Blogul proletarului de tranzitie

December 30, 2011

Cred ca iau o pauza

Filed under: Idei personale — proletaru @ 11:19 am

Iau o pauza de vreo doua saptamini. Nu plec nicaieri, nu fac nimic deosebit, o sa ma rup doar de scrisul pe blog.

Asadar, dragii mei, ce pot sa va spun, la incheiere de an? As putea sa va urez toate lucrurile in care nu cred. Mai exact, as putea sa va urez ca in 2012 sa fiti fericiti, sa fiti mai sanatosi ca in 2011, mai hotariti sa puneti ordine in lucruri, cu o mai mare putere de munca. Numai ca, sincer, nu cred ca in anii care vin putem fi mai fericiti ori mai increzatori in noi insine decit in anii care trec. Lucrurile se petrec tocmai invers: fiecare an nou e mai dureros decit cel care-a trecut. Cei care nu-l resimt astfel, fie nu se gindesc deloc la trecerea timpului, fie se mint cu nonsalanta. Si, macar odata, mi-as dori sa fiu si eu la fel: fie un mincinos sublim, fie un nepasator de mare anvergura.

Va urez sa fiti tot ceea ce nu sint eu, si sa nu puneti piedica bucuriilor viitoare. Doamne-ajuta!

Advertisements

December 26, 2011

Miorita la spectroscop

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:22 am

Un tip despre care aflu (sigur ca de pe Wikipedia, mama cunoasterii internaute) ca e filosof si teolog, pe numele lui Mihai Neamtu, are un articol in care exploreaza semnificatiile baladei “Miorita” pe plaiurile romanesti. Concluzia nu e buna: “Miorita” vorbeste despre un popor cuminte, obedient, impacat cu orice destin catastrofal. E evident ca daca ne ghidam dupa astfel de arhetipuri istorice, nu putem crea ceva de valoare si de durata. Cu alte cuvinte romanul e invatat sa stea si sa primeasca lovituri, in loc sa gindeasca liber si sa se apere temeinic impotriva imixtiunilor in cultura si civilizatia lui. De unde si sfatul pe care ni-l da Neamtu, sa eutanasiem “Miorita”, adica sa renuntam la ea ca model.

Se pare ca autorul articolului il judeca pe autorul popular potrivit temei, nu potrivit operei. Si mai pare ca nenea Neamtu, filosof si teolog, n-a priceput cum vine treaba asta cu arhetipurile. Un arhetip e o matrita, o origine de la care pleaca cutare creatie. Practic, recurgem la balada “Miorita” atunci cind vrem sa dam exemplul inclinatiei populare catre creatia poetica, dar si cind vrem sa dam exemplul comuniunii de limba si obiceiuri din Romania (balada circula, in diverse forme, in toate zonele tarii, si e un extrem de vechi cintec popular in limba romana). Cind zici ca “Miorita” exprima spiritul romanesc, zici, evident, o metafora. Ca si cind ai zice ca Lamartine reflecta idealul romantic al timpurilor. Aia nu inseamna, evident, ca tipul a luat o oglinda si a tintit-o catre vreun cuplu care se saruta intr-o barca, ci ca scrierea lui apartine vremii sale. Tot asa, nici Miorita nu postuleaza ca dupa aparitia ei, toti romanii au sa fie servili si supusi. Daca ar fi pe-asa, atunci in peretii fiecarei constructii monumentale ar trebui zidita cite-o femeie, Greuceanu ar trebui chemat la fiecare eclipsa si fiecare furt de ou ar trebui urmat la 24 de ore de furtul unui bou.

Mihai Neamtu nu intelege ca balada, un poem sau un cintec sint lucrurile in care un popor isi pune ceea ce are mai frumos. Adica iti iei toate imaginile delicate si le insailezi intr-o creatie pe care o construiesti cu niste culmi ale sensibilitatii tale. Nu conteaza ca in realitate tu esti unu’ care nu te omori cu munca, care de cite ori ai ocazia bei de stingi, care vrei sa-ti vezi vecinul mort si deposedat de avere, care nu esti chiar atit de ospitalier pe cit ai vrea sa pari, dupa cum nu esti nici unul prea perspicace in the head. Dar in poezia ta esti muncitor, ospitalier si bun si – sa vezi lucrul dracului! – atunci cind o scrii, tu chiar devii astfel. Creatia te-a ridicat de la conditia originara si te-a inaltat la alta dimensiune spirituala. Esti frumos sufleteste pentru ca produci arta. Cind termini cu scrisul, redevii ceea ce esti.

Ca atare romanii care au scris, rescris si re-rescris “Miorita” sint niste indivizi care au facut arta in ciuda a ceea ce ei erau ca oameni. Tocmai d-aia e arta sublima, pentru ca ea poate fi rupta de biografia si faptele individului si poate trai in forma proprie. O balada nu exprima un popor decit in sensul sau creativ. Sensul mundan, cotidian al acelui popor e altul si e, evident, unul trivial. Teologul Mihai Neamtu ar trebui sa stie mai bine decit altii ca ce e lumesc ramine al lumii, dar ca mai exista in oameni si ceva care are indreptatirea de a se adresa lui Dumnezeu.

