Blogul proletarului de tranzitie

November 29, 2011

Vasile Musca

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:49 am

Vasile Musca e un dinozaur al Universitatii din Cluj. A lucrat acolo mai mult de patruzeci de ani. O viata de om. Acum s-a retras si-si scrie memoriile. L-am revazut anul asta in Romania si am petrecut o zi impreuna, discutind despre tot si despre toate. Am facut filosofie, istorie si politica, am batut strazile, ne-am declarat regretul in fata declinului citadin caruia nu i s-a putut substitui nici Clujul, am mincat niste alimente profund nocive si am cercetat, prin dialog, “pulsul pietii” (al bazarului romanesc, adica). Ne-am dat friu liber cusururilor intr-o zi fara cusur.

Revederea profesorului meu, in loc sa ma transporte in timp, m-a transportat taman intr-o brutala realitate. Cind eram student, lucrurile stateau simplu: eu eram tinar, el era batrin. Acuma el a ramas exact la fel, in timp ce eu am imbatrinit al dracului. Chestia e, probabil, simptomatica: mi-am revazut, in trecere, un coleg, si mi se pare si el extrem de imbatrinit. Sigur ca el e lector in cutare disciplina, umbla imbracat in costum si e salutat de oameni pe strada, pe cind eu sint un anonim in miscare. Dar in raport cu acest coleg o comparatie mai e, totusi, posibila, pe cind in raport cu Vasile Musca ma simt smuls din timpul bun al lucrurilor si amplasat in timpul ala nefericit, depreciativ, care nu face decit sa puna praf si pinze de paianjen. Chiar si pe oameni.

In timpul studentiei mele, Vasile Musca era teribil de subapreciat. Excelent teoretician de istoria filosofiei, nu era omul extremelor. Nu avea nici ambitia frazelor transante, nici a celor ambigui. Asa se face ca nu reusea sa fie pe placul celor sedusi de tendintele la moda ale filosofiei: fenomenologie si deconstructivism. Faptul ca-ti lamurea, cap-coada, “Republica” lui Platon in cadrul unui singur curs, nu putea sa-l puna pe picior de egalitate cu cei care-ti explicau ca filosofia actuala si-a regasit fecunditatea prin suprimarea propriului trecut si prin exmatricularea conceptelor-balast. Filosofia ca macelarie: al dracului ce ne mai placeau chestiile astea! Musca era, prin contrast, plictisitor, caci vorbea de o filosofie in constructie, nu in demolare. Dar ce ridicol contratimp: atunci, intr-o societate in formare, se perora despre moartea filosofiei; azi se pretinde ca filosofia e vie, tocmai cind societatea se afla in propria ei agonie! Nu e interesant?

Timpul i-a dat, care va sa zica, dreptate lui Vasile Musca. Nu te poti ancora decit intr-o valoare existenta deja. Faptul ca e contestabila (si care valoare nu e?) inseamna mai putin pe linga faptul ca iti ofera un teren pentru convingeri. Si e fabulos sa poti sa-i spui cuiva: “Domnule, cred in filosofie!” Cred, cu alte cuvinte, ca fara ca gindirea universala sa fi fost pusa in miscare de niste oameni foarte mari, lumea n-ar fi fost aceeasi. Cu atit mai mult ar trebui apreciat cineva care, asa ca Vasile Musca, vine sa-ti explice fundamentul teoretic al lumii din unghiul celor care l-au alcatuit.

Vasile Musca e un dinozaur. Intr-o lume de rinoceri, e unul din ultimii dinozauri. Si ma bucur ca e asa, si ca este. Pentru ca pina si numai fiintarea celor asemenea lui, opusa carierei si operei unor persistenti neghiobi prolifici, e suficienta ca sa-ti dea sperante de viitor.

Advertisements

November 27, 2011

U.R.S.S, un clasic in viata

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:30 pm

Il ascult pe Vladimir Putin tunind si fulgerind impotriva Occidentului si constat ca lumea asta palpabila, pe care o cunosc, nu s-a alienat de tot. E aproape un motiv de bucurie, dar bucurie nu e. Sint aproape o suta de ani de cind Kremlinul acuza Europa de a incerca sa influenteze alegerile moscovite si politica rusa in genere. Asta inseamna traditie, dom’le, chiar daca ea nu e o traditie ideala. Nu ma bucur, dar nici nu ma intristez. Fireste ca Rusia nu e un paradis terestru, dar e, in orice caz, locuinta unui popor functional. O tara care nu e numai produsul liderilor sai, ci si al poporului sau. Nu e o simpla mostenire, ci o istorie comuna, asumata.

A te considera, in continuare, in razboi cu toata lumea, a trage la raspundere capitalismul pentru toate relele mapamondului dar si a reusi sa-ti convingi cetatenii ca orice abatere de la sistemul mostenit inseamna un dezastru national, e o performanta pe care putine tari si-o pot revendica. Si uite ca astazi, la saizeci de ani dupa Stalin, poporul rus e guvernat dupa aceeasi reteta. A, ca sint mai putine republici, ca exista o aparenta de democratie, ca Internet-ul le-a putut facilita oamenilor comparatiile intre ei si Occident ori ca NKVD-ul a devenit mai discret, astea sint amanunte. Esenta e aceeasi: Rusia comunista n-a disparut, numai s-a transformat nitel.

