu toate astea, cred ca am gresi enorm daca am presupune din capul locului, potrivit indiciilor empirice pe care credem ca le detinem, ca o lege a compensatiei universale nu exista. Exista, in masura in care fiecare lucru este echivalentul altuia si fiecare stare raspunde unei alte stari. Judecind lucrurile prin raportare la propria constiinta si convingeri, nu prea avem cum sa acceptam acest proces al inlocuirilor si echilibrarilor. E firesc. Atunci cind sintem bolnavi, cel mai important lucru pentru noi e sanatatea, iar ea va atirna in balanta mai puternic decit orice altceva, in cazul oricui. Cind iubim, ne proptim dinaintea oglinzii cu sentimentul ca frumusetea e cruciala si orice stare in afara ei intra in categoria dezagrabilului. Cind ne lipsesc banii avem convingerea ca nu ne lipsesc decit banii. Iata, prin urmare, suficiente motive care ne determina sa respingem posibilitatea echivalentelor universale. Evident, intr-o lege a compensatiei lucrurilor putem crede, fara sa fim vreodata susceptibili de a o demonstra cu argumente obiective.

Problema intelegerii compensatiilor universale e problema centrala a umanitatii. Si e perpetua, pentru ca perpetua e si incapacitatea noastra de a o asuma. Omul este un animal construit sa judece proprietatile lucrurilor in functie de gradul lor de intrebuintare. Atunci cind ii lipseste ceva, are sentimentul ca lucrul respectiv este esential si ca dobindirea acestuia e un efort inevitabil care trebuie, cel mult, justificat. Omul care crede in Dumnezeu e cineva care isi pune, de fapt, credinta in posibilitatea compensatiilor. Pentru neajunsurile de pe pamint, religia a imaginat o conditie de bine celest; pentru suferinta imediata, ea da raspunsul unei alinari indepartate. Legea compensatiilor s-a redenumit drept lege a lui Dumnezeu si astfel ea a fost inteleasa si acceptata mai usor, nu fara sacrificii insa. Pentru ca acceptarea ei inseamna punerea in paranteze a fiintei dominate de vointa si afecte, lucru niciodata realizabil pe deplin.

Legea compensatiilor e, insa, o constanta biologica. Fie c-o acceptam rational ori ba, fie c-o punem in umbra religiei sau o discutam numai la nivel de principiu, faptul ca in fiecare organism pamintean celulele se distrug si se refac perpetuu e irefutabil. Celulelor care mor le iau locul altele, vii, iar distrugerii unui corp ii raspunde, mai incolo, nasterea altuia. Dunele de nisip sint, in rastimpuri, inmuiate de ploaie, si la poli, in anumite luni ale anului, firul ierbii tisneste printr-o platosa de gheata. Societatea e, si ea, mereu in schimbare; acolo unde nu se schimba ideile, se schimba oamenii, si invers. Unde exista bucurie o sa gasiti si platitudine, iar locurilor unde suferinta e in toi nu le va fi straina intelepciunea. Suferinta, chiar daca nu va vine s-o credeti, produce o judecata mai inalta a lucrurilor. O compensatie exista permanent, si cea mai buna dovada a faptului ca ea exista e faptul ca pina si atunci cind o respingem, avem intuitia si speranta ei.

Borges vorbeste, e drept, mai bineĀ despre toate astea intr-o povestire numita “Nemuritorul”. Acolo, eroul sau isi petrece o viata intreaga cautind nemurirea si in cele din urma o gaseste, bind din apa unui riu. Urmatoarele milenii pe care le traieste, in absenta durerii si a placerii, senzatii care nu pot avea loc atunci cind eludezi timpul, sint simultan prolifice si seci. Nemuritorul are si n-are sens, atit pentru sine cit si pentru ceilalti; faptele sale sint semnificative la un moment dat si insignifiante altadata. E imobil si netrebuincios, drept pentru care isi propune sa faca singurul lucru care are sens in imobilitatea aceasta, si anume sa caute un mod de a muri. Cautarea sa e logica, pentru ca are loc in mecanica universului compensatoriu: “Exista un riu ale carui ape iti daruiesc nemurirea; in alta parte va exista un alt riu care sa ti-o ia.”

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: