Blogul proletarului de tranzitie

July 31, 2012

Nesiguranta statului

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:08 am

Descartes, nemultumit de dificultatea omului de-a isi fundamenta convingerile pe un temei solid, se obisnuise de-a lungul timpului sa caute lucruri a caror existenta putea fi argumentata rational fara posibilitatea indoielii. Se obisnuise sa caute certitudini. In cele din urma a reusit sa le si gaseasca, moment in care existenta sa a luat o alta turnura. Filosoful a devenit mai senin, mai increzator in munca si in fortele sale. Viata lui se transformase radical, supusa acelei schimbari fundamentale pe care ti-o da numai intelegerea lucrurilor.

Noua, in aceasta contemporaneitate plata in care ne aflam la inceput de mileniu, ni se servesc certitudini aproape peste tot. Cu toate astea, nu ne e prea greu sa constatam ca sint numai aparente si ca, in realitate, nu avem nici o garantie pentru nimic. Ma uit, de pilda, la rezultatele referendumului romanesc asupra demiterii presedintelui si constat ca lucrurile sint mai neclare chiar decit inaintea referendumului. Inainte se stia cine e presedinte suspendat si cine e interimar; acum nu se stie nici cine e suspendat, nici cine e interimar, nici care e majoritatea valida a electoratului, nici cine a votat cu cine, nici daca votul e vot. Retrospectivizindu-mi, cu aceasta ocazie, propria existenta din tara de la poalele Carpatilor, constat ca in aceste locuri nu mi-a fost dat niciodata sa am vreo certitudine. In copilarie nu stiam exact daca seara voi avea sau nu curent, caldura ori apa menajera;  nu puteam preciza daca intr-un magazin alimentar se gaseau ori nu se gaseau alimente comestibile; habar n-aveam daca stramosii din cartile de istorie erau cu adevarat niste eroi ori niste impostori, de vreme ce lupta lor dusese la realitatea in care ma gaseam; nu stiam daca mama e fericita ori trista, nu stiam daca oamenii de la “Europa Libera” imi sint prieteni sau dusmani. Mai tirziu n-am stiut daca sint liber sau sclav, daca traiesc in democratie ori in comunism, daca istoria proaspat rescrisa e cea corecta sau nu, daca sint european cumsecade ori trebuie sa ma “integrez”. Mereu inconjurat de oameni gata sa afirme fie ceva, fie contrariul, cu patima si argumente in cascada, nu mi-am putut permite convingeri. Am incercat, fireste, sa-mi solidific macar opiniile, dar luxul convingerilor mi s-a parut prea mult. Si acum, a avea convingeri mi se pare mult, adica riscant. E riscant sa crezi in ceva intr-o lume in care nimic nu e nici fix, nici stabil.

E foarte posibil ca, in cele din urma, sa constatam ca peste certitudinile date de Euclid, Arhimede, Descartes ori Freud, altele nu exista. Nu putem sa credem, cu adevarat, decit in cifre, in capacitatea noastra de a gindi si in starile noastre. Lucrurile si oamenii din jurul nostru nu sint creditabile cu convingeri. Daca o faci, trebuie sa-ti asumi riscul de a fi tradat. Asumindu-ti acest risc, s-ar putea sa dai chiar peste o certitudine: de fapt oamenii nu ne pot niciodata trada in halul in care o face propria noastra socoteala.

Advertisements

July 28, 2012

Despre democratie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:02 am

Cred ca cel mai des repetat cuvint in Romania ultimelor zile a fost “democratie”. S-a spus ca scopurile unora si altora au fost democratice ori antidemocratice, ca ideile lor au venit sau nu in conflict cu democratia, ca mijloacele de expresie politica ale unui partid ori ale altuia au fost incalcat sau nu principiile democratiei. Cu toate astea, parerea mea este ca aproape totul din ceea ce s-a intimplat n-a fost impotriva democratiei, ci tocmai specific acesteia. Toata agitatia, toate vociferarile, toate mesajele pro si contra situatiei, intreg procesul de inlaturare a unui lider si apoi demararea procedurilor care sa-i ofere acestuia sansa de a-si recapata functia, toate au fost in limitele valorilor democratice. Chiar daca impresia generata de viteza schimbarilor in activitatile statului va fi fost una coplesitoare, excese nu s-au facut. Dimpotriva, as spune ca dat fiind resentimentul dintre partile care au generat evenimentele din ultimul timp, putea sa se ajunga la un deznodamint mai tragic. De ajuns s-a ajuns insa la referendum.

Abia in legatura cu referendumul asta am ajuns sa am o rezerva in ceea ce priveste aplicarea principiilor democratiei. Pentru ca o parte dintre actorii politici ai scenei romanesti au adresat electoratului propriu solicitarea de a nu se prezenta la vot. S-au gasit, la repezeala, si citiva profesionisti ai gindirii care au argumentat cererea. O argumentare cel putin inconsistenta. Caci daca privim lucrurile sub unghi istoric, avem sa constatam ca democratia tocmai cu asta se identifica, cu votul. De la Clistene incoace, punctele de rezistenta ale democratiei ateniene erau tocmai electorii, diversi cetateni care erau insarcinati cu votul legislativ, cu desemnarea normelor cetatii ori cu jurizarea proceselor. Democratia nu s-a schimbat, substanta ei este inca dinamica ei si fundamentul ei este inca felul in care cetateanul participa activ la viata societatii in mijlocul careia se afla. Democratia nu e “sub vremuri”; ea fie este, fie nu este.

