Blogul proletarului de tranzitie

March 31, 2012

Retrospectiuni lamuritoare

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:32 am

Adolescent, am urcat odata, in cadrul unui soi de excursie restrinsa, pina intr-un sat situat in creierii muntilor Poiana Rusca. Vadu Dobrii se numea. Neelectrificat, fara alt drum de acces in afara unei poteci forestiere, amplasat la cale de patru ceasuri distanta de locul in care se termina o sosea pseudopietruita, era una din ultimele asezari din Romania acelor ani neatinse de urbanizare si monolitism. Populatia satului era alcatuita din citeva familii de ciobani cu infatisare, limbaj si obiceiuri de secol nouasprezece. “Rebeli” erau considerati, prin partea locului, aceia care isi ingaduisera schimbarea orientarii pastorale cu munca la padure. In rest nici o alta forma de razvratire fata de vechile obiceiuri, nici un import infam de tehnologie ori de vestimentatie contemporana.

Imi amintesc cum, intrind in acest sanctuar al intirzierii etnologice, nu m-au uimit nici distanta apreciabila dintre constructii, case scunde, din chirpici, neingradite si destul de mari ca dimensiune, nici mamaliga rece care parea sa constituie un aliment universal, nici laptele de bivolita proaspat, nefiert, care-mi fusese impins inainte de o taranca in a carei casa mi-e imposibil sa-mi amintesc cum am ajuns, pe cit m-a uimit dezinteresul celor citiva oameni intilniti fata de viata “din afara”. Absolut nimeni nu ne-a intrebat, pe tot parcursul sederii, ce se intimpla in oras, in tara ori in lume, in general. Nu exista in oamenii aceia curiozitatea insului dotat cu presa si televiziune, atita cita era in Romania anilor ’80, de a se informa asupra mersului lumii. Singurele intrebari care ne-au fost puse vizau provenienta noastra si atit. In rest conversatia a fost minimala iar raspunsurile la intrebarile puse de noi au fost succinte. Nu raspunsuri de om ocupat ori posac, ci raspunsuri de om care, oricit si-ar mobiliza resursele, nu poate face risipa de cuvinte. Mai ales atunci cind descrie o realitate reductibila, pentru sine, la o fraza sau doua.

La asta ma gindeam mai devreme, examinind inflatia informationala a spatiului actual in care traim. Curiozitatea citadinului global e vesnic nesatisfacuta, e o criza de raspunsuri care te extenueaza si te innebuneste. Curiozitatea asta merge mina-n mina cu faptul ca abundenta de stiri care ii sint servite individului comporta mereu o trimitere la scenariu, la “va urma”. Nici o informatie nu mai e autosuficienta, nimic nu mai e din specia lui “2+2=4” ori “cuget, deci exist”. Actualitatea informationala te pune deja pe jar in legatura cu ziua de miine, iar misterul lui “miine” e partial rezolvabil numai poimiine. Conservarea informatiei a ajuns doar simulare, substituita lui “aflam si va tinem la curent”.

Stam ca pe spini, conectati pe vecie la reteaua de date a lumii, fara s-avem habar ca toata aceasta artificiala necesitate umana de a sti s-a rezolvat, demult, intr-o comuna neelectrificata din judetul Hunedoara.

Advertisements

March 27, 2012

Impotriva aglomerarii urbane

Filed under: Idei personale — proletaru @ 5:06 am

Chicago e in cel mai bun caz un oras obositor. In cel mai rau e enervant.

Aici am constatat prima data in viata ca diversitatea e deranjanta. Sa mergi pe strada si sa auzi limbi diferite, sa vezi oameni de rase diferite, oameni pe care nu-i uneste nimic altceva decit sistemul: a merge la lucru, a popula fast-food-urile, a plati taxe. In rest nimic comun, decit poate faptul ca fiecare are un ideal, gigantic ori meschin, si ca incercarile fiecaruia de a-l atinge se numesc vis american. Dincolo de cuvinte nu ramine decit anomalia: faptul ca in aceeasi structura de beton vietuiesc mii de organisme diferite ca aspect si comportament, care se apropie ori resping una pe alta, indiferente, violente, delirante. Un lucru inacceptabil biologic, petrecut intr-un cadru care, paradoxalmente, tine totusi de bios. Mirajul lumii si povara ei.

Diversitatea merge mina-n mina cu densitatea. Miscarile aici se produc in grupuri si in mase, unitatile nu pot fi reperate decit rar. Persoanele singure se pierd in multime, iar la asa-zisele “ore de virf” nu mai exista nici grupuri. Totul devine o masa care se misca pur intertial intre niste variabile, decompunindu-se si recompunindu-se in mod aleator. Efectul, interesant sub microscop, e insuportabil atunci cind e judecat prin participare directa. Chicago e blestemul oricarui solitar.