In incheiere, daca autorul vrea o alta exemplificare a situatiei, as putea sa-i prezint cazul unei specii umane specifice Bucurestilor de altadata, si anume poetul de circiuma. Aceasta boema denaturata era privita de cei mai multi cu un dispret major. In timp ce-si achitau consumatia, il masurau sever pe oratorul turmentat: “Uite, domnule, ce betiv e poetul ala!” Dar mai erau si unii, ceva mai rari, care-l considerau pe acelasi individ cu deferenta: “Uite, domnule, ce poet e betivul ala!” Totul depinde, ca sa spun asa, de felul in care privesti creatia in raport cu individul.

Mie mi-e limpede cum priveste Mihai Neamtu creatia. E ceva ce te indeamna la aplecatul sprincenelor: deci creăm, creăm, dar mai mergem si acasa, da?

December 23, 2011

Ignatul, o sarbatoare esentiala

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:25 am

Dupa revolutie, Romania a intrat intr-un ciudat cerc al liberalismului religios. Si nu ma refer la manifestarile mistice ori la abudenta cultelor, ci la interpretarile tot mai diverse pe care poporul le aduce lui Dumnezeu. Se cheltuiesc bani pentru biserici? Dumnezeu e incorect, permite dezechilibrarea bugetului de stat. Cutare popa a facut-o de oaie? Dumnezeu e prea tolerant cu unii si prea rigid cu altii. Un oarecare s-a imbogatit peste noapte? Dumnezeu i-a dat prea mult si pe altii i-a lasat sa sufere. Romanii o duc prost? Dumnezeu si-a intors fata de la ei. Si tot asa, reprezentarea asta umanizata a lui Dumnezeu pare sa se perpetueze fara ocolisuri, nu se stie exact pina in ce punct si ce-o sa se aleaga atunci de conceptia asupra devinitatii. Dar e interesant de studiat.

In paralel cu acest misticism obiectualist, ateismul e in floare. Motive ar fi destule. Ar fi, cum am spus, responsabilizarea generica a lui Dumnezeu pentru tot felul de probleme, “boom”-ul tehnologic, lipsa studiului religios, revolta crispata impotriva dificultatilor vietii (romanii sint un popor bizar: revoltati in adinc si obedienti in afara) s.a.m.d. Ceea ce n-a reusit sa faca marxismul injectat in constiinte vreme de aproape jumatate de veac, au facut douazeci de ani de libertate. Asa se face ca azi, discutia asupra lui Dumnezeu e mult mai putin in tema cu subiectul decit era acum douazeci de ani. Imaginarul (prost) si ignoranta (imensa) au luat locul unei traditii care s-a dus la gunoi, caci a devenit “nefrecventabila”.

Acuma, sigur, ateismului nu i se pot aduce decit contraargumente de principiu, dar nu o condamnare formala, caci el se revedica din libertatea de intelegere a fiecaruia. Si nici nu incerc sa-l condamn. Cu toate astea vreau sa va spun ca am observat un lucru de mirare, un fenomen foarte ciudat. Nu stiu cum se face ca 90 la suta dintre ateii astia pe care-i cunosc sarbatoresc Craciunul. Isi instaleaza brad in casa, il impodobesc, insira cadouri dedesubtul lui, ba chiar mai si amplaseaza pe mobilier diverse bibelouri decorative sugerind scena Nasterii. In rest, desigur, ramin anti-crestini declarati. Atit doar ca de sarbatori le fac celorlalti o concesie, pentru ca evident, lumea inca nu e pregatita pentru adevarul lor.

Parerea mea e ca singurul adevar in treaba asta il reprezinta bipolaritatea moravurilor. Dihotomia spirituala a omului care de Craciun si de Pasti e crestin, taie porc si miel, baga vin si se indoapa cu haleala, dar nu citeste text religios si nu se duce la biserica, fiindca acolo e de stat in picioare, de ascultat liturghia si poate si de dat ceva bani. Tot asa cum exista si credinciosi de ocazie, exista si atei de ocazie. Care, in pofida a ceea ce declara, e greu de crezut ca dispun de niscai argumente stiintifice pentru a se justifica, ca sint autentici in convingerile lor sau ca au, pina la urma, vreo convingere. Cea mai inalta cota stiintifica pe care au s-o invoce e argumentul libertatii postdecembriste. Sint liberi, in sfirsit, sa creada in ceea ce vor. Si ei cred, deocamdata, ce ii avatajeaza.

Mie mi-e destul de clar ca evolutionismul romanesc are totusi un leagan originar indepartat de specificul darwinist. Ca sa fiu mai explicit, am impresia ca ne tragem, totusi, din porc si ca suferim de canibalism precoce.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.