A veni, in era curenta, si a spune ca neparticiparea la vot e un proces prin care se alimenteaza democratia e un fals, indiferent cite interpretari ar veni sa-l sustina. Democratia nu se alimenteaza prin lipsa, ci prin prezenta. Trebuie spus, raspicat, da sau nu. Daca termenii sint prea compacti si in locul lor s-ar cere un raspuns mai amplu, si el trebuie dat. A nu participa inseamna a te situa in afara democratiei; cind spui “am ales sa nu votez!” intri in pseudo-problematizare, pentru ca de fapt nu alegi nimic. Neantul, indiferenta sint niste lucruri pe care le poti gasi, eventual, dar nu alege. De asemenea – venind mai inspre situatia de fata, – daca spui ca “alegi” sa nu te prezinti la vot in urma sugestiei cuiva (si astfel de sugestii, rugaminti ori imperative se gasesc, actualmente, pe destule canale media), e de la sine inteles ca nu mai e vorba de nici o alegere, ci de imbratisarea unei recomandari. De asumarea, drept personala, a dorintei altcuiva.

Va exista, desigur, cineva care sa-mi reproseze ca sint deja inregimentat politic atunci cind vorbesc despre necesitatea participarii, de vreme ce partidul din care face parte presedintele suspendat a stabilit clar, ca norma de lupta, neprezentarea la vot a electoratului propriu in speranta respingerii referendumului din lipsa de cvorum. In ce ma priveste nu se pune atit problema numarului cit a principiului: a interpreta democratia ca libertate a iesirii din joc, ca si corelativ al absenteismului, e un fals. Un fals care mai beneficiaza, in completare, si de o argumentare stupida.

Daca democratia ar fi absenteism, toate regimurile care iti impun ceva in absenta asentimentului tau ar fi democratice. Democratia e, insa, altceva. Democratia inseamna vot!

July 27, 2012

Timpul viitor

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:33 am

In cele mai multe parti ale lumii, campaniile electorale au ca si capete de acuzare faptele trecutului. Candidatii pentru functii de raspundere in stat arata ce au facut oponentii lor rau in trecut, motiv pentru care trebuie inlaturati. Daca oponentii n-au apucat inca sa-si formeze un trecut politic, este atacat trecutul social al unora dintre ei; cutare e cunoscut drept escroc, cutare are reputatie de mina sparta, cutare e corupt de-a binelea ori a facut politie politica. Trecutul,  in politica, decide viitorul; lumea fie vrea sa-i intoarca spatele, fie sa se intoarca la el. Tocmai de aceea el reprezinta si cea mai des utilizata formula de atac, dar si de aparare. De la caz la caz.

In Romania am vazut o derogare de la aceasta regula; e vorba, mai exact, de acuzatiile care se leaga de timpul viitor. De pilda, presedintele scos temporar din functie ii acuza pe cei care l-au suspendat potrivit unor fapte viitoare. Discursul lui e o abordare colocviala a lucrurilor, in care gasim, pe linga o majoritate de platitudini, si intrebarea: domnule, stiti ce vor sa faca astia? Pentru cei care nu stiu, urmeaza, invariabil, si raspunsul. Vor sa ne rupa de Occident, vor sa ne scoata din Europa, vor sa-i aministieze pe pungasii de partid, vor sa subordoneze statul unor magnati imorali, vor sa ne aduca in pragul colapsului financiar, vor sa vinda tara. Toate ideile care ne-au ingrozit cindva sint scoase pe tapet si puse in legatura cu intentionalitatea adversarilor politici. E ca si cind cineva le-ar examina gindurile acestor oameni, urmind sa le expuna toate intentiile condamnabile inca inainte de-a fi puse in aplicare, exact ca si “Politia Gindirii” din romanul lui Orwell, “1984” ori, si mai aproape de situatie, ca si departamentul specializat in crimele viitorului, din nuvela lui Philip K. Dick, “Minority report”.

Nu e usor de crezut, dar tehnica acuzatiilor pentru fapte viitoare, virtuale ori presupuse are totusi impact la romani. Am vazut destui oameni de buna credinta (ma refer la cunoscuti, si ii exceptez pe anonimii care au ocupat internetul cu materiale propagandistice in ultima vreme, caci majoritatea sint incapabili sa formuleze idei proprii) preluind aceste sugestii si ducindu-le, prin rationament, pina la ultimele consecinte. Un prieten mi-a zugravit, deunazi, niste apocaliptice consecinte finale ale preluarii puterii de catre “ceilalti”. Imaginatia, grefata pe o deficienta intelegere a realitatii, i-a facut pe oameni sa construiasca viziuni de cosmar, in care Romania e, literalmente, trintita in haos, saracie si bolsevism.

Fiind de asteptat ca pentru constiintele care preiau anticipatia ca si reper al realitatii, explicatiile logice sa fie o intruziune si un balast, nu m-am mai repezit sa le expun oamenilor cit de absurda mi se pare conceptia pe care au adoptat-o. Sint gindurile lor, convingerile lor. Unica problema ramine felul in care aceasta optiune politica bazata pe science-fiction a celorlalti imi va pune mie realitatea in paranteze. Felul in care groaza de viitor a multora imi va baga mie pe git, cu forta, un trecut prost gata reactivat.

Ma gindesc, acum, la stoici. Ca sa evit resentimentul pentru cei care iau decizii, inclusiv in locul meu, eludind realitatea, am nevoie de stoici. Poate ca lectura lor ma va prinde si ma va impiedica sa ma desolidarizez de pe acum de niste prieteni a caror vina e, deocamdata, doar o perceptie deformata a timpului propriu.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.