In ani de zile, singurul lucru care m-a impresionat aici a fost indiferenta populatiei. Nu arhitectura, frumoasa, nu cladirile, in buna parte istorice, nu locurile de agrement, nu zgirie-norii care adapostesc crema business-ului american, nu promptitudinea unei sume de servicii. Indiferenta lumii insa m-a impresionat si m-a contaminat, pentru ca e singurul mecanism prin care mai poti ramine “personal” in fata asaltului maselor. Lumea e teribil de neglijenta cu felul in care se comporta in raport cu ceilalti; politetea e pur formala, adica se reduce la niste scuze miriite. Nimeni nu se implica in conflictele cuiva, nimeni nu devine aparatorul nimanui, nimeni nu ia act de lucrurile care se petrec in jur, in afara ocaziilor in care evenimentul e teribil de zgomotos. Pentru ca numai decibelii, cit mai multi, mai pot sa-i scoata pe cei de aici din elementul lor. In rest, fiecare a imbratisat indiferenta ca mod de a ramine in afara gloatei, chiar si odata introdus cu forta in aceasta.

Am ajuns sa inteleg, asadar, indiferenta metodica, indiferenta ca alegere constienta. O accept in aceeasi masura in care mi-e teama de alter ego-ul ei: indiferenta inconstienta, indiferenta bauta ca o otrava. E fenomenul pe care-l vad la oamenii care NU se confrunta cu aglomerari urbane. La cei care s-au saturat de lume fara sa aiba de-a face cu ea.

De astia mi-e teama.

March 25, 2012

Politica

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:09 am

Pe omul care traieste bine, politica nu-l intereseaza. E o parere mai veche de-a mea pe care am avut prilejul sa mi-o confirm in citeva rinduri. Pina si in ceea ce-i priveste pe politicienii imbogatiti, mi-e clar ca politica este ultima lor preocupare. Sint numarabili pe degete cei care cunosc doctrina propriului partid, cei care au habar de legile in discutie, cei care au macar o vaga idee despre luarile oficiale de pozitie ale partidului din care fac parte, mai ales cele exprimate in contextul vreunei crize politice. Marturie stau, fireste, contradictiile intre declaratiile unora si ale altora, vorbirea voalata, din care nu razbat decit clisee si platitudini, raspunsurile generice puse la timpul viitor (“urmeaza sa”, “vom stabili”, “vom demara”). Asta e realitatea: politicienii stau prost la capitolul politica si nici nu se prea chinuie sa repare lacuna, cu atit mai mult cu cit au constatat ca se poate trai bine mersi si cu ea nereparata.

Politica e, in schimb, o misiune de credinta pentru omul simplu si prost traitor. Confruntat zi de zi cu diverse lipsuri, el face politica cu asiduitate, caci ea a devenit divertismentul lui. Citeste ziarele, elaboreaza teorii, face profetii, se angajeaza in controverse furibunde cu opozantii. Am vazut lucrul intimplindu-se de prea multe ori ca sa cred ca e vorba numai de un accident si ca, in realitate, politica se pliaza pe toata lumea. Nu se pilaza, nu se adreseaza tuturor, ba chiar dimpotriva: ea e rezervata numai grupurilor si are legatura directa cu starea lor de spirit si cu starea lor materiala. A fi politician nu e totuna cu a face politica. Politica e o acumulare de idei urmata de schimbul de idei. A te inscrie intr-un partid inca nu e politica; e numai un context favorabil politicii. Restul depinde de individ.

Cu un politician “inrait” al patriei noastre, cetatean de rind si neinscris in nici un partid, discutam zilele trecute la telefon. Omul e un partizan al puterii actuale, si atunci cind convorbirea a atins citeva problematici sociale, mi-a amintit ca luna aceasta se implinesc 22 de ani de la Proclamatia de la Timisoara si ca toate principiile ei au fost incalcate si terfelite de comunisti si cripto-comunisti care nu mai vor sa plece. “Domnule, zic, de unde vrei sa plece si unde sa ajunga?” Mi se insira o lista de nume si dorinta omului ca respectivii sa ajunga dupa gratii, eventual sa fie batuti si torturati, daca se poate. “Foarte bine, zic, dar cu ce te ajuta faptul ca astia ajung dupa gratii? Ce legatura are existenta lor cu a ta? Strict teoretic, ei au parasit puterea, au parasit controlul economic, au cazut de pe cai. O sa te simti tu mai bine daca ii vezi dupa gratii?” “Da, zice omul cu sinceritate, o sa ma simt mai bine”.

Trecind peste orice i s-ar putea raspunde respectivului in legatura cu viziunea lui, eu am retinut ceea ce era de retinut. Desigur ca nu o duce bine, ca nu si-a indeplinit visele, ca n-a atins nici prosperitate materiala, nici profit spiritual. Aspiratiile i s-au facut, incet-incet praf, iar acum a ajuns in acel moment in care e convins ca aparitia unei victime i-ar face bine. E un tortionar de ocazie, vrea sa condamne si sa umileasca, ori cel putin sa priveasca o comndamnare si o umilire.

Se pare ca politica la purtator a romanilor de rind conduce, vrind-nevrind, la resentiment si furie. In acelasi timp, politica celor din structurile inalte e o mascarada lipsita de continut. Ma intreb, ca atare, daca romanul va avea vreodata acces la un mod sanatos de-a politiza, sau poate de pe acum sa-si ia gindul.

Next Page »

Blog at WordPress.com.