Sa fiu sincer, am o anumita admiratie pentru strategia de guvernare a conducatorilor rusi de filiatie comunista. Nu e vorba de intretinerea unei iluzii de libertate absoluta, ca in cazul Statelor Unite (adica esti liber dar nu fara “x” constringeri, de regula de origine materiala). E o altfel de strategie. Poporului i se spune cam cit si pina unde se intinde libertatea: primeste mincare ieftina, Internet cu ghiotura (si fara barierele impuse de dreptul de autor) si televiziune cit incape. Doar spatiul dezbaterilor publice e mai restrins, spatiul referendum-ului si al culturii. Kremlinul n-a uitat ce prejudicii i-au fost aduse, in plan interntional, de scriitura unor Pasternak ori Soljenitin, drept pentru care nu vrea sa riste si deturneaza atentia publicului catre un segment mai facil al culturii. Norocul lui Putin e ca un Soljenitin nu se naste prea des. Si nici cititorii lui nu se gasesc pe toate strazile.

Una peste alta, nu ne ramine decit sa constatam fara surprindere ca rusii n-au luat Occidentul cu asalt, ca Putin are ani seriosi de cind e la putere, ca luptele din Caucaz nu par sa fi atins un final, ca marile intrebari ale organizatiilor ce sprijina drepturile omului au ramas tot fara raspuns si ca Rusia e tot o forta impunatoare. Contra-revolutia democratica din Octombrie 2011 n-a venit. E pe rol tot Revolutia Socialista din ‘917.

November 25, 2011

Partidul Piratilor

Filed under: Idei personale — proletaru @ 9:46 am

Un ziarist de oarecare succes in Romania isi relateaza experienta de a fi discutat, in Germania, pret de citeva ore cu doi reprezentanti ai “Partidului Piratilor”, un soi de organizatie anarhica si oarecum contradictorie (de vreme ce anarhia e o miscare care respinge formele traditionale de organizare). Dupa ce le face respectivilor examenul politic, constata ca ideologia lor e indreptata simtitor spre singa, mai exact spre extrema stinga. Odata constatarea facuta, omul deplaseaza problema catre spatiul autohton, intrebindu-se daca exista partide similare romanesti, lucru care nu ne mai intereseaza. Ne intereseaza doar punctul de plecare: anarhia organizata.

Evident, nu e vorba de anarhie in sensul clasic. “Piratii” nu vor sa introduca haosul la nivel de administratie nationala, insa sugestiile lor se claseaza in registrul elementelor destabilizatoare ale ordinii. As spicui, dintre cerintele lor: eliminarea drepturilor de autor, transparenta legislativa absoluta (de la simple discursuri parlamentare la “agreement”-uri si tranzactii oficiale), dreptul fiecarui om la venit (garantat nu de guvern ci de magnatii zilei, un soi de haiducie intermediata de stat) si dreptul la transport in comun gratuit (platit de posesorii de autoturisme proprietate personala, care astfel isi dau obolul celor care nu poseda chestii dintr-astea). In fine, tot soiul de gogomanii.

Acuma, sigur, scepticii ca mine le vad drept gogomanii, dar cert este ca respectivul partid si-a gasit o gramada de adepti printre tinerii din lumea intreaga. Care adera, teoretic, la un partid umanist, liberal, fara cotizatii si fara doctrina. Pina sa cadem insa in entuziasm, va trebui totusi sa acceptam ca doctrina exista. Si ca probabil vor exista si cotizatii (vorba aia, daca vrei haiducie trebuie sa impui si un exemplu personal). Umanismul va fi unul mai fortat (un soi de mai-bine cu de-a sila), ca sa nu mai spunem ca “liberalismul” va cadea bine numai acelui segment de populatie care va beneficia de pe urma contributiilor fortate ale celorlalti. Cu alte cuvinte liberalismul le va pica bine exact alora care se vor infrupta din masurile comuniste ale partidului.

Una peste alta, anarhia e rezolvata. Macar din punctul asta de vedere, piratilor le reuseste miscarea. A schimba sensul traditional al lumii printr-o politica nemaivazuta in secolul douazeci nu e de ici, de colo. Dar, cu toata parerea de rau, trebuie sa spun ca politica asta nu e noua. Ea s-a mai aplicat pe la jumatatea lui 1400 in Tara Romaneasca, sub un precursor al partidului numit, popular, Vlad Tepes. Nu pot estima impactul real de azi al ideilor P.P, dar le pot confirma membrilor sai ca de liberalismul lui Tepes auzise tot Occidentul.

Eu sper sa-i informeze totusi cineva pe “pirati” de unde li se trage platforma-program, poate-i mai adauga niste detalii.

Next Page »

Create a free website or blog at WordPress.com.